Am preluat-o de la Mihaela pentru ca mi-a placut si n-am mai preluat de multicel nici o leapsa.

Iata despre ce e vorba:

1. Go to Wikipedia. Hit “random”. The first random Wikipedia article you get is the name of your band.

2. Go to “Random quotations”. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.

3. Go to Flickr and click on “explore the last seven days”. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.

4. Use Photoshop or similar to put it all together.

Nu stiu prin ce minune, dar cumva se potrivesc, desi e complet emo, iar titlul “formatiei” e in franceza .

Foarte simpatice regulile de pe vremea tineretii bunicii Totusi, unele au ramas valabile si acum, cu toate ca in ziua de azi practic nu mai exista nici o regula incontestabila decat, poate… spala-te (desi in anumite “cercuri” sunt sigura ca nici incalcarea ei nu e o problema).

Lasand gluma la o parte, erau vremuri in care femeia trebuia sa se faca placuta fara a deranja, trebuia sa isi subordoneze propriile nevoi si dorinte nevoilor si dorintelor barbatului, trebuia sa-l slujeasca, sa aiba grija de el si nu cumva sa-l faca de rusine sau sa-l incomodeze cu ceva, in special in public. Regulile erau foarte stricte si numeroase. Nu erai fata “cumsecade” daca nu respectai o eticheta considerata de bun simt, la fel cum nu puteai fi o iubita-sotie model daca ta abateai de la tipar. Pare de neconceput acum asa ceva, avand in vedere cat am evoluat de atunci, cu toate astea asa au trait eneratii intregi de femei.

Nu putini suntem cei care punem feminismul la zid (in special barbatii misogini), insa uitam ca aceasta uriasa evolutie ale caror roade le culegem acum nu ar fi avut loc probabil niciodata fara aportul lor. Pentru faptul ca in ziua de zi putem sa ne permitem luxul de a intarzia cateva minute, de a ne machia in oglinda masinii sau de a ne saruta iubitul in public trebuie sa multumim curentului feminist in frunte cu Simone de Beauboir si Betty Friedan. Din pacate, inca si acum exista etichete pe care nici un curent de pe pamant nu le-a putut sterge. O femeie care s-a culcat cu mai multi barbati va fi privita ca o “curva”, pe cand un barbat care se culca cu multe femei va fi “experimentat si interesant”. O femeie trecuta de 30 de ani si nemaritata va fi privita cu mila, pe cand un barbat in aceeasi situatie va fi aplaudat pentru independenta, succesul acumulat si faptul ca nu e “sub papuc”. Poate exagerez, dar suntem inca departe de o situatie echitabila. Prejudecatile inradacinate de atatea secole nu dispar peste noapte. Nu sunt o feminista convinsa, dar recunosc ca fara contributia acelor femei acum as fi fost maritata cu un tip care nu mi se potriveste (pentru ca sa fim seriosi, cat la suta din populatie isi gaseste “jumatatea” de la 20 de ani?), aveam cel putin 2 copii, desi nu imi plac copiii de nici o culoare, si stateam toata ziua dereticand prin casa, gatind si schimband scutece sau servind amicii sotului cu aperitive si zambind amiabil in public fara sa-mi pot exprima o opinie. De ce? Pentru ca la vremea respectiva, o femeie de 26 de ani (cati am eu acum) era considerata fata batrana, barfita si privita cu mila de toata societatea, ca sa nu mai zic ocolita de barbati.

In primul rand, ma intreb de ce nimeni nu promoveaza ziua barbatului. E adevarat, nu avem nevoie de INCA o sarbatoare de care sa profite comerciantii pentru a ne baga pe gat tot felul de kitschiosenii. Si totusi, ziua femeii este atat de mediatizata si de bine inradacinata in cultura populara, pe cand cea a barbatului… ma intreb cati stiu macar de existeta ei Eu recunosc ca pana ieri habar n-aveam de ea. O fi barbatu’porc prin definitie (or so they say ) dar unde e egalitatea? Pe de alta partea, din ce am citit, ziua barbatului e strans legata de mucenici si stravechea traditie de a bea 40 de paare de vin la aceasta ocazie. Cati barbati pot sa bea atat? Inteb si eu, nu vreau sa subestimez calitatile de “degustatori” ale stimabililor domni, dar totusi… nu e cam mult? .

In alta ordine de idei, de 8 martie am asistat pentru prima oara in ultimii 10 ani la procesul ‘cumpararii de flori pentru mama’, iar cu ocazia asta am aflat in sfarsit prin ce supliciu trec barbatii an de an pentru a oferi o floare femeilor dragi din viata lor. Mie una mi s-a facut sila si mi-a pierit complet cheful de cumparat flori . Dupa ce ca ningea viscolit si era un ger de crapau pietrele am mai stat si la o coada dupa niste cocalari sa ne tiganim cu o… persoana de etnie rroma, evident. Aaa si sa nu uit, preturile 8 martie sunt vesnic mai mari, tot mai mari pe masura ce “pravaliile” din imprejurimi se inchid si devii cam dependent de ale lor. Urat dom’le! Uite cum stricam noi sarbatorile. Tiganie, kitschiuri si mizerie.

Si ce primesc barbatii in schimb pentru tot efortul lor? Pai, in afara de bucuria si atentia noastra, nimic Pentru ca nimeni nu-i sarbatoreste. Sa fie karma de vina, oare? E adevarat, nu 100% din barbati sunt niste porci nesimtiti, daaar, cam 90% din ei intra in aceasta categorie o buna parte din an sau macar cateva zile Nu cred ca poate nimeni contesta faptul ca femeile sunt mult mai atente cu cei din jur, in special la ocazii de care barbatii fug ca de dracu’. Anul asta m-am si convins: barbatii abia de mai fac cadou cate un amarat de martisor, de flori deja vorbim aproape SF-uri. Putini mai sunt cei care fac asemenea gesturi, iar daca le fac este ori pentru ca “trebuie” si strang din dinti, ori pentru ca-i obliga familia, ori pentru ca nu vor sa dezamageasca sau au cine stie ce interese. Au ajuns femeile sa-si dea martisoare sau flori intre ele. Cam trist.

Poate totusi nu-s ei de vina, ani de zile au fost obligati de parinti sa duca martisoare si flori invatatoarei, profesoarelor, colegelor de clasa… Apoi mai apare si iubita si colegele de facultate si colegele de serviciu… Cat sa bagi ceva pe gat unui om pana sa i se faca greata? Pana la urma gesturile astea ar trebui sa vina de la sine in cazul celor care au un pic de bun simt si le face placere sa ofere cate o atentie. Asa se intampla cand fortezi implementarea unui obicei. Mai devreme sau mai tarziu cel obligat se va revolta si va refuza sa mai repete obiceiul pe care pana atunci l-au obligat altii sa-l intreprinda.

Acum, stau si ma gandesc, avand in minte si un articol scris de o cunostinta pe facebook… De ce exista o zi a femeii? Ce se intampla in restul anului? Numai o zi meritam? Acum aflu si de o zi a barbatului… Deci daca matematica mea nu ma lasa balta… daca numai 2 zile din an ne sunt alocate… restul de 363/364 de zile ce sunt? Zille porcilor, zilele papagalilor, zilele cainilor? Ale pisicilor? E absurd. Cu toata buna intentie de la mijloc, pe care o inteleg, incep sa devin anti-obiceiuri, sau mai degraba anti-urmarea obiceiurilor conform tiparului prestabilit. De ce nu-si face fiecare om/familie/cuplu propriile obiceiuri?  Nu zic ca nu au si obiceiurile partile lor frumose, dar mie mi se pare ca sunt duse la extrem. Nu exista pic de flexibilitate in ele. Uneori a face acelasi gest cu restul comunitatii este benefic pentru ca-ti da un sentiment de apartenenta (si asta tocmai pentru ca iti lasa libertatea de a alege sa fii parte din acea comunitate, indemul nu are conotatii coercitive), dar in alte ocazii te forteaza sa faci gesturi nenaturale. Cat de special sa te simti cand tot restul tarii/globului urmeaza ca o turma aceleasi tipare?

Pentru toate femeile. La multi ani!

Regula este sa postezi o poezie despre femei si o poza cu propria ta persoana sau parti din tine in care arati absolut senzational.

Daca trebuie sa aleg o poezie despre o femeie pe care sa v-o impartasesc, va fi cu siguranta Lady Lazarus, de Sylvia Plath. Nu este nici o alta in care sa ma regasesc atat de mult. Plus ca e geniala .

“I have done it again.
One year in every ten
I manage it…

A sort of walking miracle, my skin
Bright as a Nazi lampshade,
My right foot

A paperweight,
My face a featureless, fine
Jew linen.

Peel off the napkin
0 my enemy.
Do I terrify?

The nose, the eye pits, the full set of teeth?
The sour breath
Will vanish in a day.

Soon, soon the flesh
The grave cave ate will be
At home on me

And I a smiling woman.
I am only thirty.
And like the cat I have nine times to die.

This is Number Three.
What a trash
To annihilate each decade.

What a million filaments.
The peanut-crunching crowd
Shoves in to see

Them unwrap me hand and foot
The big strip tease.
Gentlemen, ladies

These are my hands
My knees.
I may be skin and bone,

Nevertheless, I am the same, identical woman.
The first time it happened I was ten.
It was an accident.

The second time I meant
To last it out and not come back at all.
I rocked shut

As a seashell.
They had to call and call
And pick the worms off me like sticky pearls.

Dying
Is an art, like everything else,
I do it exceptionally well.

I do it so it feels like hell.
I do it so it feels real.
I guess you could say I’ve a call.

It’s easy enough to do it in a cell.
It’s easy enough to do it and stay put.
It’s the theatrical

Comeback in broad day
To the same place, the same face, the same brute
Amused shout:

‘A miracle!’
That knocks me out.
There is a charge

For the eyeing of my scars, there is a charge
For the hearing of my heart
It really goes.

And there is a charge, a very large charge
For a word or a touch
Or a bit of blood

Or a piece of my hair or my clothes.
So, so, Herr Doktor.
So, Herr Enemy.

I am your opus,
I am your valuable,
The pure gold baby

That melts to a shriek.
I turn and burn.
Do not think I underestimate your great concern.

Ash, ash…
You poke and stir.
Flesh, bone, there is nothing there…

A cake of soap,
A wedding ring,
A gold filling.

Herr God, Herr Lucifer
Beware
Beware.

Out of the ash
I rise with my red hair
And I eat men like air.”

Cat despre poza cea senzationala , trebuie sa marturisesc ca nu prea sunt amatoare de pozat, in sensul ca prefer sa fiu cea din spatele camerei foto, si nu modelul. Cea de mai jos a fost facuta de Catalin Mustata si e postata si pe pagina despre mine. De ce am ales-o pe asta? Pentru ca in asta seman cel mai mult cu… mine . Click pe poza pentru varianta la rezolutie mai mare.