Nu trece zi sa nu mi se ceara ceva pe strada: bani de o bere, sa apar in ceva reclame la tampoane, sa donez pentru copii bolnavi de leucemie, sa ajut diversi provinciali rataciti in capitala sa stranga cheta ca sa se intoarca la ei in sat, etc etc. Si nu pot sa nu ma mir ca in fata unor astfel de manevre sunt destui oameni care pun botu’ si scot banu’. De ce? De ce dati bani unora doar pentru ca va cer? Ultima oara cand cineva mi-a cerut ceva, i-am spus ca nu am, dar poate sa-mi dea el mie. Ei bine, da! Ce ziceti de asta? In loc sa va scotociti de marunt prin buzunare, de ce sa nu incepeti si voi sa le cereti ceea ce ei va cer? ”Da-mi si mie un ban, de-o paine”… “Dar da-mi tu mie, ca nici eu nu stau pe un sac de bani si azi parca n-am chef de munca.” Si iata una bucata cetatean de etnie roma (ca tigan e scos din dictionar) uitandu-se ca bou’ la poarta noua.

Da, batranicile sarmane in continuare ma induioseaza. Dar ceilalti puturosi n-au nici o scuza. Cum eu si ceilalti adulti responsabili ne putem misca zilnic sa facem ceva constructiv pentru societate, la fel o pot face si ei. Dar nu au chef, pentru ca e mai simplu sa iesi pe strada si sa ceri fraierilor care stau minim 8 ore pe zi in alta parte decat acasa tolaniti pe canapea, sa-ti dea din buzunarele lor. Si lucrurile nu se opresc aici. Ne-am invatat drept un neam de lenesi profitori, pusi pe tiganii oriunde se poate. Vrem poze, cerem unui prieten care se pricepe, ca sa ne scoatem pe moka. Vrem un design frumos, cautam in lista, sa vedem care din cei cunoscuti ne-ar face asta pe ochi frumosi. Dorim orice fel de servicii, le cersim pe gratis. Intindem mana si chiar o fortam pe a celuilalt, ca sa obtinem ceea ce ne dorim cu minimum de efort. De fapt, cu zero efort.

Am vazut de curand, circuland pe facebook, un citat simpatic al unui web designer. Nu l-am retinut intocmai, dar incerc sa-i redau esenta: “Ca designer, veniti la mine pentru ca eu sa creez pe gratis pentru voi. Atunci, la fel de bine, si eu accept seriviile voastre pe gratis. Trimiteti-mi tot ce stiti voi sa faceti mai bine, iar eu le voi accepta bucuros. Evident, fara sa va platesc pentru ele. Ce va iese voua din asta? Experienta si faptul ca ma multumiri pe mine “. Ia sa vedem care mai cere “chestii” pe moka. Am destul loc in casa pentru creatii de toate felurile . Si in continuare voi intoarce replicile cersetorilor, cand vor mai veni cu tupeu la mine sa faca apel la bunatatea si credinta mea in dumnezeu. Sa vedem cati din cei care cer isi vor baga mana in buzunar sa-mi dea mie bani, din exces de binevointa, credinta si caritate.

Am fost nominalizata la o leapsa despre cum ma comport dimineata, cum tolerez trezitul devreme si ce metode inovative am conceput pentru a nu dormi pe mine toata ziua, asa ca voi raspunde provocarii, desi nu ma consider deloc o experta in domeniu.

Cand eram in liceu/ facultate, nu eram deloc prietena diminetilor. Vedeti ilustratia de mai sus? Ei bine aia era fata mea dimineata. Si cum nici nu-s bautoare de cafea, lucrurile evoluau cu atat mai prost. Zaceam toata ziua apatica undeva si asteptam sa ajung undeva unde sa trag un pui de somn. Deh, siestele de dupa amiaza isi spusesera cuvantul. La fel si noptile nedormite in favoarea distractiilor. Obisnuita cu trezitul pe la pranz, 7 jumate’ dimineata, spre exemplu, era ceva inuman pentru mine, o gluma proasta avand drept unic scop distrugerea starii mele fizice generale si de spirit.

Ei bine imaginati-va ca  la primul meu job trebuia sa ajung la 7 jumate’ dimineata la birou. Eram terminata, revoltata si ma simteam batuta de soarta si profund frustrata de aceasta conspiratie impotriva nevoii mele de somn, asa ca l-am schimbat cu unu care incepea la 9. Culmea, si asa muream de somn intre orele 12-15.

Daaar… Nemai fiind nevoita sa ma trezesc la ore imposibile, in timp am inceput sa devin matinala. Ma trezeam chiar de buna voie si nesilita de nimeni de la ora 8, uneori chiar mai devreme. Incepusem sa descopar, usor, usor, cat de frumos e soarele de dimineata si cat de mult ma binedispune si in plus, incepusem sa constat cat de multe lucruri pot face intr-o zi in care ma trezesc de dimineata. Si in ziua de azi, chiar in weekenduri, nu prea concep sa ma scol din pat dupa ora 9, decat daca sunt epuizata din varii motive. In general, pe al 8 sunt in picioare.

In prezent ma trezesc zilnic la 6, pentru ca actualul job o cere. Nu mi-a fost usor, initial, dar m-am obisnuit. La fel cum m-am obisnuit sa nu ma mai culc tarziu seara. In orice caz, ziua e mult mai lunga cand te trezesti devreme. Si parca si dispozitia e alta. Pe vremea cand ma trezeam pe la pranz dupa nopti nedormite, desi dormeam si 12 ore, ma simteam ca si cum 3 trenuri trecusera peste mine. De mai multe ori. Acum, desi nu dorm decat cam 7 ore pe noapte, ma simt mult mai odihnita. Si nu mai mor de somn intr-un asemenea hal intre 12-15, decat daca m-am culcat prea tarziu in seara precedenta. As zice, chiar, ca functionez destul de decent, desigur, cu exceptia serilor in care ma culc cam tarziu (mai am de lucrat la asta).

Am invatat, de asemenea, sa imi contruiesc sisteme care sa-mi organizeze treburile. Tot ce trebuie facut are propria schema de functionare, astfel ca, daca ma scoti din sistem, m-ai terminat, mi-ai daramat constructia, iar eu nu mai functionez. In nici un caz optim, oricum. Dimineata fac lucrurile intr-o anume ordine, seara pregatesc unele lucruri pentru a doua zi dimineata, astfel incat sa nu sufar si lucrurile sa fie facute. Dar sistemul a fost perfectionat in decursul a cativa ani si in nici un caz nu mi-au venit toate ideile “geniale” ca o mare revelatie peste noapte. A fost o pepetua munca de reinventare.

Paradoxal, in cativa ani m-am transformat dintr-o pasare de noapte intr-un cocos matinal . Si tot nu beau cafea.

]]> http://camiachim.com/blog/2011/09/dimineata-devreme/feed/ 6 http://camiachim.com/blog/2011/07/o-luna-fara-internet/ http://camiachim.com/blog/2011/07/o-luna-fara-internet/#comments Sun, 31 Jul 2011 14:01:19 +0000 Cami http://camiachim.com/blog/?p=4026 Odata cu “marea mutare” am aflat si ce inseamna sa nu ai internet timp de aproape 2 luni, in “secolul vitezei”. Initial nu am simtit nici o diferenta. Asa ca as putea spune ca in primele doua saptamani nu am suferit deloc. Oricum nu am fost niciodata o interneto-maniaca sau dependenta si, fie vorba intre noi, nici timp n-am prea avut. Cu toate astea, dupa ceva timp am inceput sa dau de niste mici/ mari inconveniente.

1. Mi-a fost cam greu sa-mi platesc facturile. In mod normal as fi mers personal la ghiseu, as fi stat la coada si as fi platit. Dar cand ajungi sa n-ai timp nici sa iti faci unghiile, numai de umblat nu-ti arde.

2. Cand ai nevoie sa cauti diverse produse, magazine etc pentru ca ai nevoie sa cumperi ceva, e destul de greu pe telefon sau ipad. Ok, e util sa ai net si acolo, dar… ingreuneaza cautarea. Numai eu stiu cat am cautat la niste electrocasnice, magazine de chestii pentru pisici si alte dracii. Sa nu mai zic de planificatul concediului. Horror.

3. Cand te trezesti din senin cu o boala grava/nevoie de operatie si esti panicat/curios sa vezi ce ti se va intampla, ce presupune interventia, cat de rau te vei simti dupa sau ce parere au altii care au trecut prin asa ceva. Cu ocazia asta am aflat si ca unul din medicii la care fusesem trimisa avea faima de macelar prin alte clinici.

4. Internetul chiar e o mare baza de date cu informatii despre orice. E drept, printre informatiile corecte sunt o multime de prostii, dar la nevoie, daca stii sa diseminezi, gasesti ce cauti. Si sunt lucruri despre care e mai greu sa gasesti informatii in alte parti. E dragut sa mergi sa stai prin biblioteci, cand esti student si n-ai nici o alta treaba. Nu la fel de dragut e cand ai un “to do list” mai lung decat poate duce memoria ta. Eu am cam turbat fara acces la informatii pe un display mare unde sa pot citi ca lumea.

5. Internet doar pe telefon = factura mare. Alte comentarii sunt de prisos.

6. Mi-a lipsit contactul cu blogurile si paginile prietenilor/cunoscutilor, pe care obisnuiam sa le “rasfoiesc”. Practic, chiar a fost nevoie sa-l sun pe fiecare in parte, sa stam de povesti. Evident, nu aveam timp de povestit, asa ca nu mai stiu mai nimic de ei. Acum ca am timp sa-i sun, am si internet .

Nu vreau sa-mi jignesc iPhone-ul, care mi-a fost un tovaras de nadejde in aceasta perioada lunga rupta de lumea, dar am dus serios dorul internetului acasa. Nu prea merge fara. Ok, in continuare nu sunt adepta “traitului” online, dar in ziua de azi chiar nu merge fara acces la el. Vrem nu vrem, suntem interconectati. Atat de interconectati incat rupta de la “retea” nu mai functionez optim. O saptamana, doua, trei… ok. Nu mai mult. Nu pot decat sa accept ca suntem dependenti de tehnologie. Desigur, putem renunta la ea, ca nu ne-o baga nimeni pe gat, dar nu ne va merge la fel de bine. E utila. Nici nu realizam cat de utila, pana nu mai avem acces la ea.

Lasand, totusi, belelele la o parte (fiindca despre ele va voi povesti mai pe larg cand voi avea de pe ce), trebuie sa va prezint noii mei vecini, minim dubiosi. Avem asa:

- o familie numeroasa de tigani pocaiti, care asculta muzica clasica (nici vorba de manele, ba chiar le detesta) si cu niste odrasle atat de politicoase si binevoitoare, incat uneori am impresia ca am nimerit intr-o dimensiund paralela in care totul este intors cu dusul in jos. Daca n-ar vorbi atat de mult, n-ar pune atatea intrebari si n-ar fi atat de dornici sa te ajute cu orice, inclusiv racait de vopsea uscata de pe geamuri, ar fi minunat;

- o familie tanara si simpatica, dar cu o logoree atat de mare, incat ma simt ca intr-un orasel minuscul de provincie, unde toti se cunosc cu toti si barfesc ore intregi… Despre toti. Oare de ce oamenii din zona asta a Bucurestiului vorbesc atat de mult?

- o tanti batrana si relativ ursuza, care locuieste intr-o casa darapanata, are o gradina lasata in paragina, dar in aceladi timp are cei mai frumosi si mai bine ingrijiti trandafiri pe care i-am vazut in viata mea. Oscilez intre merge cu tupeu la ea sa o intreb de unde si-a procurat o asemenea minunatie de buruiana, cum o ingrijeste plus o mie de alte intrebari agasante a la tiganusii din familia de pocaiti, si a crapa de invidie ca eu n-am asa ceva;

- si nu in ultimul rand, o babuta si un mosulet iubitori de animale. Astazi, pe cand inspectam plantele din balcon, am auzit o serie cel putin bizara de injuraturi dintr-o gura de femeie batrana. Babuta se pusese pe blestemat de neamuri si boli necunoscute, intr-un mod de-a dreptul neverosimil, cine stie ce nemernic afurisit. Si fiindca ploaia de apostrofari nu mai inceta, transformandu-se la un moment dat chiar intr-un potop, gata gata sa se pravsleasca inclusiv peste propriul balcon, am scos un ochi curioasa sa vad ce soi de “lighioana spurcata” o nemultumeste atata pe batranica. Era vorba de un catel, care fugarea niste pisici prin gradina babutei. Ma intrebam atunci, de ce totusi nu-l da afara? Nu-i pacat sa irosesti atata energie injurand? In fine, pana la urma m-am plictisit de reality show, am terminat si de ingrijit plantutele si am intrat in casa. Dar curiozitatea m-a readus, dupa vreo zece minute, din nou la spionat vecini. Si ce mi-a fost dat sa vad… Babuta sedea bine merci in prispa, smotocind la caine pe care mai ca nu-l scuipase sau snopise in bataie cateva minute mai devreme. Ca sa vezi chestie, cainele era al ei .

“Talk about a love-hate relationship”.

- si uite ca m-am luat cu diverse si era sa-i uit pe vecinii de vis-a-vis, care s-au mutat intr-o frumusete de vila, dar inainte sa-si puna parchetul pe jos .

Formular tip

1.Numele: ________________ (ultimul);

2. Prenumele: (_)Vasile (_)Vasilica (_)Gheorghe (_)Gherghina (_)Ion (_)Ionica (bifati paranteza corespunzatoare);

3. Varsta: ____;

4. Sexul: ____ M _____ F _____ Nu este cazul;

5. Masura la gumari: ____ Stangul ____ Dreptul;

6. Ocupatia: (_)Gradinar (_)Posesor cazan tuica (_)Vanator (_)Fara ocupatie;

7. Numele sotiei: __________________________

8. Gradul de rudenie cu sotia : (_)Sora (_)Frate (_)Matusa (_)Var/vara (_)Fiica vitrega;

9. Numarul de copii cu care urmeaza sa locuiti: ___; Din care, ai dumneavostra: ___;

10. Numele mamei: _______________________; Numele tatalui:____________________ (Daca nu sunteti sigur, lasati necompletat);

11. Educatie: __1 __2 __3 __4 (Incercuieste ce clasa primara maxima absolvisi, si de cate ori);

12. Sunteti (_)proprietar la, sau luati cu (_)chirie gradina de zarzavat? (Bifati paranteza care se potriveste); Numarul de tigani care va sunt vecini ___; Cati butuci de vita de vie aveti plantati in curtea din fata ___; Cati butuci de vita de vie aveti plantati in curtea din spate___;

13. Carti tinute in casa: (_) cartea de imobil (_) nu am telefon (_) nu stiu sa scriu/scriu numai cand vreau io;

14. De la ce post de radio aflati ora exacta? ___Radio Craiova ____Altul;

15 Modelul si anul de fabricatie al masinii personale: 194___;  ___Cu antena ___Fara antena;

16. Aveti acasa cazan clandestin de facut tuica? (_) Da (_) Nu;

17. Daca nu, va rugam explicati: ___ De cate ori ati fost la Bucuresti? ___ De cate ori ati umblat cu minerii? ___ De cate ori ati fost cu minerii la Bucuresti?

18. Cat de des faceti baie: (_) Saptamanal (_) Lunar (_) Nu este cazul;

19. Indicati cat veti dona la urmatoarele partide/grupari: ________PRM ________PDSR ________PUNR ________PCR ________PMR;

20. Culoarea ochilor: (_) Negru (_) Negru inchis (_) Negru foarte inchis (_) Negru intens (_) Nu este cazul;

21. Ce bautura obisnuiti: (_) Tuica (_) Cocartz (_) “Matinal”;

22. Cat de departe de gradina e drumul national? (_) 1 kilometru (_)Cativa kilometri (_) nu stiu;

23. Cum va incalziti iarna? (_)foc de lemne (_)gaze (_)cu cateaua (_)nu este cazul;

24. Cum va procurati apa de baut? (_)din casa (_)o iau de la pompa (_)nu folosesc;

25. Cati ardei iuti mancati: ___ inainte de fiecare masa; ___ inainte de fiecare tuica; ___ inainte de masa si in timpul mesei; ___ in loc de masa.

Mai mult sau mai putin normale.

Interesant conceptul asta de “normalitate”. Cu atat mai mult cand apare in aceeasi propozitie cu cel de “femeie”.

De curand, o anume publicatie (nu dau nume, pentru ca nu fac publicitate) a inceput sa posteze niste articole intitulate “Jurnal de femeie normala”. Pe episoade, desigur. Initial, nestiind despre ce este vorba, am fost curioasa sa citesc si eu cam ce inseamna o femeie normala, in viziunea unei femei. Si eram convinsa ca destui barbati ar fi tare curiosi sa li se elucideze misterul feminin. Am fost, insa, complet dezamagita. Nu numai ca “serialul” cu pricina nu elucideaza nici un mister, dar mai si induce in eroare, pretinzand ca o femeie normala plange de mama focului la filme de dragoste, face sex la intamplare cu cine o fi si bea de stinge, mai ceva ca un motociclist intr-un bar de roackeri. Iar asta nu e o parere publicata pe un blog personal, ci in presa, adica aia care ar trebui sa ne informeze corect, chipurile.

Nu pretind ca detin adevarul absolut despre mecanismele complexe si sofisticate din spatele gandurilor si comportamentelor feminine, dar sunt convinsa de o treaba. Oricat ar vrea unele femei sa para barbati, nu sunt, pentru simplul motiv ca nu le atarna ceva intre picioare si emisferele lor cerebrale nu functioneaza ca ale barbatilor. Simplu. Nimeni si nimic pe pamantul asta nu va schimba acest lucru. De ce o fi atat de greu de acceptat? (Poate in viitor voi aborda si incercarile oamenilor de a parea ceea ce nu sunt).

Sunt atatea domnisoare care, la fel ca autoarea “serialului”, umplu internetul cu confesiuni din vietile lor sexuale, afirmand sus si tare ca e perfect normal ca toate femeile sa si-o traga la intamplare cu cine o fi. Hmm… Ei bine… ma tem ca anatomia si fiziologia femeii cam contrazice aceste conceptii. Desigur, fiecare e liber sa faca ce doreste cu propria viata si propriul corp… dar de acolo pana la a o numi “normalitate”… e cale lunga.

In spirjinul afirmatiei pe care tocmai am facut-o vin biologii si diversi alti oameni de stiinta pe care mi-a fost dat ca-i citesc, care sunt de parere ca femeia nu s-a nascut cu himen total intamplator, pentru ca ar fi mai amuzant sa se chinuie de mama focului sa procreeze. Asa cum este in natura barbatului sa “si-o traga la intamplare” si cat mai mult, pentru a perpetua specia, la fel este si in natura femeii sa isi aleaga cu foarte mare grija partenerul cu care va perpetua specia, pentru a naste exemplare sanatoase, care ar duce genele bune mai departe, in generatiile urmatoare, si care sa beneficieze de protectie si siguranta. Himenul avea tocmai rolul de a descuraja sexul la intamplare cu oricine i-ar iesi in cale. Oricat de aventuroasa ar fi o femeie, e in ADN-ul ei inscrisa ideea de a cauta un partener potrivit. Poate asta explica un pic si de ce femeile par programate sa-l caute pe “the one”.

Argumentul 2 a fost indelung abordat si para-mediatzat, deci nu cred ca mai este cineva care nu-l cunoaste. Femeia nu este ghidata de ratiune, ci de sentimente. Ca sa ti-o tragi la intamplare fara sa ajungi pe canapeaua aia confortabila a unui nene care te intreaba “how do you feel about that”, ar cam trebui sa te inscrii in varianta rationala, parerea mea.

Trecand la partea cu bautul… acum spuneti voi sincer. Cate femei care beau in halul asta, la peste 25 de ani, cunoasteti? Ca eu nu cunosc nici macar una. Ok, poate nu ma invart eu in cercurile care trebuie (din nou), dar faptul ca in cercul in care ma invart nu exista nici un exemplar de acest tip, cred ca infirma regula. Argument valabil si pentru plansul lacrimogen la filme. Eu personal recunosc ca nu plang la asa ceva, nici macar nu agreez astfel de pelicule, dar exista sanse destul de mari sa lacrimez la filme emotionante cu animale . Om fi noi mai emotionale din fire, dar nu ne emotionam fix pe acelasi lucru, ca doar n-am fost scoase din aceeasi tiparnita. La fel cum nu tuturor femeilor le place la shopping, nu toate agreeaza produsele cosmetice in numar nelimitat si nu toate vorbesc cu orele la telefon.

Nu inteleg de ce exista tot mai des aceasta tendinta de a pune termenul de “normalitate” langa orice, fara pic de analiza. In primul rand, e un concept cat de poate de vag. El nu defineste, de fapt, nimic, decat ceea ce ni se pare fiecaruia, in functie de propria experienta si viata, normal. Exista unele parerei, conform carora este normal ceea ce defineste comportamentul majoritatii. Desi eu personal nu sunt de acord nici cu asta. Pana la urma, este normal ceea ce fiecare considera ca este normal pentru el. Consider ca acest lucru ar trebui mentionat ca pe o parere subiectiva, nu folosit pentru a defini o categorie generala.

Si atunci, cum sunt de fapt femeile? Ca femeie, nu as putea generaliza, decat poate faptul ca toate femeile, fara exceptie, sunt mai degraba dictate de sentimente, decat de ratiune, au un sir destul de haotic al gandirii (daca va amintiti de celebrul clipulet despre creierul barbatului, bine compartimentat in sertarase, si cel al femeii, unde toate informatiile sunt conectate la tot si circula neintrerupt in toate directiile), care determina dupa sine si stari la fel de haotice in anumite momente, au PMS si se comporta pe alocuri ciudat, din cauze variate si nedefinite. Asta nu exclude faptul ca pot fi si rationale, doar ca este aproape imposibil de anticipat cand intervine partea rationala si cand cea sentimentala. In rest, fiecare femeie are particularitatile proprii, la fel ca si barbatii.

Ce vor femeile? Femeile nu au nici cea mai vaga idee ce vor. Azi isi pot dori cu ardoare ceva care le va nemultumi profund maine, si vice versa. Asta e, vreti explicatii, aflati ca ele nu exista. Face parte din farmecul feminin .

Stiam eu ce stiam! Stiam eu de ce nu ma uit la TV! Ma simt catapultata intr-o lume atat de stupida cum nici in visele cele mai absurde nu puteam sa concep. Cand am deschis TV-ul am surprins marele circ Pepe-Zavoranu. Si daca asta nu mi-a pus rabdarea la incercare suficient, clipurile care au precedat emisiunea m-au facut sa ies literalmente din camera . Deh, si eu masochista, sa nu schimb postul, ca sa nu inceapa intre timp emisiunea si sa ma bata fata ca i-am ratat recitalul. Asa ca da-i si suporta. Apoi calupuri interminabile de reclame, una mai idioata ca alta, la tot felul de emisiuni-circ stil Zavoranu.

Oare ce s-a intamplat totusi in toti anii astia? Candva chiar aveai la ce sa te uiti la televizor. Serios! existau clipuri muzicale , existau filme, emisiuni interesante, chiar culturale, stiri relevante si desene animate cu adevarat simpatice. Dar din cate observ, acum nu doar mancarea e plina de E-uri, ci si mass-media.

Continuand aventura, se termina clipurile ingrozitoare si incepe mult-asteptata emisiune. Sunt absolut consternata. O gagica a cantat atat de fals de parca mi-ar fi racait zece ghiare de pisica prin fiecare ureche, simultan. Cred ca nici eu nu cant atat de prost. Dar juriul e dat pe spate de vocea ei senzationala. Huh? Oare am ascultat acelasi lucru? Oamenii aia chiar nu au atata ureche muzicala cat sa auda ca fata cu pricina a luat toate notele “pe la Ploiesti”? Incep sa ma intreb ce pisici cauta prietena mea acolo . Chiar asa, ce cauti tanti acolo?! Si mai mult, ma intreb ce caut eu in fata televizorului uitandu-ma la asa ceva . Si cand te gandesti ca i-am dat “pause” lui John Mayer pentru a ma uita la asta…

Un nou calup de reclame cretine, deja nu ma pot… imi sun o prietena ca sa imi distraga atentia . Reincepe emisiunea, arunc un ochi spre un TV care incepe sa-mi provoace cu adevarat repulsie. Si ce mi-e dat sa vad? Un nene deghizat in vampir (nu am idee de ce) care se clatina haotic pe piesa “Fire” cu cativa dansatori in pelerine negre de jur imprejur. Scena e in flacari, decorul sare in aer. Nenea se misca tot mai spasmodic in costumul lui de vampir, manjit cu jur pe barbie. Sunt confuza… Foc si vampiri? Care sa fie legatura? Vampirul modern e, mai nou, piroman? Nu inteleg. In fine…

Deja mi-am pierdut rabdarea, nu mai pot, ma apuc de citit . Si nu mai dau drumul la TV cat traiesc! Nu pentru ca mi-ar omori neuronii; o asemenea imbecilitate nu cred ca ar putea macar sa-i atinga. Dar ma sperie o doza atat de incredibil de neverosimil de concentrata de stupiditate :-s. E inspaimantator.

Spre exemplu… Am in preajma o persoana (nu-i voi da numele pe blog, pentru ca presimt ca se va oftica ), care nu incearca niciodata un fel de mancare mai fistichiu. Se rezuma numai la ceea ce stie deja ca ii place, pe motiv ca daca risca si comanda ceva nou si nu-i place, iroseste banii si ramane nemancat . Strategia lui: asteapta sa mi-o comand eu, pentru ca sa guste si el, sa vada daca ii place, pentru ca pe urma sa se simta in siguranta sa o comande la randul sau. Inainte sa va grabiti sa o numiti pe persoana in cauza o mica profitoare, ganditi-va ca, pana la urma, strategia aleasa de ea este perfecta. Practic, nu risca nimic. Asteapta sa risc eu, pentru a testa terenul, in baza rezultatelor empirice luand o decizie in cunostinta de cauza. Risc zero, castig maxim, sau minimizare completa a oricarei urma de risc.

Nu s-ar putea spune acelasi lucru despre mine. Pe principiul lui Dee-dee din Dexter (hai, ca sigur stiti desenul), “What does this button do?”, eu ma uit hipnotizata la el, palpaind rosu aprins in fata mea, dupa care imi trantesc degetul direct pe el, asteptand entuziasmata consecintele. Pai, nu stiu ce face butonu, hai sa-l apas si vedem noi . Cum as putea sa stiu, daca nu incerc? Poate o sa-mi deschida o usa fermecata, in spatele careia sa se afle o camera plina cu comori, sau… poate o sa-mi declanseze o bomba in fata, care sa ma carbonizeze din cap pana-n picioare. Ambele variante sunt la fel de plauzibile. Dar cum sa explodez eu de curiozitate langa buton? In mod sigur, asta nu e o strategie cu rezultat garantat castigator. E cam 50%-50%, in cel mai bun caz.

Si atunci, cum sa fie mai bine? Sa sezi comod in zona proprie de confort, asteptand ca altcineva sa faca pasul? Raportat la rezultat, am concluzionat deja ca e ideal. Si totusi… cat din merit iti revine pentru o experienta placuta/extraordinara datorata deciziei luate de altul? Eu una as fi fericita doar pe jumatate sau sfert, stiind ca nu am avut curajul sa iau decizia in propriile maini. Pe de alta parte, impulsivitatea te poate arunca in situatii foarte dificile (pe care le poti povesti ulterior nepotilor la gura sobei, dar care pe moment nu cred ca te amuza), motiv pentru care, in timp, am incercat sa purced la “apasarea butonului” abia dupa macar o minima analiza a posibilelor riscuri. Risc risc, dar cu discernamant.

Nu cred ca exista un raspuns universal valabil si simplu de tipul: e mai bine sa risti pana la capat, doar pe jumatate sau sa stai in banca ta. Si nici nu cred ca este vreo persoana care iti poate spune cand ar fi bine sa risti si cand nu. Tine de fler, inspiratie si analiza rationala. Uneori e bine sa mergi pana in panzele albe, pentru ca vei avea de castigat enorm din asta (chiar si daca o dai in bara). Alteori, insa, risti sa degradezi relatii, sa te pui pe tine in posturi deloc ideale si.. poate e mai bine sa te temperezi. Eu cred ca joaca si intuitia un rol destul de important aici, pentru ca-ti poate da imboldul pro sau te poate avertiza ca daca actionezi, vei avea de suferit.

Totusi, riscand poti castiga pe cont propriu, la fel cum poti gresi, tot pe cont propriu. Alegerile sunt in totalitate in mainile tale si lectiile de asemenea. Cand faci alegeri pe seama altuia, poate castigi, dar o faci speculand si niciodata nu vei avea satisfactia lucrului dus, cap-coada, pana la final, de catre TINE. A fi oportunist e mai “profitabil”, dar nu la fel de “satisfacator”.

Ca tot vorbeam mai demult despre mutari, parasirea cuibului parintesc, traiul pe cont propriu, ma gandeam la un moment dat cat de relativ este uneori sentimentul de “acasa” si cat de puternic si bine conturat alteori. Pe de-o parte, eu ma simt “acasa” si-n unele camere de hotel in care petrec cateva zile. Ma pot simti “acasa” si-n anumite orase, departe de adresa inscrisa in buletin… si totusi, e un semntiment doar aparent de “acasa”. Mai degraba l-as traduce prin “confort”, pentru ca ofera posibilitatea de a fi eu insami intre alti 4 pereti decat cei in care imi duc veacul in mod obisnuit. Si totusi…

Nu e un semntiment autentic. Adevaratul “acasa” inseamna locul unde te retragi pentru a te simti in siguranta, pentru a te regasi, pentru a te relaxa dupa o zi obositoare, e locul de care ti se face dor cand esti departe. Oriunde ai fi, acel “acasa” va fi intotdeauna locul unde te simti cel mai bine. Oare ar putea cineva sa numeasca “acasa” o casa pe care nu o are in proprietate? Ar putea sa aleaga cineva acel loc drept “cel mai bun loc din lume” in care este “El insusi” cu adevarat, cand stie ca acel lor apartine de fapt altcuiva? Animalele au un simt al proprietatii foarte dezvoltat. Eu as zice ca nici oamenii nu sunt mai prejos. Poate ne-am dezvoltat niste instrumente sociale utile traiului in comunitate, dar in esenta suntem niste animale…

Da, ma refer la a locui in propria casa/propriul apartament si la a locui in chirie. Nu contest ca in ziua de azi, daca nu ai primit o mostenie, nu ai facut avere, nu ai castigat la loto sau nu ai avut privilegiul de a te naste intr-o familie bogata, este foarte dificil sa-ti cumperi un apartament (de casa nici nu mai vorbesc). Cea mai accesibila varianta este creditul, pentru care platesti aproape pana la pensie . Cu toate astea, desi unele apartamente si unele case arata foarte frumos, ele ofera gazduire doar contra costul unei chirii; ele nu ofera “iubirea” neconditionata pe care ti-o ofera casa sau un apartament pe care il stii al tau propriu, acolo oricand, indiferent ce s-ar intampla. El este disponibil doar atata timp cat proprietarul sau de drept este dispus sa ti-l inchirieze. Atat si nimic mai mult. Se poate foarte bine ca intr-o zi sa mareasca pretul sau sa te lase in strada.

Si mai exista un mare dezavantaj: nu-i poti modifica interiorul si nimic ce tine de aspectul si structura sa dupa pofta inimii, decat cu acordul proprietarului. Lipseste libertatea de actiune pe care o ai in propria casa. Orice ti-ai dori, trebuie sa ceri permisiunea. Oare nu asa era si in copilarie cand aveai nevoie de acordul parintilor? Vrei caine in casa? Nasol, nu te lasa parintii. Pofta in cui. Vrei sa pictezi pe perete? Nu-i voie, ca murdaresti. Vrei sa joci volei in casa? Darami lucruri, deranjezi vecinii… etc. Te mai simti acasa stiind ca nu poti sa faci tot ce vrea muschiul tau in propria locuinta?

Inteleg motivele care ii indeamna pe multi dintre noi sa aleaga chiria; ele sunt destul de evidente. Pentru majoritatea muritorilor de rand o achizitie de acest gen este o mare bataie de cap, si nu doar finaciar vorbind. Dar din punctul meu de vedere merita tot efortul din lume. Asta e, suntem in Romanica, tara unde prostul gust e la loc de mare cinste, si asta ne ocupa tot timpul. Daca alegi sa ramai aici, nu sa pleci in tarile “calde” unde viata e mai roz si mai dreapta, suferi. Trebuie sa recunosc, dupa cateva luni bune de locuit in chirie, ca apartamentul e foarte frumos, dar nu e al meu. Oricum as da-o, nu e “acasa”. Asa ca am demarat actiunea de cautare a “casutei” pe care sa o pot numi din tot sufletul “acasa”. E drept, asta imi afecteaza putin activitatea pe blog, dar nu dispar. Blogul va ramane si voi mai abera pe el inca muuulta vreme.

Un fapt cat de poate de evident pentru unii, dar mai putin constientizat de altii – din pacate chiar posesorii de caini in marea lor majoritate – si cainii isi fac nevoile. Daca pe o pisica, broasca testoasa, tarantula, chinchilla, etc. nu este nevoie sa le scoti din casa pentru a-si exercita aceasta nevoie fiziologica, pe un caine nu prea ai incotro, trebuie sa-l duci la o plimbare sau ti se “usureaza” in mijlocul sufrageriei. Nimic nou sub soare.

Atunci cum se face ca exista atat de multe persoane care adopta/cumpara caini, desi le cunosc aceasta nevoie imperioasa, si totusi nu iau masurile care se impun? De ceva vreme locuiesc intr-un complex de blocuri noi din capitala, intr-un cartier cu multe spatii verzi, chiar daca nu fix pe celalalt trotuar.  Nou fiind, are intreaga parcare si zona din imprejurime proaspat pavata, pazita si curatata. Sau ma rog, relativ curata, minus niste pete maro dispuse de jur imprejurul toturor blocurilor. Imi vine sa innebunesc! In fiecare dimineata cand ies din scara fac slalom printre rahatii cainilor scosi la plimbare de catre vecinii mei si mi se intoarce stomacul pe dos. Sa fie oare vina cainilor ca-s vii si trebuie sa dea afara ce baga pe partea ailalta?

Dragi vecini, inteleg ca iubiti cainii si este de apreciat faptul ca ati adoptat acele fiinte necuvantatoare in sanul familiilor voastre, dar oare nu ar fi mai dragut si mai civilizat din partea voastra sa va miscati fundurile “ocupate” pana la parculetul amplasat si amenajat cu 200 de metri mai in fata special pentru plimbatul cateilor de apartament? Nu ar fi, de asemenea, dragut si civilizat din partea voastra, daca tot ii tineti inchisi intre patru pereti toata ziua, sa le oferiti si lor macar o plimbare printr-un spatiu verde in locul betonului din jurul blocului? Sau daca tot nu va lasa lenea sa va folositi la o capacitate mai mare functia locomotoare de care am vazut ca dispuneti, macar sa si strangeti rahaturile creaturilor cu care va mandriti atata pe feisbuc? Sau oare voua nu va e sila sa faceti slalom printre dejectii animale descompuse in baltoacele din zapada topita?

Poate ar fi cazul ca inainte de a va asuma o responsabilitate de proportiile adoptiei unui caine sa va si interesati in ce constau aceste responsabilitati si sa va intrebati cat se poate de serios daca sunteti in stare sa le duceti la bun sfarsit sau nu. Si la un caine hai mai treaca mearga, ca-l mai poti da altcuiva daca nu-ti convine situatia sau nu te descurci (desi e un gest urat), dar din pacate unii folosesc aceeasi abordare si cand vine vorba de copii. Iar pe astia nu prea ii poti da “cadou” .