In primul rand, ma intreb de ce nimeni nu promoveaza ziua barbatului. E adevarat, nu avem nevoie de INCA o sarbatoare de care sa profite comerciantii pentru a ne baga pe gat tot felul de kitschiosenii. Si totusi, ziua femeii este atat de mediatizata si de bine inradacinata in cultura populara, pe cand cea a barbatului… ma intreb cati stiu macar de existeta ei Eu recunosc ca pana ieri habar n-aveam de ea. O fi barbatu’porc prin definitie (or so they say ) dar unde e egalitatea? Pe de alta partea, din ce am citit, ziua barbatului e strans legata de mucenici si stravechea traditie de a bea 40 de paare de vin la aceasta ocazie. Cati barbati pot sa bea atat? Inteb si eu, nu vreau sa subestimez calitatile de “degustatori” ale stimabililor domni, dar totusi… nu e cam mult? .

In alta ordine de idei, de 8 martie am asistat pentru prima oara in ultimii 10 ani la procesul ‘cumpararii de flori pentru mama’, iar cu ocazia asta am aflat in sfarsit prin ce supliciu trec barbatii an de an pentru a oferi o floare femeilor dragi din viata lor. Mie una mi s-a facut sila si mi-a pierit complet cheful de cumparat flori . Dupa ce ca ningea viscolit si era un ger de crapau pietrele am mai stat si la o coada dupa niste cocalari sa ne tiganim cu o… persoana de etnie rroma, evident. Aaa si sa nu uit, preturile 8 martie sunt vesnic mai mari, tot mai mari pe masura ce “pravaliile” din imprejurimi se inchid si devii cam dependent de ale lor. Urat dom’le! Uite cum stricam noi sarbatorile. Tiganie, kitschiuri si mizerie.

Si ce primesc barbatii in schimb pentru tot efortul lor? Pai, in afara de bucuria si atentia noastra, nimic Pentru ca nimeni nu-i sarbatoreste. Sa fie karma de vina, oare? E adevarat, nu 100% din barbati sunt niste porci nesimtiti, daaar, cam 90% din ei intra in aceasta categorie o buna parte din an sau macar cateva zile Nu cred ca poate nimeni contesta faptul ca femeile sunt mult mai atente cu cei din jur, in special la ocazii de care barbatii fug ca de dracu’. Anul asta m-am si convins: barbatii abia de mai fac cadou cate un amarat de martisor, de flori deja vorbim aproape SF-uri. Putini mai sunt cei care fac asemenea gesturi, iar daca le fac este ori pentru ca “trebuie” si strang din dinti, ori pentru ca-i obliga familia, ori pentru ca nu vor sa dezamageasca sau au cine stie ce interese. Au ajuns femeile sa-si dea martisoare sau flori intre ele. Cam trist.

Poate totusi nu-s ei de vina, ani de zile au fost obligati de parinti sa duca martisoare si flori invatatoarei, profesoarelor, colegelor de clasa… Apoi mai apare si iubita si colegele de facultate si colegele de serviciu… Cat sa bagi ceva pe gat unui om pana sa i se faca greata? Pana la urma gesturile astea ar trebui sa vina de la sine in cazul celor care au un pic de bun simt si le face placere sa ofere cate o atentie. Asa se intampla cand fortezi implementarea unui obicei. Mai devreme sau mai tarziu cel obligat se va revolta si va refuza sa mai repete obiceiul pe care pana atunci l-au obligat altii sa-l intreprinda.

Acum, stau si ma gandesc, avand in minte si un articol scris de o cunostinta pe facebook… De ce exista o zi a femeii? Ce se intampla in restul anului? Numai o zi meritam? Acum aflu si de o zi a barbatului… Deci daca matematica mea nu ma lasa balta… daca numai 2 zile din an ne sunt alocate… restul de 363/364 de zile ce sunt? Zille porcilor, zilele papagalilor, zilele cainilor? Ale pisicilor? E absurd. Cu toata buna intentie de la mijloc, pe care o inteleg, incep sa devin anti-obiceiuri, sau mai degraba anti-urmarea obiceiurilor conform tiparului prestabilit. De ce nu-si face fiecare om/familie/cuplu propriile obiceiuri?  Nu zic ca nu au si obiceiurile partile lor frumose, dar mie mi se pare ca sunt duse la extrem. Nu exista pic de flexibilitate in ele. Uneori a face acelasi gest cu restul comunitatii este benefic pentru ca-ti da un sentiment de apartenenta (si asta tocmai pentru ca iti lasa libertatea de a alege sa fii parte din acea comunitate, indemul nu are conotatii coercitive), dar in alte ocazii te forteaza sa faci gesturi nenaturale. Cat de special sa te simti cand tot restul tarii/globului urmeaza ca o turma aceleasi tipare?

Vine cate un moment in viata fiecarei femei cand simte nevoia unei schimbari de look. Asa ca, la fel ca si-n cazul barbatilor, se reped la par. Nu cred ca am sa inteleg vreodata de ce cand avem nevoie de o schimbare in viata noastra ne luam de par. Sa fie parul cel mai accesibil schimbarii? Sau cel mai vizibil si ieftin per total? E clar ca schimbarea unei intregi garderobe ar depasi cu mult costurile unei vizite la frizer. N-as putea sa spun… cert este ca spre el ne indreptam cu foarfeca sau/si vopseaua. Nu intotdeauna, insa, rezultatul este unul pozitiv. Uneori nevoia de schimbare vine dintr-o nevoie de a lasa in urma un capitol dureros din viata noastra, ca o despartire de exemplu, alteori dintr-o frustrare proprie de tipul “vreau sa fiu mai bagata in seama, acum ma simt invizibila” sau pur si simplu din dorinta de a rupe monotonia, spre exemplu in cazul unei persoane ca nu si-a vopsit niciodata parul sau a purtat aceeasi frizuta 20 de ani. Oricare ar fi catalizatorul, inseamna in fapt un singur lucru – vrei ceva nou. Dar nu orice, te vrei pe tine ca noua. Un nou “eu”, simbolizand o noua viata.

Ieri mi-a luat inima in dinti si m-am dus pentru prima oara la un stilist. Recunosc ca aveam o usoara retinere care se datora multiplelor experiente neplacute de care am avut parte de-a lungul timpului. De fiecare de data, dar absolut de fiecare data, mi se intampla ceva care imi decapita tot elanul in clipa in care oglinda imi infatisa necrutatoare rezultatul. Ba plecam de acolo tunsa altfel decat imi doream, in ciuda zecilor de explicatii ultra-detaliate pe care le ofeream despre viitorul “produs-finit”, ba plecam de acolo cu jumatate de par in minus, ba plecam cu el prea ondulat, ba in alta culoare. Practic nu am fost niciodata, dar NICIODATA 100% multumita. Deja in ultimii ani ma multumeam sa plec de acolo cu el mai lung de umeri . Trist dar adevarat. Ultima experienta neplacuta a avut loc aproximativ acum 3 ani cand am decis sa merg pe mana unei prietene la un coafor unde chipurile era o tipa care tundea excelent! Nu la fel de excelent m-am simtit eu cand am plecat acolo cu parul pana la umeri desi ii spusesem tipei cu pricina sa-mi ia doar varfurile. Ale naibii varfuri, sa fi avut vreo 40 de cm asa, te pomeni . Am plecat in lacrimi privind cu jind pletele mele lungi si dese zacand ciuntite si imprastiate pe podea. Doar gandul ca as putea sa-mi mai parasesc vreodata podoaba capilara de o asa maniera imi strangea inima cat un purice. A fost nevoie sa astept 3 ani pentru ca parul mau in sfarsit sa capete lungimea dorita si sa pot alerga la un salon pentru a-i da o forma, fara sa ma trezesc iar fara jumatate din el in posesie la plecare. Si totusi, pentru prima oara in viata mea am plecat de la stilistul cu pricina cu parul lung si frumos aranjat, fara nici o obiectie, fara nici o neregula, desi nu a primit nici o indicatie din partea mea in afara de “vreau sa plec de aici cu parul lung”. Nu pot exprima in cuvinte fericirea pe care am trait-o cand mi-am privit pleata la spate! Desi schimbarea de look este una majora, merita sa te lasi din cand in cand pe mana unui artist al domeniului.

Poate ca nu toata lumea isi permite, insa, luxul de a apela la un stilist cand isi doreste schimbarea mult-visata. Totusi, oriunde te-ai decide sa mergi, trebuie avut in vedere faptul ca tunsul este un mijloc de a te reinventa. O poate face in bine sau o poate face in rau. Dar nu uita ca o zi in care “te simti urata” va avea consecinte atat asupra modului in care actionezi, cat si asupra modului in care te percep ceilalti din exterior. Pana la urma nu e o tunsoare urata cea care face un om sa fie urat, la fel cum nu e o tunsoare urata cea care ii determina pe ceilalti sa te vada urat, ci faptul ca tu te simti urat cu acea tunsoare. Aici e cheia! Partea buna e ca parul creste, mai greu, dar o face. Asa ca o tragedie capilara de moment nu este vesnica si ireparabila. Partea proasta e ca are consecint majore asupra psihicului feminim (inca nu am sesizat schimbari majore la barbati), si asta pentru ca modifica substantial increderea in propria persoana. Cum sa te simti bine in pielea ta cand te simti urata, cand iti vine sa arunci cu oua in imaginea care-ti zambeste parca batjocoritor din oglinda? Automat nu mai ai siguranta de sine, nu mai ai incredere in fortele proprii. Poate pare o stupiditate sau doar superficialitate, dar e incredibil cum armonia (sau lipsa ei) dintre felul in care te percepi ca persoana si masura in care esti multumita de ambalajul in care defilezi iti poate influenta starea de spirit.

Cand suntem tineri avem toata viata in fata, iar batranetea nici macar nu face parte din proiectiile vietii noastre viitoare, pentru ca este mult prea indepartata. In liceu abia de-ti poti imagina viitoarea viata ca adult “la casa ta”, ce sa mai vorbim de pensionar caruia-i bate moartea la usa? Cu perspectiva mortii atat de indepartate, cui ii arde sa ia in considerare si faptul ca nici el, precum nici ceilalti din jurul lui, nu e nemuritor? Totusi, vine si vremea aceea cand fiecare incepe sa se confrunte cu aceasta problema pana atunci complet inexistenta. Fie iti moare o ruda in varsta, fie vezi un film impresionant sau niste batranei plimbandu-se de mana pe strada, si ti se aprinde beculetul, nu sunt nemuritor, nimeni nu e! Si atunci, nu poti sa nu te gandesti… oare cum vei gestiona tu acea perioada a vietii?

E adevarat, unii au nesansa sa nu ajunga sa o cunoasca niciodata, totusi din randul celor care ajung pana acolo, exemplele pe care le observ eu cel putin, sunt extrem de diferite (diametral opuse chiar), dar nu variate. Nu am sa fac chiar o clasificare, dar practic eu am observat numai doua tipuri de oameni in varsta:

1. cei care s-au lasat doborati de hopuri si se vaieta incontinuu despre nedreptatea vietii care e atat de urata incat de la o varsta nici nu mai merita traita, alungand pe toti cei din jur care incearca sa ii ajute, inchizandu-se in carapacea lor plina de ura, stand si vorbind de rau pe toata lumea cat e ziua de lunga si agatandu-se cu disperare de oricine are ocazia, manipuland, santajand, incercand sa covinga prin cele mai urate metode pe cel de care sa agata ca ii este dator cu sacrificiul de sine pentru viata lui. Cat egoism, cata marsavie… totusi in spatele lor nu e decat un singur lucru: teama de moarte si durerea cauzata de diferite probleme pe care au fost incapabili sa o depaseasca de-a lungul vietii. As adauga si mentalitatea, faptul ca dupa o varsta nu mai considera ca este nevoie sa faca ceva pentru ei, deoarece au terminat de procreat si s-au asezat la casa lor, intrand intr-o vesnica rutina ce cuprinde: trezit, mancat, spalat, facut curat, gatit, mancat, dormit, uitat la tv, mancat, dormit. Ma ingrozesc toata numai cand ma gandesc la asa o viata…

2. cei care se bucura de viata ca-n tinerete, pe chipul carora citesti seninatate, impacare, implinire, cu care ti-e drag sa stai de vorba si daca sunt zeci de ani care va despart, cei care au in preajma prieteni si persoane dragi, pe care stiu sa-i pastreze alaturi, care isi doresc sa le fie alaturi pentru placerea companiei lor, cei care calatoresc si intreprind activitati de recreere (si altele decat uitatul la TV toata ziua), cei care in ciuda varstei si greutatilor pastreaza o anume doza de energie.  Oare  de ce ei pot? De ce indiferent cat i-ar lovi soarta ei privesc inainte cu un zambet? Am gasit tarziu raspunsul, dar sunt destul de sigura ca e asta: lor nu le frica, nici de perspectiva sumbra care ii asteapta, fiind impacati cu modul firesc in care viata isi urmeaza ciclul. Si mai mult decat atat, sunt puternici, se iubesc pe sine necautand confiramri exterioare si traiesc in prezent, fiind constienti ca fiecare varsta are farmecul ei. Si o femeie cu riduri poate fi frumoasa daca mai stie sa zambeasca fara sa vada in oglinda doar ceea ce a pierdut.

Sunt convinsa ca batranetea nu e usoara, cat de usor poate fi sa ai de-a face cu riduri, varice, boli de inima, boli de cam orice organ exista in corp, albirea parului, vedere tot mai slaba, auz slab, etc. Nu numai ca nu mai arati la fel, dar nu te mai simti la fel, nu mai te deplasezi la fel de usor, organismul are alte nevoi, sa nu mai vorbim de multiplele schimbari prin care a trecut. Pana la urma cred ca e vorba de cat suntem in stare sa facem fata schimbarilor si sa evoluam odata cu ele. Mai mult decat atat, conteaza enorm viziunea pe care o are fiecare despre viata si moarte. Cei care inteleg si realizeaza ca acesta e cursul firesc al lucrurilor si nu il neaga pana in ultima secunda sperand ca nu li se intampla si lor, ei reusesc sa-si tina capul sus. Cert e ca eu vreau sa fiu unul din acei batranei simpatici cu hobby-uri care calatoresc prin toata lumea. Ma sperie ceilalti, ma sperie perspectiva ca as putea ajunge vreodata ca ei, ca as putea sa-mi urasc viata si totodata s-o irosesc.

Probabil ca dupa acest post, Simina ma va iubi mai mult, iar cativa dintre cititorii mei (sper eu, nu toti) se vor orienta spre alte bloguri, poposind pe al meu mai rar sau niciodata Dar e ok, atata timp cat nu fuge Simina, ca sa raman complet fara cititori .

Aveam o colega in facultate care era foarte pudica si nu prea suporta sa se discute despre sex in prezenta ei, sa se mentioneze macar cuvantul, iar daca se intampla ca cineva sa scape vreo fraza referitoare la acel subiect tabu, coleguta noastra se inrosea toata. Nu ne-am dat seama ca o stingheream intr-un asemenea hal pana cand nu i-am observat intr-o frumoasa dupa amiaza de vara expresia oripilata privindu-ne complet socata pe mine si o alta colega in timp ca ne povesteam cu lux de detalii picante cele mai recente aventuri. Biata fata se uita stupefiata si nu stia cum sa dispara mai repede de langa noi pana nu se transforma intr-o rosie cu picioare.

E trist sa constat ca pana si in ziua de azi, in secolul 21, mai sunt persoane (tinere, nu din generatiile trecute) care considera sexul ceva jegos, demn de dispret, rusinos si mai presus de toate, neplacut. Cumva incercam sa vad cazul fostei mele colege de facultate ca pe un fel de exceptie. Dar se pare ca nu, nici pe departe nu este vorba de o exceptie. Conform mentalitatii lor, daca esti intr-o relatie stabila cu cineva, nu prea mai e nevoie sa faci sex, pentru ca daca o faci, este ca si cum te-ai injosi pentru el. Adica ce, “eu sunt jucaria lui de care sa se foloseasca”? wow, am ramas perplexa. Inca sunt femei care, atunci cand fac sex, se gandesc la propria persoana ca la un obiect de folosinta al barbatului, pe care dupa ce acesta l-a uzat pentru satisfacerea placerilor sale meschine de porc nesimtit, o arunca la gunoi ca pe-o zdreanta si trece la urmatoarea.

Oare de unde sa incep?  Sunt atat de socata incat am o avalansa de ganduri care se imping unul pe celalalt grabite sa iasa la suprafata, dandus-i coate si picioare, care sa iasa primul dar, in graba lor, mi se blocheaza toate in gat. Ok, respir adanc, gandesc “zen” si acum sa o luam pe bucati:

In primul rand, a face sex, fie ca place sau nu omenirii sa admita, este o nevoie fiziologica, la fel ca nevoia de a manca, de a bea apa, de a dormi si de a merge la toaleta. Problema este ca fara mancare nu prea poti trai prea mult timp, la un moment dat, vrei nu vrei, daca te infometezi, mori. Valabil si pentru celelalte nevoi biologice, mai putin pentru sex. Nu moare nimeni din abstinenta, nu-i asa? Probabil de aceea unii o pun la coada listelor lor de prioritati pentru ca… se poate si fara. De fapt, nu stiu de ce ma mai mir, din moment ce sunt atatia oameni care nu mananca pentru ca n-au timp sau chiar uita sa manance pana seara cand nu se mai pot tine pe picioare. Deci daca nu se acorda importanta cuvenita nici macar nevoilor vitale pentru supravietuirea omului, de ce m-ar mira ca se neglijeaza o nevoie care nu duce, in caz de neglijenta, decat cel mult la disfunctii sexuale si stare de iritabilitate sau diverse alte disconforturi “minore”?

(Ca o paranteza, ca tot veni vorba, oare chiar se poate fara? Daca da, atunci de ce virginii/ele se mastrubeaza uitandu-se la filme porno, de ce calugarii se … in partea dorsala, de ce calugaritele sunt de fapt niste perverse si de ce barbatii “loiali si familisti” cu neveste care nu se mai uita de muuult la ei au amante sau viziteaza frecvent “domnisoarele” de pe centura? Nu cumva pentru ca nu se poate fara?)

Sunt constienta ca aceasta mentalitate s-a nascut dintr-o educatie invechita. Parintii crescuti in perioada comunista traiau cu ideea ca e rusine sa vorbesti despre asta, cu atat mai mult in public, ca e rusine sa faci sex necasatorit fiind, ca e rusine mare sa nu ai un comportament moral si acceptat (mai ales acceptat!) de societate (ca nu cumva sa te vorbeasca “lumea” de rau). Orice forma de exprimare deschisa in domeniu era automat catalogata drept “esti o rusine, o curva, o stricata, o fata cumsecade nu face niciodata asa ceva!”. In plus, copii erau de mici invatati ca a face sex cu un baiat = s-a folosit de tine ca de o lada de gunoi, sperma fiind evident acel jeg dezgustator (nu purtatoare de spermatozoid care contribuie incontestabil la perpetuarea speciei). In plus, e dureros si neplacut si ingrozitor, deci nu-ti doresti sub nici o forma asa ceva! Mai mult, dupa ce te va folosi, te va parasi pentru ca toti barbatii sunt niste porci ordinari. Si preferata mea, te lasa gravida!

Nu comentez nimic referitor la cele de mai sus, sunt oameni care au crescut intr-un anume regim care i-a afectat extraordinar de mult pe toate planurile, asa ca nu cred ca e cazul sa judecam. Totusi, in lipsa unei educatii adecvate acasa, evident, toti adolescentii cautau informatii in alte parti internet, reviste, carti, intrebau cunostinte, colegi, prieteni, se uitau la Playboy in pauze la scoala etc. Curiozitatea trebuia satisfacuta, de aceea, pana la urma, majoritatea isi dadeau seama ca “predicile” parintilor sunt in mare masura false si invechite. Cu atat mai mult cu cat volumul mare de informatii care au invadat tara dupa revolutie iti bagau sub nas, ca vroiai asta sau nu, o multime de imagini cu conotatii sexuale care te puneau un pic pe ganduri: “Ma oare cat de rau poate sa fie, daca o fac toti cu atata placere?” Plus ca instinctele exista in fiecare din noi. Degeaba afirma unii (mai ales din generatia mai sus mentionata) ca ei nu se gandesc la asa ceva, ca lor nu le place, ca ei n-au facut si nu ar face niciodata asa ceva. Hai sa fim seriosi! Oare noi cum ne-am nascut? In eprubeta? Bineinteles ca se gandeau si bineinteles ca le placea si faceau, probabil nu cu sotia, dar mai toti aveau amante si salivau dupa curve ca niste copii dupa inghetata. Casniciile durau insa, pentru ca nevestele erau supuse, pentru ca societatea si Biserica nu priveau cu ochi buni divorturile, pentru ca pentru ei asta insemna normalitate: sa taci si sa inghiti, altfel societatea te judeca si vai si-amar de capul tau daca te judeca! Ajungi de rasul lumii!

In ziua de azi, insa, lucrurile nu mai stau chiar asa.  Femeile s-au emancipat si si-au cerut drepturile, emit pretentii si nu tolereaza orice comportament. Sunt relatii care se destrama din motive care ar parea putin spus minore pentru cineva din generatia trecuta. Acum totul e la suprafata, se joaca mereu cu cartile pe fata si se negociaza la sange. Intr-un astfel de joc, cum poate cineva sa spuna ca sexul nu e important? Poate ca nu era important candva (desi de fapt era si atunci, era si va fi intotdeauna) pentru ca regulile si jocurile sociale mentineau relatia de dragul aparentelor si dupa ce ea inceta sa mai existe. Nu numai ca e important, dar e un element de baza fara de care relatia nu poate functiona, pe acelasi nivel cu increderea si comunicarea! Am sa argumentez.

Cred ca sunteti cu totii de acord ca o relatie cu o persoana in care nu ai incredere sau care nu are incredere in tine nu va tine mult timp. Reprosurile, gelozia si o intreaga serie de manifestari care nu-si au rostul si degradeaza relatia, isi vor face imediat aparitia si o vor distruge pana se alege praful de ea. La fel, o relatie intre persoane care nu comunica nu va mai merge din simplul motiv ca nimeni nu mai aduce nimic in ea, iar partenerii se distanteaza in lumile lor pana constata ca traiesc vieti paralale si nu le ramane nimic de facut decat sa-si urmeze fiecare drumul separat. Pe de alta parte, cand comunicarea exista dar e defectuoasa, apar certuri peste certuri, conflictele iau amploare pana cand explodeaza cu totul. Nu suna a final fericit nici varianta asta.

Ce se intampla fara sex, insa? Ei bine, cred ca asta e cea mai nefericita varianta dintre toate. Pentru ca in multe relatii exista iubire (chiar reciproca), insa cei doi au impresia ca iubirea este de ajuns pentru a-i tine impreuna pana la adanci batraneti. Gresit, fundamental gresit! Iubirea e ca o planta in ghiveci (scuzati, va rog, cliseul). Daca nu o vizitezi din cand in cand, nu o uzi, nu ai grija de ea sa-i scoti buruienile care-i acapareaza spatiul vital si sa-i oferi grija si afectunea ta, se usuca. Nu poti sa o lasi 3 luni in balcon si apoi sa-ti amintesti ca “hey, eu parca aveam o planta, ia sa vad ce mai face”. Ce sa faca, biata de ea? E complet uscata de se descompune la o simpla atingere, asa ca nu-ti mai ramane decat sa o arunci, cu toata parerea de rau. La fel se intampla si cu relatiile. Nu ai grija de ele, mor, iubirea nici nu mai e relevanta cand nu exista o grija permanenta. Iar grija aceea permanenta presupune apropiere fata de celalalt, pe 3 niveluri: emotional, intelectual si fizic. Ceea ce diferentiaza o relatie de o simpla prietenie este acel nivel fizic, adica sexul! Degeaba ai conversatii filosofice si despre vreme cu iubitul/iubita si va declarati iubirea eterna zilnic. Daca el dispare totul se transforma intr-o simpla prietenie platonica. Si asta nici nu e partea cea mai rea. Intr-o prietenie nu se pune problema de sex si pasiune, asa ca nevoia asta din start nu exista. Dar in cazul unui cuplu, problema apare cand intr-o buna zi te trezesti si te intrebi “unde a disparut pasiunea”? Apare frustrarea majora, “oare il mai iubesc?” “Ce se intampla?” “Poate asa e iubirea, dureaza doar cateva luni la inceput, dupa care gata, e doar prietenie”. Gresit, ea poate sa dureze toata viata, iar dovada o vedem uneori pe strada la batranei care se plimba tinandu-se de mana si orb sa fii sa nu observi afectiunea reala si grija pe care inca si-o poarta dupa zeci de ani impreuna!

Pasiunea se intretine, altfel dispare. Iar pentru a o intretine trebuie sa nu pui acea nevoie la capatul listei de prioritati si nu te privesti ca pe un obiect de folosinta. Denota sila fata de chiar propria ta persoana. In calitate de femeie pot sa confirm ca exista unii barbati care sunt niste porci absoluti. Insa nu putem generaliza deoarece nu toti sunt asa, ba mai mult, exista o multime de barbati care isi respecta intotdeauna partenerele si sunt niste oameni de nota 10. Desigur, daca tii mortis sa te arunci de gatul cocalarilor cu poze penibile pe hi5 s-ar putea sa nu ai parte de cel mai civilizat tratament, iar in acest caz teoria enuntata de “batranii incuiati” s-ar putea chiar sa se confirme. Pana la urma, respectul pe care il primesti e direct proportional cu cel pe care il ai fata de tine. Deci mi se pare cel putin deplasat si jignitor sa afirmi ca acea relatie care te apropie la cel mai intim nivel de cel pe care pretinzi ca-l iubesti, e rusinoasa si demna de dispret, acuzand partenerul ca se foloseste de tine, cand de fapt el vrea doar sa-si exprime sentimentele frumoase pe care le are fata de tine. Practic, contrazice in insasi esenta ei ideea de dragoste. Nu exista iubire fara intimitate.

Poate esti obosit, poate n-ai chef, poate te doare capul, poate te-ai obisnuit cu persoana de langa tine si o iei de-a gata, poate cauti deja pretexte pentru a te distanta, fiindca ca s-au adunat o serie intreaga de nemultumiri, fara sa mai fii recunoscator pentru ceea ce ai. Dar timpul nu iarta pe nimeni, cu atat mai mult cu cat toti suntem intr-o continua evolutie si schimbare. Daca nu tii constant pasul, te pierzi pe drum, ceea ce aveai se pierde pe drum, si asta pentru ca relatiile nu functioneaza pe pilot automat. Ceea ce candva mergea minunat nu va merge la fel de minunat si maine in mod automat, deci a te agata cu gandul de o amintire trecuta e o iluzie. De la rutina la neglijenta e doar un pas, pentru ca rutina aduce nemultumire si plictiseala, iar plictiseala iti scade interesul si te determina sa neglijezi intimitatea. Practic, fiecare zi iti cere o noua alegere. Poti sa alegi sa-ti pese de nevoile si relatia ta si sa faci ceva in privinta asta sau poti sa-ti bagi direct picioarele in ea.

De ce unii pot si altii nu? Pentru ca unii fac sex si nu din obisnuinta sau ca sa-i faca pe plac celuilalt, ci din placere si ca o exprimare a ceea ce simt, pentru ca impartasesc ceea ce li se intampla, pentru ca au decis sa fie deschisi si sa-si lase atat hainele, cat si inibitiile de-o parte, pentru ca incerc sa-i asculte celuilalt nevoile si chiar incearca sa-l inteleaga, penru ca nu judeca ci sprijina, si nu in ultimul rand, pentru ca nu pun nevoile lor personale si nevoile lor de cuplu pe ultimul loc.

UPDATE:  La sugestia lui Dan, am sa aduc o scurta completare deoarece am omis un aspect al chestiunii in cauza.

Ce se intampla in ziua de azi? Femeile emancipate pun cariera pe primul loc si lasa in urma conceptia invechita conform careia trebuie sa te mariti tanara, sa stai la cratita si ai grija de barbat, copii si menaj. Casatoria pierde teren in fata relatiilor – fie ele scurte, lungi sau cum or fi. Costrangerile sociale s-au daramat, asa fiecare e liber sa faca sex cu cine vrea si cand vrea fara sa fie pus la zid asa cum se intampla inainte de ‘89, nu mai e nevoie de verigheta pentru a-ti pierde virginitatea, nu-i asa? Oamenii se despart mult mai usor, sunt mai putin toleranti, mai egoisti, drept pentru care evita sa faca “pasul” pentru ca responsabilitatea ii sperie. Prefera libertatea de a gresi fara consecinte dezastruoase pentru vietile lor. Sau pur si simplu o considera ceva invechit de care nu au nevoie. De ce sa te legi de un singur om si sa-ti negi privilegiul de a putea avea oricate relatii doresti cu oricine doresti? Sunt destul de multi care prefera sa faca sex “casual”, fara a se confrunta cu implicatiile casatoriei sau a unei relatii stabile, sau pur si simplu pentru ca nu intalnesc nici o persoana care sa se ridice la nivelul asteptarilor lor. Sau nu au timp pentru implicatiile deja mentionate, deoarece au un job solicitant care le ocupa tot timpul. Exista totusi si dezavantaje (sau poate sunt eu mai de moda veche) – cand schimbi des partenerii ai destule sanse sa nu nimeresti mereu oameni cu care te potrivesti in asternuturi, altfel stau lucrurile cand stii ca ai langa tine un partener cu care stii deja ca te potrivesti minunat.

Desigur, sunt si cei care nu se feresc de responsabilitatea unei casniciei, stiind ca exista institutia divortului, iar orice “greseala” se poate indrepta printr-o simpla semnatura pe o coala de hartie, invocand “diferente ireconciliabile”. Astfel, am cunoscut persoane care au si trei casnicii la activ. Candva m-am repezit sa judec, spunand ca “Oare oamenii aia nu gandesc? Cum pot sa se arunce asa in atatea casnicii? De ce vrei sa te casatoresti atat de repede, cum simti niste fluturasi in stomac si dorinta fara de o alta fiinta?” Apoi am cunoscut o astfel de persoana si mi-am dat seama ca la mijloc nu e decat o dorinta de a avea pe cineva alaturi, care sa ii inteleaga si sa ii iubeasca. Poate in iuresul in care ne traim vietile exista (la unii, la multi poate) nevoia de a gasi un element de stabilitate, astfel ca, de indata ce simt ca se pot atasa de cineva, ca se simt bine cu cineva, isi doresc sa-l tina pe acel cineva in viata lor pentru totdeauna. Numai ca, din pacate, fluturasii in stomac si dorinta nu sunt de ajuns. Pana la urma numai sex de calitate nu garanteaza ca o relatie va functiona, el e doar unul din acele elemente de baza de carea vorbeam inainte. Si din pacate, in primele luni de relatie nu prea cunosti cu adevarat omul de langa tine, nu exista consolidare, nu exista decat fluturasi si dorinta, poate un inceput sa prietenie cladita pe afinitati comune, in cazurile fericite.

Problema mai poate fi privita si din alt unghi, cel al tinerilor care din varii motive (educatie, religie) nu admit a face sex inainte de casatorie. Ori din punctul meu de vedere, asta e sinucidere curata. Cu atat mai mult cu cat, de obicei, oameni cu astfel de convingeri, nu privesc nici divortul cu ochi buni. Ce faci atunci cand v-ati pus verighetele pe deget, v-ati jurat sa va iubiti si sa va fiti fideli pana la adanci batraneti, dar constatati ca nu sunteti compatibili in pat? Considerati ca asa e sexul, nasol? Va prefaceti ca va place si disimulati? Ramaneti impreuna si dupa un timp constatati ca ati fi curiosi sa vedeti cum e si cu altcineva? In fond e firesc, nu aveti idee cum e cu altcineva si nu aveti idee cum ar trebui sa fie o relatie intima  satisfacatoare, deoarece nu exista nici un termen de comparatie. Si iata terenul propice adulterului sau a nefericirii perpetue.

© Kekszfolt

Sunt convinsa ca stiti deja faptul ca sunt o ciocoholica inraita si fara speranta de vindecare in aceasta viata sau in cele care urmeaza . De asemenea, sunt convinsa ca stiti si cat de buna este ciocolata, nu-i asa ? Atunci intreb si eu… de ce va feriti de ea ca de dracu’? (intrebare adresata in mod special fetelor ) Pentru ca ingrasa, nu? De aceea cand cineva se apuca sa o manance, se gaseste intotdeauna cineva sa-i sara in cap sa o atentioneze, evident si printr-o mimica aferenta de scoatere socata a globurilor oculare din orbite ca nu e bine sa mananci atata pentru ca.. ingrasa. 8-)Ma intreb cine a raspandit zvonul asta idiot! Sigur o persoana obeza. Ciocolata nu ingrasa! Uitati-va putin la persoanele mari iubitoare de ciocolata sau la popoarele vestite pentru ciocolata. Sunt frantuzoaicele vestite pentru obezitate? Nu prea cred, ba din cate imi amintesc, conform unor studii, frantuzoaicele sunt femeile cu cea mai frumoasa silueta din lume. Oare de ce?

1. Pentru ca nu se indoapa cu ea pana simt ca le plezneste stomacul si sunt pe care sa primeasca inapoi ciocolata prin acelasi orificiu pe care au inghitit-o; si
2. Pentru ca stiu ce fel de ciocolata sa consume – de calitate .

Primul contact cu boabele de cacao a avut loc datorita exploratorului Cristofor Columb (1502), care le-a adus in Europa din Lumea Noua. Cu toate ca la acea vreme ele nu s-au bucurat de un succes prea mare, deoarece nimeni nu stia la ce folosesc, in 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit ca Montezuma (conducatorul aztecilor) obisnuia sa bea aproape 50 de cani dintr-o bautura preparata din aceste boabe de cacao. Fiind cam amara pentru gustul lui Cortez, spaniolii i-au adaugat trestie de zahar si i-au imbogatit aroma cu vanilie si scortisoara. Locuitorii Spaniei au inceput, treptat, sa aprecieze miraculosul preparat, servit cu precadere de aristrocatiei, si nu au dezvaluit Europei secretul acestei bauturi timp de un secol. Calugarii spanioli au fost cei care au facut public modul de preparare a acesteia, fiind rapid apreciata la Curtea Regala franceza si britanica. Acum este nu doar printre cele mai indragite bauturi din lume, dar si cel cel mai delicios desert.

Numele ciocolatei provinde din limba incasa de la “cacohuaquatl”, care inseamna “cadoul gradinarului paradisului catre primii oameni”, adica a zeului Quetzalcoatl.

Orice ciocolata contine doar un anumit procent de cacao, restul fiind un amestec de alte substante. Ei bine nu partea de cacao este cea care ingrasa, ci restul, motiv pentru care este foarte important ce fel de ciocolata consumi. O ciocolata ieftina de la buticul din colt va contine un procent foarte mic de cacao, iar restul substantelor din compozitie vor fi multe si de calitate proasta si, de cele mai multe ori, va contine si o gramada de zahar si E-uri. O ciocolata de buna calitate va contine mai putine “prostii” care ingrasa si se ataseaza la molecula noastra de ADN provocand mutatii genetice supranumite cancer. De aceea este bine de retinut ca numai ciocolata amaruie este benefica, intrucat are un continut mare de cacao, cea care este purtatoare de substante benefice, si deasemenea contine mai putin zahar.In plus, ciocolata nu duce la ingrasare, datorita prezentei teobrominei si a cafeinei, iar trigliceridele din compozitia ei sunt slab absorbabile de tesutul adipos uman. Mai mult, ciocolata amruie ajuta la slabire datorita faptului ca diminueaza apetitul pentru mancaruri grase. Teobromina prezinta in plus proprietati bronho-dilatatoare, stimuleaza sistemul nervos central si amelioreaza performantele musculare. Cafeina are rolul sau de tonic cardiac, sporeste atentia ai intarzie aparitia oboselii.Ciocolata contine de asemenea si endorfine, hormonul care se declanseaza atunci cand te indragostesti. De aceea ciocolata este considerata afrodisiac. Consumata in exces are, insa, efect contrar. Datorita stimularii endorfinelor, ciocolata ajuta la relaxarea organismului oferindu-ti totodata o stare de voie buna. Deci nu este un mit feminin, ciocolata chiar te face fericit.

Beneficiile ciocolatei nu se opresc aici, nu degeaba a fost supranumita “bautura zeilor”. Cacaoa poseda un puternic efect antioxidant natural, protejand impotriva oxidarii lipo-proteice, ceva mai mult decat alte alimente sau bauturi bogate in antioxidanti polifenolici. Unele studii clinice au demonstrat, de asemenea, un efect de reducere a tensiunii arteriale si de imbunatatire a dilatatiei vaselor de sange. Chiar a existat o dieta numita “Dieta Ciocolata”, care punea un accent deosebit pe consumul de capsule de ciocolata si cacao.

Iata de ce. Ciocolata contine:
70% acizi grasi saturati (acid stearic, care se transforma rapid in acid oleic si care actioneaza asupra metabolizarii hepatice a colesterolului si a acidului palmitic);
30% acizi grasi nesaturati (acid oleic esenţial, vasoprotector).
Aceasta compozitie de acizi grasi face ca ciocolata sa fie un instrument impotriva actiunii daunatoare a oxidantilor (responsabili de imbatranire si de declansare a cancerului) si ii confera proprietati hipocolesterolemiante (datorita fitosterolilor si fibrelor). Consumul ciocolatei diminueaza, de asemenea, riscul de arteroscleroza, datorita proprietatilor sale antiarteromatoase.

Contrar credintei populare conform careia ciocolata este nesanatoasa, ea contine numeroase substante nutritive: vitamina B si minerale (fosfor, magneziu, zinc, cupru, potasiu). De asemenea, consumul de ciocolata neagra ajuta igiena orala, lasand o respiratie proaspata si protejand chiar impotriva cariilor dentare. Deci nu fac carii, le previn. (Aviz parintilor care le interzic copiilor sa manance ciocolata pe motiv ca-si strica dintii).

Desi este considerata vinovata de aparitia acneei, studii clinice nu au putut confirma acest lucru. Cu toate acestea, zaharul din ciocolata poate contribui la cresterea valorii glicemiei, iar laptele este dovedit a favoriza aparitia acneei, deci, in general, consumul excesiv de ciocolata cu lapte poate intr-o oarecare masura favoriza aparitia acneei. Daca cea cu lapte nu este tocmai benefica aspectului pielii, ciocolata amaruie face pielea frumoasa si sanatoasa, protejand stratul exterior al pielii.

In ceea ce priveste ciocolata alba, ea este produsa din unt de cacao, zahar, lapte, vanilie si alte arome. Nu contine cacao pudra sau alte preparate din cacao, de aceea are o culoare apropiata de alb. Eu personal nu pot sa o sufar si nici nu o consider ciocolata .

Pentru posesorii de animale, este bine de retinut urmatoarea informatie:
In cantitati suficiente, teobromina din ciocolata este toxica pentru organismele animale precum caii, cainii, papagalii, rozatoare mici si pisici, deoarece acestea nu sunt capabile sa metabolizeze substanta chimica in sine. Daca sunt hraniti cu ciocolata, teobromina va ramane in sistemul lor circulator o perioada de timp pana la 20 ore, iar animalele vor experimenta crize epileptice, infarct miocardic, hemoragii interne sau chiar moartea. Deci nu oferiti ciocolata animalutelor de companie decat daca nu le mai iubiti si vreti sa dispara!

In concluzie, ciocolata este minunata pentru organism, dar nu orice fel de ciocolata si nu in exces. Asa ca nu e pacat sa o evitati?