Despre implicare emoțională

Cochetez de mai multă vreme cu subiectul și nu ma încumet să-l abordez, pentru ca e o tema delicată și complicată, de care cu toții, sau aproape toți, ne-am lovit la un moment dat în viață, pentru ca foarte puțini sunt cei care-și întâlnesc “jumătatea” din prima încercare. Dar… uite că, până la urmă, am reușit să mă conving, totuși, să scriu.
De câte ori n-am auzit cunoștințe, persoane apropiate și chiar necunoscuți spunând că, odată ce au pățit-o, “suflă și-n iaurt”. Dar ce înseamna asta, de fapt? “Sufli în iaurt” din ce motiv? Pentru că nu mai vrei să fii rănit, evident. Și care consideri că a fost cauza rănii pe care ți-a provocat-o o experiență nefericită? (mă refer în acest post strict la experiențele din planul sentimental) De cele mai multe ori am auzit acest răspuns: am avut de suferit și nu mai vreau să mi se întâmple așa ceva, drept pentru care nu voi mai avea încredere în alte femei/alți bărbați și nu mă voi mai implica sentimental până când nu mă voi asigura că celalalt s-a implicat deja și nu e un nenorocit/ o scorpie.
Am să o spun din start: nu sunt de acord cu astfel de abordări, din următoarele motive:
1. lipsa de încredere din start privează o posibilă relație de exact fundamentul pe care ar trebui să se întemeieze;
2. nu se pune problema de a crea o legătură pe care să o poți numi ulterior relație, dacă nu sunt investite niște sentimente reale și dacă nu se pornește în acea relație cu deschidere;
3. nu ai curajul să riști, nu vei câștiga.
La aceste puncte adaug și o precizare: când spun “a risca”, mă refer la acel gen de risc similar investițiilor financiare. Nu poți să te arunci ca “boul” înainte fără să ai habar despre situația în care te bagi și fără să ai o minimă baza de cunoștințe despre domeniu și să te aștepți să devii milionar peste noapte. Se pot întâmpla și “accidente” de genul câștigatului la loto, dar șansele ca așa ceva să se întâmple sunt cam la fel de “mari”
.
După părerea mea, a spune “gata, nu mai am încredere și nu mai las garda jos până nu sunt sigur” este un fel de echivalent a “mie mi-e frică să gust primul din prăjitura asta, că poate e otrăvită, așa că mai bine încearcă tu primul și, dacă nu mori, o să mănânc și eu.” Nu mi se pare tocmai fair play. Ori mănâncă amândoi deodată, ori aruncă prăjitura la coș și-și vede fiecare de drum. În plus, nu ai cum să știi cât de gustoasă sau grețoasă e până nu guști. Problema nu cred că ar trebui să se pună dacă e cazul să riști, ci mai degrabă în ce condiții să o faci. Iar orientarea în soluționarea acestei dileme nu ar trebui să se centreze strict pe cum se poată celalalt, ci pe cum suntem noi, care ne sunte aspirațiile, valorile, felul de-a fi etc., pentru că nici un risc nu se poate materializa, decât în condițiile în care avem niște vulnerabilități interne. Aici ar trebui, după părerea mea, să privim. Plus că nu poți da vina pe altul pentru că nu ți s-a potrivit, când principalul motiv a fost lipsa ta de orientare în alegerea unei persoane potrivite.
Ce faci în mod normal când eșuezi într-un demers? Îi acuzi pe ceilalți și te speli pe maini de orice responsabilitate? Sau încerci să evaluezi care ar putea fi motivele reale pentru care s-a ajuns la acea situație? Și odată ce ai identificat acele motive, cum este optim să procedezi? Să te concentrezi pe cei din jur și felul în care pot ei greși în mod similar față de tine? Sau o fi oare mai corect să încerci să îți înțelegi propriul comportament și contribuția personală la respectivul eșec? Eu pledez pentru ultima variantă și o consider singura soluție la dilema implicării emoționale. Odată ce te cunoști și te înțelegi pe tine, vei înțelege și ce se întâmplă în relația cu ceilalți și vei simți când și unde există un potențial real de implicare sau doar un re-make al relațiilor defuncte.
Să nu uităm că fiecare dintre noi ne alegem parteneri sau suntem atrași de același tipar pe persoane. Dacă nu mă credeți, puneți pe hartie descrierea fiecărei persoane cu care ați avut o relație sau de care ați fost atrași în mod special și veți obține două categorii: cei care sunt “toți la fel”, având aceleași calități și aceleași defecte și cei pe care i-am ales expre’ pentru ca nu sunt ca ceilalți, ba care sunt chiar opusul lor, dar langă care am sfârșit dorindu-ne să fie ca ceilalți. Și atunci, bineînțeles că nu îți mai arde să te implici, când vezi cum istoria se repetă din nou și din nou. Nici nu se întrevăd mari șanse de schimbare în acest ritm. Decât dacă… ai încerca să înțelegi de ce ai nevoie de fapt, ce căutai în unii și ce nu găseai în alții, ce nu îți doreai la unii și ce avau alții. Odată ce-ți clarifici asta, vei evalua mult mai corect riscul unei implicări, și nici măcar nu e nevoie să faci grafice și analize, pentru că răspunsul va veni instinctiv.
Nu cred că este cazul să ne lăsăm afectați de trecut, ci mai degrabă să încercam să învățăm lecțiile pe care ni le oferă, pentru a le putea valorifica în viitor. A fi realist și rațional e bine-venit, dar fără a cădea pradă paranoiei și prejudecăților.
P.S. Nu am uitat de postarea despre meditație pe care am promis-o. Mă voi ocupa de ea de îndată ce voi dispune de mai mult timp.








E si chestie de subconstient, de atractie involuntara. Si mi s-a confirmat chestia asta nu cu mult timp in urma, cand mi-a placut de cineva, despre care nu stiam absolut nimic. Dar m-a atras, repet fara sa stiu absolut nimic despre background-ul X-ului. Ulterior am aflat ca se incadra perfect in pattern, atat cu calitatile, cat si cu partile negative care au determinat esecul fiecarei relatii pe care am avut-o. Pe bune, cred ca trebuie sa imi schimb perspectiva: sa nu mai caut pe cineva “altfel”, caci probabil ca subconstientul meu ma atrage catre cei din pattern, poate asta e ceea ce am eu nevoie, ci sa incerc sa corectez ceea ce gasesc negativ la persoana respectiva, tocmai printr-o schimbare a atitudinii mele fata de acele elemente pe care le consider negative. Nu ma refer la acceptarea lor. Ci doar la schimbarea atitudinii. Caci, in fondul lui, tiparul celor care ma atrag e unul bun. Elementele pozitive (si comune!) sunt indiscutabil mai multe decat cele negative. Dar cele negative, desi putine, sunt definitorii pentru ca o relatie sa functioneze. Concluzia: mai trebuie doar facute niste ajustari
Chiar e o atractie involuntara. Nu e ceva constient. Acuma… ce sa zic, in legatura cu partile alea negative, eu una am ajuns la concluzia ca si alea sunt acolo cu un motiv. Ar trebui la un moment dat sa incetez a ma incapatana sa le accept. Mai degraba sa trag line si sa nu le accept, mai mult, sa nu accept persoane din acel tipar, chiar daca sunt atrasa de ele involuntar. Cred ca e mai important sa inteleg de ce ma atrag, care sunt partile alea bune care imi plac asa mult, si sa le caut la altii
Suna ciudat, dar cand vezi ca se repeta istoria, e clar ca nu poti sta cu asemenea persoane. Nici reversul medaliei nu e mai bun – cei care nu au partile negative ale celor din prima categorie, si au alte calitati bune. Acolo problema e ca ok, nu le au pe cele care te deranjeaza, dar nu le au nici pe alea bune de la ceilalti. Trebuie pur si simplu sa intelegi ce vrei, avand ca exemple acele tipare. Odata ce te intelegi (si dureaza sa te intelegi, mie mi-a luat ani buni…) vei sti mai clar cat potential are sau nu cineva, pentru ca vei recunoaste imediat si calitatile, si defectele. Compromisurile nu prea tin, pentru ca la inceput poate incerci sa accepti, si-ti iese, dar pe termen lung vei ajunge sa detesti ceea ce incercai sa accepti. Degeaba, trebuie sa vina natural. Exista totusi si persoane care nu se incadreaza in aceste tipare, si unde chiar ai sansa sa gasesti combinatia ideala de calitati. Important e sa o poti recunoaste 
Foarte corect ceea ce spui, doar ca majoritatea celor ce s-au ars odata, nu mai au curajul sa se aventureze si a doua oara. Sau a treia… Trebuie sa fie greu sa o tot iei peste nas.
Ceea ce am constatat eu este ca mai ales dupa o anume varsta, lumea isi tine sufletul la mare adapost, si vorbesc aici nu numai depsre relatia dintre doi oameni care isi cauta perechea, dar si in general. Se joaca mult teatru, se simuleaza, si e destul de greu sa stii exact cu cine stai de vorba… si mai ales despre ce. Oamenii se pandesc unii pe altii dar de implicat emotional… hm… asta e cam ultimul lucrusor de pe lista lor de prioritati. Din pacate!!…
Da, ai dreptate. E mai greu dupa o varsta, pentru ca acolo deja intervin si alti factori: presiuni sociale, frustrari proprii, dorinta de a avea copii etc etc. E greu oricum, insa altfel vezi lucrurile la 20+ ani. Din proprie experienta pot spune doar ca am luat-o de la capat de vreo 7 ori… Deci se poate