December15
Kirb mi-a pasat-o acum cateva zile, asa ca am sa va scriu despre cartile care m-au influentat de-a lungul timpului.
Intai si intai voi fi cam penibila si voi recunoaste ca in scoala primara, ba chiar si inainte, pe vremea cand nu eram la scoala si nu stiam sa citesc 
iar mama statea sa-mi citeasca ore intregi, pentru ca nu era chip sa o las in pace pana nu imi satisfacea curiozitatea, eram tare fascinata de aventurile Ciresarilor (vol. 1-5). Nu stiu daca de acolo mi se trage firea aventuroasa, dar in mod sigur a avut o contributie.
A doua carte de mentionat, pe care de data asta stiu sigur ca am citit-o singura ar fi Imparatul Mustelor de William Golding. Lasand la o parte conotatiile psihologice ale cartii, pe care nu prea le-am constientizat eu la vremea respectiva decat vag poate, cartea mi-a amintit de interactiunile dintre oameni in societatea reala si mi-a destramat conceptia idealista pe care o aveam asupra ei. Adica am facut primul pas spre trezirea la realitate.
Apoi ar fi Masina timpului, Omul invizibil si Razboiul lumilor de H.G. Wells si cartile lui Jules Verne (prea multe sa stau sa le insir, oricum le stiti cu totii). Imaginatie sau premonitie? Referitor la Jules Verne, interesant cum omul asta a scris despre niste lucruri care erau considerate fictiune la vremea respectiva, dar care astazi fac parte din realitatea noastra cotidiana. M-au pus serios pe ganduri.
Prima carte “de dragoste” pe care am citit-o, si una din putinele, a fost Dama cu camelii de Alexandre Dumas fiul. In mod straniu, “tatal” nu a lasat o amprenta asa de puternica, desi mi-au placut cartile lui. Dama cu camelii insa m-a frapat la final. Obisnuita fiind din copilarie cu finalul “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, am inchis cartea aproape in lacrimi. S-a dus dracului tot mitul fericirii vesnice . Am inceput sa inteleg ca nu toate povestile au happy-end.
Facand un salt urias de cativa ani in care am citit multa literatura clasica, dar din care nu m-a impresionat cu adevarat mai nimic, ajungem la Mircea Eliade. Sa fi fost prin clasa a X a cred, cand am dat peste Istoria ideilor si credintelor religioase. Atee convinsa cum eram, am citit totul cu mare curiozitate. Fiind si in perioada cautarilor de sine, am simtit o atractie fata de religiile orientale, pe care datorita lui nenea Eliade, am inceput sa le aprofundez.
De mentionat ar fi (prin aceeasi perioada) Crima si pedeapsa a lui Dostoievski. Atat mi-a trebuit, un super roman psihologic, ca sa devin fascinata de psihologie. Astazi pot spune ca daca o carte nu are un substrat psihologic sau filosofic, sau daca nu e macar cinica, nici nu ma uit la ea.
Facand cateva salturi peste inca un an-doi, ajungem la Asa grait-a Zarathustra lui Nietzsche. Da, mi-au mai placut si alte carti de filosofie, si alti filosofi, nu am sa le neg valoarea si contributia, dar nici unul nu a avut asupra mea influenta lui Nietzsche. In mod straniu, el m-a determinat sa iau directia buddhismului.
Poate ar fi nedrept ca in continuare sa atribui exclusiv cartilor meritul pentru influenta pe care au avut-o asupra mea, deoarece pe multe din ele le-am descoperit datorita unor persoane pe care le-am cunoscut si care m-au inspirat intr-un anume fel. Dar fiindca, leapsa zice sa le mentionez…
Greata de Sartre a fost una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata. O capodopera a existentialismului. Si a singuratatii poate. Dar si un mare raspuns la o mare intrebare: cum putem trai vesnic?
Un veac de singuratate de Gabriel Garcia Marques a fost de asemenea o carte de referinta. In sfarsit realitatea si fantasticul fuzioneaza.
Notabile ar fi Sexus de Henry Miller (care la final m-a facut sa traiesc ca niciodata cum e sa ai sufletul sfasiat) si scriitorii generatiei beat americane. Viata dura, realitatea ‘in-your-face’ pe care societatea incearca sa o ascunda sub masti, presuri si prin diverse mijloace moralizatoare. Pana la urma de ce? Asta este viata, astia sunt oamenii, asa ne este natura si astea ne sunt problemele si viciile. Dupa “Howl“-ul lui Allen Ginsberg, Femeile lui Bukowski, Pe Drum si Pranzul dezgolit de Kerouac, Junky de William Burroughs si O sa vina si primavara, Bandini de John Fante, si destule altele, pot spune ca nu ma mai socheaza nimic. Am devenit infinit mai open-minded datorita acestor carti si judec mult mai putin decat o faceam inainte. Totul e terminologie, in esenta exista un singur lucru: omul.
Un scriitor care mie imi place foarte foarte mult e Jose Saramago si, cu toate ca imi plac multe carti de-ale lui, n-am sa o mentionez decat pe una ca avand un impact deosebit asupra mea. E vorba de Intermitentele mortii. Cum ar fi daca intr-o zi oamenii ar inceta sa moara? Fiindca ne e frica de moarte, vrem sa o fentam cu orice ocazie. Presupunand ca dorinta ne-ar putea fi indeplinita… ar fi mai bine? Oare?
Dupa ce am descoperit Magicianul lui John Fowles nu m-am mai desprins de cartile lui pana cand n-am citit tot ce-am gasit pe piata de acest autor (cu exceptia unei singure carti pe care nici acum n-am citit-o, din cauza ca mi-e antipatic titlul ). Magicianul, insa, a fost poate cea mai buna carte a lui si o exceptionala lucrare despre arta si puterea manipularii. Colectionarul a fost si ea de mare impact. M-a facut sa patrund in mintea unui maniac si sa ma cutremur toata.
O alta carte importanta pentru mine a fost Viata cea noua de Orhan Pamuk, o metafora despre alegeri in viata. Geniala.
Desi sunt inca tanara, Inainte de tacere de Ernesto Sabato mi-a oferit o lectie de viata, despre moarte si atitudinea in fata ei. Oi fi eu tanara dar sunt la fel de muritoare ca un mos de 80 de ani.
Ar mai fi de mentionat Hermann Hesse, cu Jocul cu margele de sticla si Siddhartha. Primul a fost mai degraba o “experienta” , pentru ca am simtit ca traiesc odata cu personajul, si un final – extraordinara lectie de viata. Siddhartha pe de alta parte a fost mai degraba un mod de-a vedea filosofia buddhista dintr-o alta perpectiva – traita prin prisma unui iluminat, gresind alaturi de el pe drumul anevoios al cautarilor, descoperind alaturi de el raspunsurile la intrebari esentiale.
Am sa ma opresc aici, pentru ca momentan atat imi vine in minte. Spre sa nu fi omis ceva important. Leapsa merge mai departe la cine o vrea. Mi-e prea lene sa nominalizez.
. Sa vina muntele la Muhammed!
