In primul rand, ma intreb de ce nimeni nu promoveaza ziua barbatului. E adevarat, nu avem nevoie de INCA o sarbatoare de care sa profite comerciantii pentru a ne baga pe gat tot felul de kitschiosenii. Si totusi, ziua femeii este atat de mediatizata si de bine inradacinata in cultura populara, pe cand cea a barbatului… ma intreb cati stiu macar de existeta ei Eu recunosc ca pana ieri habar n-aveam de ea. O fi barbatu’porc prin definitie (or so they say ) dar unde e egalitatea? Pe de alta partea, din ce am citit, ziua barbatului e strans legata de mucenici si stravechea traditie de a bea 40 de paare de vin la aceasta ocazie. Cati barbati pot sa bea atat? Inteb si eu, nu vreau sa subestimez calitatile de “degustatori” ale stimabililor domni, dar totusi… nu e cam mult? .

In alta ordine de idei, de 8 martie am asistat pentru prima oara in ultimii 10 ani la procesul ‘cumpararii de flori pentru mama’, iar cu ocazia asta am aflat in sfarsit prin ce supliciu trec barbatii an de an pentru a oferi o floare femeilor dragi din viata lor. Mie una mi s-a facut sila si mi-a pierit complet cheful de cumparat flori . Dupa ce ca ningea viscolit si era un ger de crapau pietrele am mai stat si la o coada dupa niste cocalari sa ne tiganim cu o… persoana de etnie rroma, evident. Aaa si sa nu uit, preturile 8 martie sunt vesnic mai mari, tot mai mari pe masura ce “pravaliile” din imprejurimi se inchid si devii cam dependent de ale lor. Urat dom’le! Uite cum stricam noi sarbatorile. Tiganie, kitschiuri si mizerie.

Si ce primesc barbatii in schimb pentru tot efortul lor? Pai, in afara de bucuria si atentia noastra, nimic Pentru ca nimeni nu-i sarbatoreste. Sa fie karma de vina, oare? E adevarat, nu 100% din barbati sunt niste porci nesimtiti, daaar, cam 90% din ei intra in aceasta categorie o buna parte din an sau macar cateva zile Nu cred ca poate nimeni contesta faptul ca femeile sunt mult mai atente cu cei din jur, in special la ocazii de care barbatii fug ca de dracu’. Anul asta m-am si convins: barbatii abia de mai fac cadou cate un amarat de martisor, de flori deja vorbim aproape SF-uri. Putini mai sunt cei care fac asemenea gesturi, iar daca le fac este ori pentru ca “trebuie” si strang din dinti, ori pentru ca-i obliga familia, ori pentru ca nu vor sa dezamageasca sau au cine stie ce interese. Au ajuns femeile sa-si dea martisoare sau flori intre ele. Cam trist.

Poate totusi nu-s ei de vina, ani de zile au fost obligati de parinti sa duca martisoare si flori invatatoarei, profesoarelor, colegelor de clasa… Apoi mai apare si iubita si colegele de facultate si colegele de serviciu… Cat sa bagi ceva pe gat unui om pana sa i se faca greata? Pana la urma gesturile astea ar trebui sa vina de la sine in cazul celor care au un pic de bun simt si le face placere sa ofere cate o atentie. Asa se intampla cand fortezi implementarea unui obicei. Mai devreme sau mai tarziu cel obligat se va revolta si va refuza sa mai repete obiceiul pe care pana atunci l-au obligat altii sa-l intreprinda.

Acum, stau si ma gandesc, avand in minte si un articol scris de o cunostinta pe facebook… De ce exista o zi a femeii? Ce se intampla in restul anului? Numai o zi meritam? Acum aflu si de o zi a barbatului… Deci daca matematica mea nu ma lasa balta… daca numai 2 zile din an ne sunt alocate… restul de 363/364 de zile ce sunt? Zille porcilor, zilele papagalilor, zilele cainilor? Ale pisicilor? E absurd. Cu toata buna intentie de la mijloc, pe care o inteleg, incep sa devin anti-obiceiuri, sau mai degraba anti-urmarea obiceiurilor conform tiparului prestabilit. De ce nu-si face fiecare om/familie/cuplu propriile obiceiuri?  Nu zic ca nu au si obiceiurile partile lor frumose, dar mie mi se pare ca sunt duse la extrem. Nu exista pic de flexibilitate in ele. Uneori a face acelasi gest cu restul comunitatii este benefic pentru ca-ti da un sentiment de apartenenta (si asta tocmai pentru ca iti lasa libertatea de a alege sa fii parte din acea comunitate, indemul nu are conotatii coercitive), dar in alte ocazii te forteaza sa faci gesturi nenaturale. Cat de special sa te simti cand tot restul tarii/globului urmeaza ca o turma aceleasi tipare?

Vine cate un moment in viata fiecarei femei cand simte nevoia unei schimbari de look. Asa ca, la fel ca si-n cazul barbatilor, se reped la par. Nu cred ca am sa inteleg vreodata de ce cand avem nevoie de o schimbare in viata noastra ne luam de par. Sa fie parul cel mai accesibil schimbarii? Sau cel mai vizibil si ieftin per total? E clar ca schimbarea unei intregi garderobe ar depasi cu mult costurile unei vizite la frizer. N-as putea sa spun… cert este ca spre el ne indreptam cu foarfeca sau/si vopseaua. Nu intotdeauna, insa, rezultatul este unul pozitiv. Uneori nevoia de schimbare vine dintr-o nevoie de a lasa in urma un capitol dureros din viata noastra, ca o despartire de exemplu, alteori dintr-o frustrare proprie de tipul “vreau sa fiu mai bagata in seama, acum ma simt invizibila” sau pur si simplu din dorinta de a rupe monotonia, spre exemplu in cazul unei persoane ca nu si-a vopsit niciodata parul sau a purtat aceeasi frizuta 20 de ani. Oricare ar fi catalizatorul, inseamna in fapt un singur lucru – vrei ceva nou. Dar nu orice, te vrei pe tine ca noua. Un nou “eu”, simbolizand o noua viata.

Ieri mi-a luat inima in dinti si m-am dus pentru prima oara la un stilist. Recunosc ca aveam o usoara retinere care se datora multiplelor experiente neplacute de care am avut parte de-a lungul timpului. De fiecare de data, dar absolut de fiecare data, mi se intampla ceva care imi decapita tot elanul in clipa in care oglinda imi infatisa necrutatoare rezultatul. Ba plecam de acolo tunsa altfel decat imi doream, in ciuda zecilor de explicatii ultra-detaliate pe care le ofeream despre viitorul “produs-finit”, ba plecam de acolo cu jumatate de par in minus, ba plecam cu el prea ondulat, ba in alta culoare. Practic nu am fost niciodata, dar NICIODATA 100% multumita. Deja in ultimii ani ma multumeam sa plec de acolo cu el mai lung de umeri . Trist dar adevarat. Ultima experienta neplacuta a avut loc aproximativ acum 3 ani cand am decis sa merg pe mana unei prietene la un coafor unde chipurile era o tipa care tundea excelent! Nu la fel de excelent m-am simtit eu cand am plecat acolo cu parul pana la umeri desi ii spusesem tipei cu pricina sa-mi ia doar varfurile. Ale naibii varfuri, sa fi avut vreo 40 de cm asa, te pomeni . Am plecat in lacrimi privind cu jind pletele mele lungi si dese zacand ciuntite si imprastiate pe podea. Doar gandul ca as putea sa-mi mai parasesc vreodata podoaba capilara de o asa maniera imi strangea inima cat un purice. A fost nevoie sa astept 3 ani pentru ca parul mau in sfarsit sa capete lungimea dorita si sa pot alerga la un salon pentru a-i da o forma, fara sa ma trezesc iar fara jumatate din el in posesie la plecare. Si totusi, pentru prima oara in viata mea am plecat de la stilistul cu pricina cu parul lung si frumos aranjat, fara nici o obiectie, fara nici o neregula, desi nu a primit nici o indicatie din partea mea in afara de “vreau sa plec de aici cu parul lung”. Nu pot exprima in cuvinte fericirea pe care am trait-o cand mi-am privit pleata la spate! Desi schimbarea de look este una majora, merita sa te lasi din cand in cand pe mana unui artist al domeniului.

Poate ca nu toata lumea isi permite, insa, luxul de a apela la un stilist cand isi doreste schimbarea mult-visata. Totusi, oriunde te-ai decide sa mergi, trebuie avut in vedere faptul ca tunsul este un mijloc de a te reinventa. O poate face in bine sau o poate face in rau. Dar nu uita ca o zi in care “te simti urata” va avea consecinte atat asupra modului in care actionezi, cat si asupra modului in care te percep ceilalti din exterior. Pana la urma nu e o tunsoare urata cea care face un om sa fie urat, la fel cum nu e o tunsoare urata cea care ii determina pe ceilalti sa te vada urat, ci faptul ca tu te simti urat cu acea tunsoare. Aici e cheia! Partea buna e ca parul creste, mai greu, dar o face. Asa ca o tragedie capilara de moment nu este vesnica si ireparabila. Partea proasta e ca are consecint majore asupra psihicului feminim (inca nu am sesizat schimbari majore la barbati), si asta pentru ca modifica substantial increderea in propria persoana. Cum sa te simti bine in pielea ta cand te simti urata, cand iti vine sa arunci cu oua in imaginea care-ti zambeste parca batjocoritor din oglinda? Automat nu mai ai siguranta de sine, nu mai ai incredere in fortele proprii. Poate pare o stupiditate sau doar superficialitate, dar e incredibil cum armonia (sau lipsa ei) dintre felul in care te percepi ca persoana si masura in care esti multumita de ambalajul in care defilezi iti poate influenta starea de spirit.

S-a tot vorbit despre Valentines Day si, cam toate persoanele inteligente pe care le cunosc au cazut de acord asupra faptului ca nu pot sa sufere aceasta sarbatoare si-i ignora existenta, sau cel putin incearca. De asemenea, si mie mi-ar placea sa-i ignor existenta, intrucat nu voi intelege niciodata de am nevoie de o zi speciala din an in care sa-mi sarbatoresc iubirea. Daca sunt persoane care au nevoie de un reminder anual ca-s intr-o relatie cu cineva, e cam nasol. Eu cred ca o sarbatoresc zi de zi, ce naiba sa fac mai special de atat? Sa scriu te iubesc pe cer doar pentru ca asa zice calendarul ca azi TREBUIE sa fac ceva special musai sau tot ceea ce fac in restul anului se anuleaza instant?

Totusi, nu pot sa nu recunosc ca imi este imposibil sa ignor aceasta zi. Cand eram in liceu eram bombardata cu biletele de amor cu mesaje ale caror continut era atat de penibil, ca mi-e si jena si sa-l mentionez. Ma bucuram nespus de mult ca in fiecare an se nimerea sa fiu single chiar in acea perioada si, drept urmare, nu trebuia sa suport decat mesajele penibile majoritar anonime. Macar scuteam cadourile siropoase pe care le detest cu desavarsire. Si astazi, oare cum ai putea sa ignori V-day cand tot orasul e plin de perne in forma de inima cu texte libidinoase pe ele? Pentru mine inca e un mister cum de se vand chestiile alea si cui naiba ar putea sa placa? Si de ce?! De ce ai vrea sa dormi pe imprimeul pozei iubitului? Nu mai tii minte cum arata? Si cat de comod poate fi sa dormi pe ceva in forma de inima? Iar daca nu sunt inimioare, sunt animale cu inimioare in brate, sau baloane cu mesaje gen “Te iubesc, Madalina!” sau bibelorui, medalioane, brelocuri, cani, bratari si practic absolut orice, neaparat! cu mesaje gen “Te iubesc, Madalina!” Simt ca-mi creste tensiunea cand intru intr-un magazin. Nici nu vreau sa stiu cum sunt decorate mallurile in perioada asta (le-am evitat).

Daca sa zicem ca ipotetic vorbind, decoratiunile pline de inimioare kitschoase se pot cat de cat evita, incearca sa iesi in oras pe 14 februarie. Te provoc! Acum doi ani am batut tot Bucurestiul, am intrat in fiecare local ca sa beau si eu un ceai, o cafea, ceva, orice. Nici o sansa! Anul trecut m-am gandit ca poate ar fi inspirata o rezervare dar culmea! cu o zi inainte era prea tarziu . Parca innebuneste tot orasul, nu mai ai loc nicaieri. Oare cu cate zile inainte trebuie sa rezervi o masa ca sa bei si tu o bere in oras?

Pana si jocurile online te sufoca in perioada asta. In Farmville a trebuit sa strang 150 de nenorocite de cadouri ca sa primesc niste obiecte. Si fiindca nu m-am prins de la bun inceput ca odata ce ai luat un obiect tre sa te apuci sa strangi iar cadouri de la capat, am ajuns sa fiu nevoita sa strang 250 de cadouri ca sa iau de fapt ce vroiam de la bun inceput. Deja imi simt glicemia muuuult peste limita normala. Daca mai vad o inimioara cred ca intru in coma diabetica.

Deci in concluzie, nu ai cum sa ignori aceasta zi. E absolut imposibil.

Hai ca mai rezistati la inca una, nu-i asa? Si pe urma doar inca una (sper).

1. Cat din viata personala expui scriind un blog?

Nu expun nimic mai mult decat as expune unei cunostine.

2. Cu ce iti dauneaza blogul?

Nu imi dauneaza cu nimic. Are chiar avantaje.

3. Cu ce te ajuta blogul?

In primul rand e locul in care imi stochez eu gandurile/parerile referitoare la anumite teme. Poate daca nu as avea blog nu as simti nevoia sa scriu despre ele si nu le-as dezvolta. Ori, odata ce am inceput sa le dezbat, mi le clarific eu insami. In plus, e interesant sa-mi observ singura evolutia gandirii in timp. In afara de asta, ma pune in legatura cu alte bloguri ale altor persoane cu preocupari comune, unde pot citi si despre alte puncte de vedere asupra unor probleme, la care eu poate nici nu m-am gandit. As zice ca e o sursa de inspiratie intr-un fel. Si nu in ultimul rand, e un loc in care imi pastrez un portofoliu cu fotografiile pe care le fac, atfel ca privind in urma, imi pot vedea foarte clar progresele in domeniu.

4. Ce reactii permiti?

Orice fel de reactii, atata timp cat sunt civilizate si folosesc un limbaj decent.

5. Care ti-e rutina de blogger?

Nu am asa ceva. Parca am mai discutat noi despre “prietenia” mea cu rutina. Scriu cand imi vine o idee, cand prind un pic de timp… Practic nu exista nici o regula.

Da, stiu, v-am innebunit cu lepsele, dar mi s-au adunat, asa ca am sa le dau gata pe toate rapid, dupa care voi trece iar la articole. Aceasta e de la Ana si mi-a placut ideea, asa ca m-am oferit s-o preiau si eu. Despre ce e vorba: trebuie sa urmaresc si sa scriu ceea ce-mi dicteaza fluxul gandirii mele haotice din “everything box-ul” meu de femeie. Desigur voi reciti la sfarsit si voi omite pasajele prea personale, interpretabile sau care contin numele unor persoane care nu trebuie nicodata mentionate pe blog .

A Anei a fost chiar interesanta, sa vedem ce-mi trece si mie prin cap…

1. Am asa o migrena incat simt cum mi se infig zeci de cutite mimuscule si ascutite in cap, iar sangele imi pulseaza in tample, de fapt doar intr-una din ele, ca si cum ar sta sa explodeze in urmatoarele secunde. Sa speram ca ramane la locul lui totusi.  N-am mai avut o migrena de luni de zile, de fapt, daca stau sa ma gandesc bine, eu nu am aproape niciodata migrene. Nici nu stiu ce sa fac cu ele.

Later update (dupa vreo 10 minute): nevermind that, it’s gone I think the SPA did it.

2. Imi vine sa turbez cand ii aud pe cei din jur ca se tot plang de zapada. Toata lumea prin jur se plange non-stop de iarna asta, zici ca s-a desprins de continentul european partea pe care se afla Romania si a alunecat la Polul Nord dus de curenti. La naiba, e doar un rahat de zapada. E iarna! Ce naiba ar vrea sa fie afara? Floricele si fluturasi? E februarie! Si mie mi-e frig, asa ca inteleg ca nu-i chiar placut. Cu atat mai mult cu cat talpa de la cizmele mele fashioniste e atat de neteda incat risc sa-mi rup gatul la fiecare doua secunde cand e gheata ca sticla pe jos. Dar asta e, pana una alta ar putea sa admire peisajul cel alb si frumos ca de basm, pentru ca oricum nu vor duce vara in februarie prin puterea vaietatului. E tipic romanesc, daca e cald iarna, vai ce iarna nasoala, viseaza la zapada, cand e zapada multa nici asa nu e bine, vor caldura ca deh, le ingheata funduletele. La naiba!

3. Sunt extrem de ingrijorata pentru ficusul meu de acasa. Am ajuns de-a dreptul obsedata, ii dau tarcoale si-i studiez frunzele, le sterg, le analizez, dupa care ma intristez pentru ca nu stiu ce mama masii are de i se innegresc marginile de la frunze. Citesc pe net, dar unii zic ca-i de la variatiile de temperatura, altii spun ca il ud prea des. Ok, nu il mai ud o perioada sa vedem ce se intampla, si am grija sa nu vina aer rece direct pe el. my baby is sick…

4. Ma intreb de exista oameni care nu cred in sentimente neconditionate din partea altora. Cumva imi vine atat de greu sa concep ca exista oameni pe lumea asta care nu au intalnit niciodata o prietenie adevarata macar, daca nu o mare iubire. Cat de trist! Ma gandesc cum o fi oare sa nu poti avea deplina incredere in nimeni si, astfel, mereu sa te indoiesti de intentiile din spatele actiunilor lor in ceea ce priveste persoana ta. E adevarat, cazurile de genul asta sunt rare, nu cred ca am nevoie de mai mult de degetele de la o mana pentru a numara pe toti cei pe care i-am avut alaturi pana acum si care se incadreaza la acest capitol. Totusi au existat si inca exista. Oare sunt eu mai norocoasa decat altii? Cumva ma indoiesc. Si stiti de ce? Pentru ca am intalnit persoane care pur si simplu nu vor sa aiba nici o farama de incredere in ceilalti, asa ca degeaba a fost neconditionat ceea ce am oferit, pentru ca a fost vesnic interpretat in enspe mii de feluri, nici unul conform cu realitatea. Si atunci cum sa vezi ceva bun cand ii respingi din start posibilitatea de existenta? Cei care ii dau o sansa isi mai iau tepe, e drept, face parte din viata, dar pot avea si suprize placute. Intr-adevar, ma simt foarte norocoasa pentru ca stiu ca am in viata mea oameni care stiu sa ofere din suflet si neconditionat, cel mai probabil pana la adanci batraneti, daca om ajunge pana acolo.

5. E foarte interesant cum functioneaza karma. Pe zi ce trece ma conving tot mai mult cat de stupida e razbunarea. E ca si cum ti-ai asuma rolul de Dumnezeu/Univers pentru a-ti face singur dreptate, o dreptate care consideri ca ti se cuvine. Ei bine, e stupid si, mai mult decat atat, e nu numai inutil, ci nociv. Nu pentru celalalt, ci pentru tine. Si daca cineva ti-a facut rau, ce daca? E problema ta? Nu prea cred. Problema ta ar fi sa intelegi de ce ai permis sa ti se faca rau si sa-ti inveti lectia pentru a nu repeta greseala, in caz ca a existat vreo greseala din partea ta. De ce face altcineva rau tine exclusiv de persoana lui, poate asa e el rau, sau poate are niste frustrari sau complexe sau temeri care il determina sa se comporte asa. De ce ar fi problema ta? Oare n-avem destule probleme fiecare incat tinem mortis sa ni le punem in carca si pe-ale altora si sa incercam sa-i “reparam”? Nimeni nu poate sa repare pe nimeni, decat pe sine. E o absurditate sa incerci. Cat aroganta! Pana la urma karma o intoarce si pe asta, sa nu credeti ca intentiile infatuate puncteaza pozitiv.

6. Am observat ca unii au inceput sa-si faca planuri de vacanta pentru la vara. Atata mi-a trebuit sa aud cuvantul “vacanta” Acum zici ca am luat-o razna… Bali , Maldive , Africa de Sud (m-a mai pus si dracu sa iau din mall un pliant de prezentare a Africii de Sud) Deci daaaaa!!! Deja ma vad stand tolanita pe burta si jucandu-ma cu degetele de la picioare intr-un nisip cald si fin, in timp de briza oceanului imi accentueaza bronzul sub soarele dogoritor si trimite stropi de apa sarata sa ma racoreasca un pic, doar atat cat sa nu ma parjolesc ca un porc de Craciun, iar iubitul imi maseaza spatele cu ulei de plaja. Aaa da, si sa nu uit, un cocktail de fructe langa mine si un platou cu bunatati. Eventual si o minge cu care sa ne jucam dupa ce-mi trece lenea, daca mi-o trece… Nu ar putea lipsi o balaceala pe cinste in apa calda de un albastru-turquiose si incadrata de palmieri inalti Apoi as vizita templele din regiune sau ce obiective or exista de vizitat si as manca bunatati traditionale… Imi imaginez si o expeditie in safari cu 70-200-le (pe care nu-l am inca dar sa lasam detaliile inutile ca stricam fantezia) si wild-life photographer scrie pe mine. Tigri, lei, elefanti, girafe, insecte ciudate, crustacee, tarantule si pasari exotice… here i come! Ar merge si ceva scuba diving intr-un loc plin de corali, caluti de mare si pesti frumos colorati. Iar seara as poposi la un SPA unde m-as muta definitiv. The end .

Cred ca ajunge deocamdata ca o iau complet razna .

Leapsa merge mai departe la oricine are chef de ea.