February18
Cochetez de mai multă vreme cu subiectul și nu ma încumet să-l abordez, pentru ca e o tema delicată și complicată, de care cu toții, sau aproape toți, ne-am lovit la un moment dat în viață, pentru ca foarte puțini sunt cei care-și întâlnesc “jumătatea” din prima încercare. Dar… uite că, până la urmă, am reușit să mă conving, totuși, să scriu.
De câte ori n-am auzit cunoștințe, persoane apropiate și chiar necunoscuți spunând că, odată ce au pățit-o, “suflă și-n iaurt”. Dar ce înseamna asta, de fapt? “Sufli în iaurt” din ce motiv? Pentru că nu mai vrei să fii rănit, evident. Și care consideri că a fost cauza rănii pe care ți-a provocat-o o experiență nefericită? (mă refer în acest post strict la experiențele din planul sentimental) De cele mai multe ori am auzit acest răspuns: am avut de suferit și nu mai vreau să mi se întâmple așa ceva, drept pentru care nu voi mai avea încredere în alte femei/alți bărbați și nu mă voi mai implica sentimental până când nu mă voi asigura că celalalt s-a implicat deja și nu e un nenorocit/ o scorpie.
Am să o spun din start: nu sunt de acord cu astfel de abordări, din următoarele motive:
1. lipsa de încredere din start privează o posibilă relație de exact fundamentul pe care ar trebui să se întemeieze;
2. nu se pune problema de a crea o legătură pe care să o poți numi ulterior relație, dacă nu sunt investite niște sentimente reale și dacă nu se pornește în acea relație cu deschidere;
3. nu ai curajul să riști, nu vei câștiga.
La aceste puncte adaug și o precizare: când spun “a risca”, mă refer la acel gen de risc similar investițiilor financiare. Nu poți să te arunci ca “boul” înainte fără să ai habar despre situația în care te bagi și fără să ai o minimă baza de cunoștințe despre domeniu și să te aștepți să devii milionar peste noapte. Se pot întâmpla și “accidente” de genul câștigatului la loto, dar șansele ca așa ceva să se întâmple sunt cam la fel de “mari” 
.
După părerea mea, a spune “gata, nu mai am încredere și nu mai las garda jos până nu sunt sigur” este un fel de echivalent a “mie mi-e frică să gust primul din prăjitura asta, că poate e otrăvită, așa că mai bine încearcă tu primul și, dacă nu mori, o să mănânc și eu.” Nu mi se pare tocmai fair play. Ori mănâncă amândoi deodată, ori aruncă prăjitura la coș și-și vede fiecare de drum. În plus, nu ai cum să știi cât de gustoasă sau grețoasă e până nu guști. Problema nu cred că ar trebui să se pună dacă e cazul să riști, ci mai degrabă în ce condiții să o faci. Iar orientarea în soluționarea acestei dileme nu ar trebui să se centreze strict pe cum se poată celalalt, ci pe cum suntem noi, care ne sunte aspirațiile, valorile, felul de-a fi etc., pentru că nici un risc nu se poate materializa, decât în condițiile în care avem niște vulnerabilități interne. Aici ar trebui, după părerea mea, să privim. Plus că nu poți da vina pe altul pentru că nu ți s-a potrivit, când principalul motiv a fost lipsa ta de orientare în alegerea unei persoane potrivite.
Ce faci în mod normal când eșuezi într-un demers? Îi acuzi pe ceilalți și te speli pe maini de orice responsabilitate? Sau încerci să evaluezi care ar putea fi motivele reale pentru care s-a ajuns la acea situație? Și odată ce ai identificat acele motive, cum este optim să procedezi? Să te concentrezi pe cei din jur și felul în care pot ei greși în mod similar față de tine? Sau o fi oare mai corect să încerci să îți înțelegi propriul comportament și contribuția personală la respectivul eșec? Eu pledez pentru ultima variantă și o consider singura soluție la dilema implicării emoționale. Odată ce te cunoști și te înțelegi pe tine, vei înțelege și ce se întâmplă în relația cu ceilalți și vei simți când și unde există un potențial real de implicare sau doar un re-make al relațiilor defuncte.
Să nu uităm că fiecare dintre noi ne alegem parteneri sau suntem atrași de același tipar pe persoane. Dacă nu mă credeți, puneți pe hartie descrierea fiecărei persoane cu care ați avut o relație sau de care ați fost atrași în mod special și veți obține două categorii: cei care sunt “toți la fel”, având aceleași calități și aceleași defecte și cei pe care i-am ales expre’ pentru ca nu sunt ca ceilalți, ba care sunt chiar opusul lor, dar langă care am sfârșit dorindu-ne să fie ca ceilalți. Și atunci, bineînțeles că nu îți mai arde să te implici, când vezi cum istoria se repetă din nou și din nou. Nici nu se întrevăd mari șanse de schimbare în acest ritm. Decât dacă… ai încerca să înțelegi de ce ai nevoie de fapt, ce căutai în unii și ce nu găseai în alții, ce nu îți doreai la unii și ce avau alții. Odată ce-ți clarifici asta, vei evalua mult mai corect riscul unei implicări, și nici măcar nu e nevoie să faci grafice și analize, pentru că răspunsul va veni instinctiv.
Nu cred că este cazul să ne lăsăm afectați de trecut, ci mai degrabă să încercam să învățăm lecțiile pe care ni le oferă, pentru a le putea valorifica în viitor. A fi realist și rațional e bine-venit, dar fără a cădea pradă paranoiei și prejudecăților.
P.S. Nu am uitat de postarea despre meditație pe care am promis-o. Mă voi ocupa de ea de îndată ce voi dispune de mai mult timp.
Loading ...
