De cand imi doream eu aceasta jucarie! Sincer, nici nu indrazneam sa visez ca o voi avea in viitorul apropiat, sau chiar indepartat, avand in vedere pretul exorbitant de aproape 10000 de RON. Cu toate astea, Providenta mi-a facut o surpriza de proportii, punandu-mi sub nas o oferta la juma’ de pret, de care nu am putut sa nu profit. Ca sa fie si mai accesibil, l-am achizitionat 50/50 impreuna cu Catalin, care si-l dorea si el foarte mult si de foaaarte muuulta vreme.

Despre ce este vorba, pentru cine nu l-a recunoscut deja din poza (click pe ea pentru rezolutie mai mare), este vorba de un minunat teleobiectiv 70-200 mm F/2.8 AF-S VR de la Nikon. Inca nu am pozat nimic cu el, pentru ca s-a intunecat prea repede, dar in mod sigur il vom scoate la plimbare in weekend, ca niste parinti iubitori de suntem . Totusi, nu il voi putea considera inca testat pana nu-l voi lua cu mine intr-o bine meritata aventura prin Delta. De-abia astept!

Acum mai trebuie doar sa pun niste pachete de muschi pe mine ca sa-l si pot cara .

Oara cat este de simplu in ziua de azi sa-ti gasesti linistea interioara, in conditiile in care zgomotul orasului este intr-o continua derulare? Deschizi usa de la balcon sau geamul si in casa iti patrunde imediat vacarmul produs  de trafic, vocile deloc suave ale persoanelor de etnie rroma care cumpara fiare vechi, clopotele bisericilor din vecinatate, tobele manelistilor din spatele blocului sau muzica house de la vecinii de bloc… Iesi din casa si dai direct nas in nas cu ele. Pe strada, acasa, in mijloacele de transport, nu ai scapare. Si atunci cum faci sa-ti gasesti oaza de liniste fara a te izola in varf de munte, inainte de 3 noaptea, daca ai noroc sa nu fie nici o petrecere zgomotoasa in bloc?

Imi aduc aminte de un episod din Sex and the City in care Charlotte mergea la o sedinta de acupunctura la un medic chinez renumit. Dupa ce-o transforma pe Charlotte in perna de ace, doctorul iese din salon, nu inainte de a o indemna sa se linisteasca si sa-si gaseasca “centrul”. Nu prea intelege ea mare lucru, dar inchide ochii si se straduieste sa se relaxeze, fara succes insa. Protestatarii cubanezi din strada faceau o galagie de nedescris si, pierzandu-si rabdarea, iese chinuita si plina de ace din salon, strigand dupa doctor sa vina sa o ajute pentru ca nu se poate nicicum concentra din cauza cubanezilor de afara. Insa raspunsul chinezului nu-i este deloc pe plac… El o indeamna sa invete sa blocheze energia negativa ce vine din exterior catre ea, pentru ca altfel nu-si va gasi niciodata “centrul”. Debusolata, ea paraseste cabinetul pentru ca nu reuseste nicicum sa puna in practica sfatul medicului chinez.

De ce e atat de greu pentru majoritatea persoanelor sa blocheze energia aia nociva externa si sa se concentreze pe interior, unde sa-si gaseasca si linistea? Pentru ca nu multi sunt familiarizati cu exercitiul meditatiei si beneficiile sale, ba chiar resping aceasta practica din start considerand-o o prostie inutila. Cu exceptia practicantilor yoga si a celor de religie hindusa, budista etc, nu exista nici un contact intre persoana si interiorul sau, decat accidental poate atunci cand simte multa suferinta sau multa bucurie. Nimic din cultura noastra nu ne invita sa ne privim interiorul, sa ne concentram pe starile care vin la suprafata din interior catre exterior si nu invers. Astfel ca ajungem sa traim pe pilot automat, adica pasiv, raspunzand exclusiv la stimulii externi, fara a ne crea exteriorul in functie de ce generam din interior. Si daca nu facem altceva decat sa raspundem, in loc sa participam activ, cum am putea sa ne gasim linistea? Ea nu are de unde sa ne parvina in mediul in care traim, decat daca il schimbam radical si ne mutam in pustietate.

Primul pas este concentrarea. Cand ati fost ultima oara atenti la propria vostra respiratie spre exemplu? Cu fiecare inspiratie puteti alege sa lasati doar energia vitala benefica a universului sa intre si sa circule prin intreaga voastra fiinta, devenind constienti ca suntei o parte a lui si creand o conexiune intre voi, pentru ca intre noi si toate celelalte elemente universale exista o permanenta interactiune. Fiecare dintre noi este de fapt o masa de energie, conectata la energia tuturor celorlalte fiinte vii. Cu fiecare expiratie, lasati sa iasa din interiorul vostru orice urma de energie negativa pe care ati acumulat-o: stres, nervi, suparari etc. Odata ce mentineti concentrarea se produce o detasare de tot ce inseamna atasament. Pentru ca tot ce ne afecteaza se intampla datorita atasamentului nostru, fie fata de un lucru, o persoana, o problema, o situatie. Detasarea produce calm deoarece se afla in spatele gandurilor si sentimentelor generate de ganduri si, totodata, deoarece aduce omul mai aproape de natura lui si il determina sa fie mult mai constient de ceea ce este de fapt – nu o masinarie ghidata de sentimente si stari aleatorii, ci o fiinta desavarsita. Acolo este si “centrul” luminos despre care vorbea medicul chinez si acolo este si linistea si calmul pe care le puteti simti, blocand zgomotul de fond.

Nu uitati ca nu sentimentele si starile pe care le simtiti ca reactie la ce vine din exterior sunt cele care va conduc,  ci voi sunteti cei care alegeti ce stari si sentimente doriti sa simtiti. Ciclul firesc si benefic este interior -> exterior, si nu invers. Veti spune poate ca e greu, ca nu poti sa nu fii afectat, ca nu poti sa nu raspunzi la exterior. Evident ca usor nu este. Dar asta e scuza celor care nu au suficienta putere si autocontrol. A te lasa ocazional coplesit cateva clipe de o anume problema e una, pentru ca pana la urma e firesc sa nu avem la fel de mult autocontrol si intelepciune ca Dalai Lama, dar a te lasa in voia sortii in mod perpetuu e cu totul alta.

P.S. Daca tot nu-s deloc fana zambile si totusi am primit una pe care, deci, sunt nevoita sa o gazduiesc, am transformat-o in material de pozat .

de Catalin Mustata

*Este primul si, cel mai probabil, nu ultimul “guest post” pe care il public la mine pe blog. Sper sa va placa cel putin la fel de mult cum mi-a placut mie.

Fotografie de Catalin Mustata. Toare drepturile rezervate.

Frumusetea, in termen larg, e un lucru foarte relativ pentru un fotograf, ce se invarte intre doua extreme ale realitatii.

S-a vorbit mult in trecut despre estetica uratului si imi pare ca nimeni nu o indrageste mai tare decat un fotograful. Anume folosesc masculinul, pentru ca el, fotograful, nu se aseamana foarte tare cu omologul sau feminin. El este fascinat, aproape bantuit, de conditia umana… mai mult intunecata si urata, cum este ea.

Cu cat ma gandesc mai tare, imi dau seama ca frumosul e un sinonim pentru interesant, in mintea celui cu aparatul atarnat la gat. O fotografie frumoasa e o fotografie interesanta, ce iti paralizeaza privirea asupra ei, pana cand i-ai descoperit toate secretele. Interesantul reprezinta orice iesire din banal, acel banal care il sperie pe fotograf mai mult decat propria moartea. Reprezinta firul de ata care iese din tricou, rebel, ca un revolutionar ce scoate capul din multimea obedienta. Suntem fascinati de lucrurile care nu stau la locul lor si urla la noi pentru a fi imortalizate.

Si atunci, imi pun intrebarea fireasca… fotografului ce fel de femei ii plac? Cum vede el frumusetea feminina, in lumina fascinatiei sale pentru lucrurile iesite din comun. Ii plac deci femeile cu parul verde? Cu nasul lung? Cu urechile incovoiate? Cu siguranta da, pentru ca ar fi niste subiecte foarte interesante pentru fotografiile sale…

Spuneam totusi ca aceasta specie stranie, omul cu aparat foto, este un om al extremelor. Pe cat de mult iubeste “interesantul”, pe atat de mult este indragostit de armonie. Poate cel mai bun exemplu in sensul asta ar fi Cartier-Bresson, faimos pentru fotografiile lui candide, prin care surprindea neobisnuitul din viata de zi cu zi. “Interesantul” nu lipseste din nici o fotografie de-a sa, dar in egala masura armonia compozitiei este un element definitoriu. Un fel de ying si yang…

Ce inseamna deci o femeie frumoasa prin ochii unui fotograf? Armonie. Sunt satul de formule matematice. Frumusetea unei femei nu e data de suma partilor ci de armonia cu care se imbina ele. Eleganta cu care arunca umbre si reflecta lumini ii da ei frumusetea…
De asta si machiajul e o arma cu doua taisuri. La fel cum poate ajuta la imbinarea mai fructoasa a elementelor, cand este folosit cu grija si atentie, tot asa le poate desparti in totalitate atunci cand nu are limite.

Din pacate, imi aduc aminte de o vorba amuzanta prin neconcordanta elementelor, si trista prin realitatea sa: “multi stie, putini cunoaste”. Fotografia iti confera un alt punct de vedere, care in acelasi timp simplifica si complica lucrurile. Incepi sa vezi imaginea de ansamblu, intr-un mod pe care nu ti-l imaginai vreodata… si dintr-o data, totul e mai simplu, prioritatile se aliniaza. Apoi iti deschide ochii la detaliile pe care nu le observai grabit spre serviciu… si se complica.

Este in acelasi timp interesant… si frumos.

Dat fiind faptul ca blogul meu nu este specializat pe fotografie si stiu ca majoritatea dintre voi nu sunteti foarte pasionati de domeniu, am postat un tutorial despre fotografia macro pe blogul lui Catalin, care este mult mai potrivit abordarii unor astfel de teme. Cei care au ca hobby fotografia sau cei care sunt pur si simplu interesati sa faca sau sa aflu cum se fac fotografiile frumoase cu floricele sau gaze, il pot citi aici .

Enjoy!

Regula este sa postezi o poezie despre femei si o poza cu propria ta persoana sau parti din tine in care arati absolut senzational.

Daca trebuie sa aleg o poezie despre o femeie pe care sa v-o impartasesc, va fi cu siguranta Lady Lazarus, de Sylvia Plath. Nu este nici o alta in care sa ma regasesc atat de mult. Plus ca e geniala .

“I have done it again.
One year in every ten
I manage it…

A sort of walking miracle, my skin
Bright as a Nazi lampshade,
My right foot

A paperweight,
My face a featureless, fine
Jew linen.

Peel off the napkin
0 my enemy.
Do I terrify?

The nose, the eye pits, the full set of teeth?
The sour breath
Will vanish in a day.

Soon, soon the flesh
The grave cave ate will be
At home on me

And I a smiling woman.
I am only thirty.
And like the cat I have nine times to die.

This is Number Three.
What a trash
To annihilate each decade.

What a million filaments.
The peanut-crunching crowd
Shoves in to see

Them unwrap me hand and foot
The big strip tease.
Gentlemen, ladies

These are my hands
My knees.
I may be skin and bone,

Nevertheless, I am the same, identical woman.
The first time it happened I was ten.
It was an accident.

The second time I meant
To last it out and not come back at all.
I rocked shut

As a seashell.
They had to call and call
And pick the worms off me like sticky pearls.

Dying
Is an art, like everything else,
I do it exceptionally well.

I do it so it feels like hell.
I do it so it feels real.
I guess you could say I’ve a call.

It’s easy enough to do it in a cell.
It’s easy enough to do it and stay put.
It’s the theatrical

Comeback in broad day
To the same place, the same face, the same brute
Amused shout:

‘A miracle!’
That knocks me out.
There is a charge

For the eyeing of my scars, there is a charge
For the hearing of my heart
It really goes.

And there is a charge, a very large charge
For a word or a touch
Or a bit of blood

Or a piece of my hair or my clothes.
So, so, Herr Doktor.
So, Herr Enemy.

I am your opus,
I am your valuable,
The pure gold baby

That melts to a shriek.
I turn and burn.
Do not think I underestimate your great concern.

Ash, ash…
You poke and stir.
Flesh, bone, there is nothing there…

A cake of soap,
A wedding ring,
A gold filling.

Herr God, Herr Lucifer
Beware
Beware.

Out of the ash
I rise with my red hair
And I eat men like air.”

Cat despre poza cea senzationala , trebuie sa marturisesc ca nu prea sunt amatoare de pozat, in sensul ca prefer sa fiu cea din spatele camerei foto, si nu modelul. Cea de mai jos a fost facuta de Catalin Mustata si e postata si pe pagina despre mine. De ce am ales-o pe asta? Pentru ca in asta seman cel mai mult cu… mine . Click pe poza pentru varianta la rezolutie mai mare.