Despre nebunia obisnuita

"Nu exista fapte, ci doar interpretari." (Fr. Nietzsche)

Intre bine si rau

December11

Conceptele de “bine” si “rau” sunt foarte relative. Ne nastem si suntem invatati de parinti valorile bune si cele negative, blamate si de evitat in societate. Pana la un punct, orice copil are nevoie de niste elemente la care sa s raporteze, pentru ca, in lipsa lor, ne-am crapa capetele pe strada, ca adulti. Nu neg necesitatea unor delimitari, cand te afli la un nivel primar de cunoastere si constientizare a realitatii. Nu neg nici necesitatea existentei unor legi care sa reglementeze raporturile sociale. In mod inevitabil, ele contin prin insasi natura lor delimitarea de bine-rau. Ce e rau, e pedepsit de lege. Dar cine stabiliste aceste norme? Raportat la ce? Si ce te faci cu restul problemelor nereglementate?

Nu sunt nici pe departe o infractoare si nici nu intentionez sa comit cine stie ce acte impotriva legii. Dar unori ma lovesc de niste subiecte, ma apuca filosofarea si-mi pun anumite intrebari? Cum stiu daca ceea ce e considerat ilegal este si corect? Si legile se mai schimba, societatea evolueaza si e clar imposibil sa prevezi absolut toate situatiile care ar putea aparea, cu contextele aferente. Cand ai schimbat o lege, abrogand o alta anterioara, nu inseamna oare ca o consideri incompleta sau incorecta? dar la vremea respectiva a fost considerara omnipotenta si universal valabila. Dovada ca nimeni, dar absolut nimeni, nu detine adevarul absolut pentru  a fi in stare sa propuna un set de legi invincibile si atotcuprinzatoare.

Totodata, Nietzsche mai propune, in completare, o alta idee ce merita luata in considerare dupa parerea mea:

“Cele considerate drept rele de către o epocă sunt de obicei răsfrângerea inactuală a celor considerate odinioară bune,  atavismul unui ideal anterior.”

(Friedrich Nietzsche – Dincolo de bine si rau)

La nivel social, exista o multime de prejudecati cu privire la ce e bine si ce e rau. Lasand la o parte judecata din prisma legilor si trecand concret la raporturile dintre oameni, pana la urma cine stabiliste aceste norme? Ca e bine un lucru sau nu… cine are detine un asemenea nivel de cunoastere perfecta incat sa faca astfel de afirmatii. Da, ne putem cu totii da cu parerea… Din punctul meu de vedere, e bine sa procedezi intr-un anume fel. Sau ne putem crea fiecare sisteme si modalitati de actiune care functioneaza pentru noi, considerandu-le astfel bune. Sau putem sa ne-o luam in bot si sa zicem ca asa e rau. Dar tot acest rationament se face pe principii total subiective, prin filtre personale si raportat la sisteme de valori individuale. Dar ele sunt valabile numai pentru individul care le concepe. Si atunci ce ne da noua dreptul sa comentam din prisma rationamentelor noastre niste experiente ce nu ne apartin? Adica ale altora.

Totul a plecat de la o simpla intrebare pe care mi-a adresat-o cineva. De fapt, mint. Au fost doua:

- prima zicea cam asa: Tu ai fi de acord cu X?

- a doua ma invita sa spun daca as considera rau un anume “ceva”.

Si atunci, vizibil depasita de postura, a trebuit sa accept ca nu am autoritatea sa ma exprim. Daca sunt de acord cu ceva? Ok, pot spune daca eu una, personal, as actiona asa sau nu. Dar acel acord mi se pare ca nu mi se adreseaza si e nenecesar. Ca ce chestie sa fiu eu de acord sau nu? E nevoie sa-mi dau acordul pentru ca X sa actioneze in virtutea valorilor proprii? Dar acordul meu nu se bazeaza pe valorile lui, ci pe ale mele. Si atunci ce relevanta au? Dupa parerea mea, nici una. e un fapt divers, o parere cum pot exista miliarde. Daca eu consider ceva rau sau nu? Aceeasi poveste.

De ce conteaza ce cred eu? Doar nu eu sunt cea care actioneaza, traieste cu consecintele si cuantifica rezultatele. Intamplator, eu aveam un sistem de valori opus persoanei care ma intreba daca eu consider rau un anume ceva. Adica eu nu as actiona asa, pentru ca mie personal mi se pare “rau”. Dar persoanei care ma intreba i se parea “bine”. Acum ce era sa faca? Sa actioneze contrar cu ceea ce-si doreste, doar pentru ca eu, o straina, sunt de alta parere? E o absurditate. E si motivul pentru care ma feresc sa dau sfaturi de tipul: fa asa sau altfel. Nene, fa cum crezi, fa cum simti si cum iti doresti. Eu pot, eventual, sa te ajut sa identifici ce ai vrea Tu sa faci.

Pana la urma, ca si alte concepte inventate tot de om, adevar, morala, si in cazul binelui si raului lucrurile sunt relative. Exista o intreaga paleta de nuante de gri intre alb si negru, chiar daca unii refuza sa gandeasca in termeni relativi sau macar sa ii accepte.

Si bine, si raul, dupa parerea mea, sunt doar niste puncte de vedere personale.


6 Comments to

“Intre bine si rau”

  1. On December 11th, 2011 at 10:14 pm Rontziki Says:

    Din nou se întâmplă ceva “dubios” :)) Citind de curând o carte despre Roma antică, am luat-o pe câmpii cu gândurile şi am ajuns exact la dilemele tale…mă gândeam câţi oameni au suferit, poate chiar murit, vinovaţi de nişte “rele” care astăzi nu mai sunt nici pe departe rele, unele, poate, din contră…

    Lăsând la o parte istoria, care este un şir de reaşezări de păreri, morale, idei, binele şi răul sunt, în anumite limite, clare, adică există câteva manifestări, ca să zic aşa, care sunt esenţialmente bune sau rele…

    În rest, devine relativ, albul şi negru nu există, ci multe alte nuanţe de toate felurile…aceeaşi conduită sau acţiune poate fi catalogată bună într-un anume context şi poate fi blamată total în altul…

    Şi, cum bine spui, binele şi răul sunt şi foarte subiective…sunt puncte de vedere personale, care, culmea, se pot schimba în timp la aceeaşi persoană :)

  2. On December 11th, 2011 at 11:44 pm Cami Says:

    Ca sa nu zic ca uneori duc in mintea mea adevarate pledoarii pro si contra aceleiasi probleme. Si culmea, chiar pot argumenta, pe rand, ca un lucru poate fi si bun si rau. Dovada ca e foarte greu sa le incadrezi si tine foarte mult de perceptie.

  3. On December 12th, 2011 at 2:49 am CarachAngren Says:

    Cert este ca ceva nu-ti poate folosi drept bun si rau in acelasi timp asadar ceva ramane la un moment dat bun sau rau. Practic, altfel nu se poate.

    Dincolo de relativisme, care se vad, gasim practica decizia, indiferent ca este la nivel de individ ori de grup. Altfel spus dincolo de bine ori de rau (nu putem vedea dinainte consecintele, ne putem gandi la ele doar) ramane decizia. Restul e interpretare.

  4. On December 12th, 2011 at 3:10 pm samuan Says:

    E bine sa te dai cu parerea dar doar fata de oamenii ce conteaza pentru tine. Si cu acestia daca te gandesti este destul de dificil s-o faci dar pana la urma ei conteaza pentru tine si n-ar trebui sa fie dificil decat sa necesite rabdare in cel mai rau caz.

    Cat despre de straini sau straini care ti se baga pe sub piele trebuie doar sa fim atenti ca respecta niste reguli de bun simt atunci cand ii cunoastem. Am dreptate. Nu am sintetizat bine?

  5. On December 12th, 2011 at 5:31 pm Cami Says:

    @carach Angren: Categoric, nimic nu poate fi privit ca fiind si bun si rau in acelasi timp, dar sunt cazuri unde acelasi lucru, in functie de unghiul din care privim, ne poate aparea drept bun sau rau. Decizia chiar e dincolo de bine si rau. Chiar nici nu stiu daca tine atat de mult de bine si rau… daca stau sa ma gandesc, cred ca gasesc destule cazuri in care am decis ceva, desi stiam ca nu-l pot incadra la capitolul “bine”.

  6. On December 12th, 2011 at 5:34 pm Cami Says:

    @Samuan: in practica, a-ti exprima parerea e un lucru foarte delicat. Eu una am ajuns cam la ideea ta. Fata de ce cei dragi si care conteaza pentru mine nu ma feresc sa ma exprim desi chiar si acolo poate sunt uneori situatii in care e mai bine sa nu ma exprim. Strainii insa pot interpreta altfel ceea ce ai exprimat si cel mai rau e cand o iau personal si in nume de rau. E mai bine, cel putin din punctul meu de vedere, sa am destul de multa grija fata de cine imi dau cu parerea :) .

Email will not be published

Website example

Your Comment:

 
By Camelia Achim

Acum citesc…

Photobucket
Pisici - Anunturi adoptii pisici
Photobucket
"Indoieste-te de toate. Gaseste-ti propria lumina." (Buddha)
Photobucket
Photobucket

Calendar

December 2011
M T W T F S S
« Nov   Jan »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Photobucket
"Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci." (Gandhi)
Serginiu.com
Photobucket
Photobucket