Pana acum mi-a fost greu sa-mi imaginez ca ma voi afla vreodata in ipostaza de a nu avea timp pentu tot ceea ce vreau sa fac, dar uite ca am reusit-o si pe asta. De mai bine de o saptamana tot vreau sa va povestesc despre vacanta de vis din care m-am intors si uite ca n-am apucat sa stau locului nici 10 minute cat sa insir cateva randuri. Dar in sfarsit m-am rupt putin de treburi, asa ca am revenit pe blog.

Daca in anii trecuti abia am reusit sa plec pe undeva prin tara cate un weekend, 3, maxim 4 zile, anul acesta gata! Dupa vacanta din Delta am plecat si-n Croatia. Da, stiu, este criza, cu totii o resimtim intr-un fel sau altul, dar nu mi-a pasat! Am sacrificat destui ani la acest capitol din varii motive – ba nu aveam eu concediu, ba nu avea prietenul meu concediu, ba se nimerea nu stiu ce eveniment care sa strice planurile. Nici nu vreau sa stiu cat am cheltuit pentru ca m-ar lua cu dureri de cap. Tot ce pot sa spun, insa, este ca a meritat fiecare kuna sau euro pe care le-am scos din portofel.

Dar sa incepem cu inceputul. Dubrovnik-ul s-a dovedit, inca de la prima vedere, un oras cu multi ani in fata oricarui oras din Romania. De la autobuzele cu total alt sistem de taxare mult mai civilizat si organizat decat imbulzelile ca intre vite de pe la noi, pana la punctele de informare instalate peste tot unde ai putea avea nevoie de indicatii, se vedea ca ma aflu intr-o alta lume care nu are nici o tangenta cu taraneala de unde am plecat. A fost peste asteptari, sincer sa zic, deoarece Croatia nu este membra a Uniunii Europene si, prin urmare, nu ma asteptam sa gasesc ceva la nivelul tarilor dezvoltate din vest. Dar uite ca m-am inselat.

Cetatea veche este foarte curata si restaurata, nici o piatra din strada pavata acum cateva secole nu se miscata din loc. Desi fusese semi-devastata dupa razboaie si un mare cutremur, a fost restaurata astfel ca ti-e aproape imposibil sa sesizezi ca acel oras a fost macar tinta unor atacuri cu bombe. Amprenta timpului este, totusi, vizibila cand pivesti arithectura (majortar in stil baroc) a orasului vechi. Manastiri, fortarete, fantane si palate contruite de-a lungul tarmului stancos ofera o priveliste superba de care eu inca nu m-am saturat. In cetate se poate intra dinspre centrul orasului (poarta Pile), deasupra careia troneaza o statuie a unui fost imparat al Republicii Ragusa.

Cine are rabdare sa urce cateva sute bune de trepte poate admira intreg orasul, portul, muntii si insulele din apropiere, chiar din turnul unei fortarete. De acolo puteti traversa pe sus intreaga cetate si nu va ia mai mult de o ora. De-a lungul ei veti trece pe langa cafenele deschise prin turnuri, magazine de suveniruri si pisici. De altfel, intreg orasul este plin de pisici salbatice, independente si nu foarte dragastoase.

Mijloacele de transport in comun circula foarte des si pana noaptea tarziu (2 a.m.) si te duc peste tot unde ai avea nevoie sa ajungi, iar statia principala este chiar in fata intrarii in cetate. Strada principala (Placa) traverseaza orasul vechi de la intrare pana la port si cealalta iesire, de unde cei interesati poti cumpara bilete la vapor si pleca in excursii pana la insulele din apropiere. Eu am fost pe Lokrum, la doar 15 minute de Dubrovnik. Acea insula este ca rupta din paradis: apa verzuie a Adriaticii la intersectia cu Marea Mediterana, cu pestisori si broscute testoase inotand in voie prin ea, tarm stancos cu bolovani la intrare, care desi deloc placuti la intrarea in apa (dar cu niste jelly shoes in picioare nu mai deranjeaza deloc), arata ca-n imaginile acelea minunate de desktop care te fac sa oftezi ca nu te afli acolo prajindu-te la soare pe un sezlong cu cocktail-uri servite la botu’ calului.

Insula este plina de verdeata si foarte bine ingrijita. Odata de treci de mal si inaintezi in insula ajungi sa te simti ca pe un traseu montan. Mare si munte in acelasi loc. Ce ti-ai mai putea dori? Desi padurea si vegetatia in general este lasata sa creasca in voie, fara sa poarte amprenta omului ca la noi, unde se defriseaza si se construieste pe unde se apuca un petec de pamant, Lokrum este frumos amenajata, exact atat cat este nevoie: alei frumos pietruite, toalete inrijite, o cafenea si un restaurant. Mai exista si un stand unde se vand jelly shoes si alte cateva obiecte necesare pentru plaja, dar atat. Nimic mai mult. Nu tu tiganie, tarabe, balci. Doar natura, civilizatie si liniste.

Pe insula mai puteti vedea o gradina botanica micuta dar foarte interesanta prin flora foarte diversificata – de la conifere si foioase specifice climei temperate, pana la cactusi sau palmieri originari din Australia sau Statele Unite si tot felul de plante mediteraneene. O incantare. Pentru cine are rabdare, chef si conditie fizica sa inainteze mai adanc in insula, exista si o veche fortareata care ofera o panorama minunata asupra orasului Dubrovnik. De asemenea, exista (destul de aproape) si o laguna cu apa sarata care suna mai bine decat este in realitate. La prima vedere numai cand aud laguna am chef sa ma arunc in ea si sa ma balacesc ore in sir. In practica, insa, balaceala mea in laguna s-a rezumat la o scurta intrare pana la brau in apa plina de pene de pasari si frunze de copasi plus diverse alte mizeriute mici adunate de-a lungul timpului, ca sa nu mai mentionez matasea broastei in straturi putin spus gretoase depuse pe pietrele de pe fund. Nu am mai fost atat de dezgustata de cand am intrat acum doi ani in apa de la Costinesti plina de alge si jeg.

Cel mai interesant lucru de vazut pe Lokrum sunt paunii. Multi, frumosi si deloc speriosi. Umblau linistiti cu puisorii lor cu tot prin toata insula, printre oameni, pe alei, pe plaja. Mai ca trebuia sa fii atent sa nu calci din greseala pe unu. Pacat ca nu si-au deschis coada, am tot asteptat…

Revenind la Dubrovnik, trebuie mentionat faptul ca au o bucatarie putin spus gustoasa. Mai mult decat atat, este foarte greu sa gasesti un loc unde nu se gateste extraordinar. Eu una nu am intalnit asa ceva, desi am incercat multe localuri. Pot spune ca am mancat cel mai bun pui, cele mai bune supe, cele mai bune paste si cea mai buna pizza din viata mea. De fructele de mare nu mai vorbesc, croatii sunt maestri la caracatite, scoici sau homar! Totul pregatit cu atentie si respect fata de client. Recomand cu caldura restaurantul/terasa Dubravka (chiar in dreapta inainte de intrarea Pile in cetate) pentru cei care vor vizita Dubrovnikul. Daca mergeti seara, cu putin noroc, veti avea parte de muzica live cantata de o formatie cu o solista care are o voce de va dau lacrimile. De altfel, muzica live se cam practica in Dubrovnik din ce am observat. Am avut intr-o seara placerea sa ascult o mini-orchestra imbracata in costume medievale traditionale Ragusa cantand Mozart si alte cantecele din repertoriul unor mari compozitori de muzica clasica. Aproape ca nu mai vroiam sa plec de acolo, dar la un moment dat am fost nevoita sa o iau din loc, intrucat au terminat ei cantarea.

Magazine cu suveniruri sunt peste tot in cetate si nu numai. Multe articole se repeta prin mai multe magazine, dar sunt si unele diferite si mai speciale care merita atentia celor pasionati de cumparaturi , cum ar fi un magazin de bijuterii cu sidef si pietre pretioase pe strada Od Puca, un magazin care imprima tricouri cu o gramada de modele (imprimeul este de foarte buna calitate) pe aceeasi strada, un magazin de carti unde puteti casi niste carnetele atat de frumos copertate ca nu veti rezista sa nu va cumparati unu (eu cel putin am fost cucerita pe loc) la capatul strazii Placa, spre port, sau o taraba (chiar la intrarea Pile) cu obiecte din sticla pictata (vaze, scrumiere, suporturi pentru lumanari, etc., foarte frumoase si de bun gust. Apartinand tot de restaurantul Dubravka este si un magazin de suveniruri pe colt, inainte de intrarea Pile, unde iarasi puteti gasi obiecte de foarte buna calitate, de la esarfe de matase, bijuterii cu pietre pretioase sau perle, portofele si genti din piele foarte frumoase, sticlute si flaconase cu tot felul de chestii in ele, carti ilustrate despre Croatia si diverse maruntisuri, dar de bun gust. In cetate gasiti, insa, cam orice ati vrea: cani, stagulete, magazine cu articole de inot sau pescuit, scuba diving, etc., sticlute cu bauturi traditionale croate, uleiuri de masline, tot felul de combinatii de paste de masline si alte dracii, condimente sau gustari specifice locului, creme, lotiuni, statuete din piatra reprezentand diferite obiective turistice din cetate, cum ar fi turnuri de fortarete, fantani, corabii de pirati sau manastiri. Sunt atat de multe magazine pline de atractii, incat va vafi greu sa va decideti ce sa cumparati. Sau veti face ca mine si veti cumpara din toate .

Trebuie totusi sa stiti (daca nu ati aflat deja) ca Dubrovnik-ul este foarte scump. Totul costa cam dublu decat la noi, daca nu mai mult… muuult mai mult. Am dat niste sume uriase pe lucruri pentru care in tara nu as fi platit in vecii vecilor. Noroc ca erau toate in kuna si imi era lene sa tot fac conversia in minte. Totusi raportul calitate-pret se poate spune ca se pastreaza, daca luam in considerare serviciile mult superioare si produsele de calitate incontestabil mai buna decat gasesti la noi in statiunile turistice si chiar prin orasele mari. Iubitorii de munte pot lua telecabina spre muntele la poalele caruia este construit orasul. Eu nu am mai facut-o si pe asta, dar sunt convinsa ca experienta in sine si panorama merita deplasarea. Amatorii de sporturi nautice ar fi in elementul lor acolo, intrucat se poate practica orice le pofteste inima. Se organizeaza si excursii cu foste corabii vechi de pirati sau partide de calarie. Biciclistii ar fi si ei fericiti, pentru ca ar avea pe unde sa se plimbe, inclusiv sa inchirieze biciclete (se organizau si curse pe cateva insule pentru cei pasionati si mai competitivi din fire ).

Alte mici atractii locale ar fi: o femeie imbracata in costum de pirat inconjurata de papagali mari colorati pe care turistii ii puteau lua pe mana si mangaia (pe gratis, desi exista o cutie in care cine dorea putea lasa niste maruntis), si niste militari imbracati in costumele traditionale Ragusa care defilau pe Placa de la un capat la altul in fiecare seara la aceeasi ora (7 parca).

Litoralul croat este pietros, majoritatea plajelor sunt de fapt stanci sparte, de unde incepe marea, iar intrarea in mare este un labirint draut amenajat de scari care te duc pana la apa. Problema apare la cei care nu stiu sa inoate, intrucat apa este foarte adanca inca de la “mal”. Exista si o portiune foarte mica de plaja “traditionala” , la iesirea Ploce, unde au si cei care nu stiu sa inoate sansa sa se balaceasca in Adriatica. Interesant la plajele lor este faptul ca nu au scoici si nisip. Doar pietre, dar ce pietre! Sunt colorate foarte viu – albastru, verde, galben, rosu, iar unele au si modele – buline, dungi, pete… de obicei albe sau negre. In magazine se gaseau de vanzare si scoici, dar probabil sunt aduse de undeva din larg. La mal nu vedeai fir. Si daca vroiai sa stai sa lenevesti in adevaratul sens al cuvantului la plaja, puteai folosi un pat. Da, ati auzit bine, pat pe plaja. Cu perne cu tot .

Una peste alta, merita. E un oras minunat cu imprejurmi superbe. Daca punem la socoteala si restort-ul hotelului de 5 stele (care e un paradis pe pamant) la care am stat, as putea spune ca a fost o vacanta de vis, asa cum va doresc si voua sa aveti sau sa fi avut. Si fiindca e sfarsit de vara, imi fac un bilant. Desi am pierdut festivalul Artmania de la Sibiu (si mi-e tare dor de Sibiu) si concertul Iron Maiden (pe care i-am mai vazut, ce-i drept) de la Cluj (si mi-e tare dor si de Cluj), am vazut ceea ce-mi doream de ani de zile: Metallica, Slayer, Megadeth si Alice in Chains la festivalul Sonisphere, Delta Dunarii si Croatia, alaturi de iubitul si prietenul meu cel mai bun. Sunt cu adevarat fericita! Sau cel putin eram inainte sa pun din nou piciorul pe pamant romanesc. Socul este de proportii, totul pare gri sters si lasat in paragina, iar oamenii se poarta ca niste animale in staul. Culmea, ma simteam mult mai “acasa” printre straini. Dar din pacate casa mea e printre melteni. Macar mi-a ramas amintirea, pozele si mormanul de suveniruri care stau drept marturie a vizitei mele in paradisul acele verde si linistit, unde nimeni nu vorbea romaneste…

M-am intors in Bucuresti dupa o bine-meritata vacanta in natura. Da, am vizitat pentru prima oara Delta si m-am intors cu o multime de poze, un buchet de papura, un peste si niste amintiri extraordinare. Pe scurt, daca nu ati fost niciodata in Delta, macar o data in viata trebuie sa o faceti. Pentru a ajunge in Delta veti lua vaporul din Tulcea. Exista mai multe optiuni: nava clasica de la Navrom care e mare si lenta, supraaglomerata si plina de tarani (si nu in sensul “oameni proveniti din mediul rural”). Singurul avantaj este faptul ca iti da posibilitatea sa vezi bine tot drumul de-a lungul canalului. Din pacate, partile interesante ale Deltei nu se afla pe bratele principale, ci pe canalele inguste din inima salbaticiei, unde poti patrunde doar cu salupe sau barcute. Cealalta optine este o nava rapida care costa mai mult, dar conditiile sunt mult mai bune, plus ca strabate distanta Tulcea-Sulina in doar 1 ora 1/2, spre deosebire de nava clasica, cu care faci mai bine de 4 ore.

Prima impresie pe care mi-a facut-o Sulina a fost una surprinzator de buna. Chiar mult peste asteptari. De fapt, poate pentru ca nu aveam asteptari. Faleza dinspre Dunare era curata, pavata cu pietre colorate si plina de straturi de flori de-a lungul ei. Evident, am fost impresionata de vapoarele uriase de provenienta de cele mai multe ori straina (turcesti, unguresti, etc) care acostau in port, intrucat nu mai vazusem niciodata vapoare atat de mari decat departe in larg prin apropiere de Constanta. Daca sunteti amatori de peste, acolo veti manca cele mai bune preparete din peste posibile. Eu am fost in culmea fericirii. Pe de alta parte, este totusi un orasel foarte mic. Am intalnit vechile magazine mixte, bodegile in stil comunist, supermarketul principal mic cat o alimentara de cartier, blocurile in stil comunist, farmaciile inchise tot weekendul si singurul bancomat plasat pe zidul unei case cu curte. In piata am dat chiar de un magar libertin care plecase la plimbare din curtea stapanilor si se plimba in voie pe strazi. Interesant asa pentru cateva zile; e ca si cum ai ateriza dintr-o data intr-o alta epoca dintr-un alt colt al tarii. Totusi, dupa o saptamana deja mi se facuse dor de civilizatie.

Citisem despre plaja de la Sulina ca se afla la 20 de minute de plimbare din centru. Asa ca am plecat pe jos. Am intalnit in drum vacute si cai care se plimbau liberi si nestingheriti, inclusiv pe strada. Nu mai vazusem in viata mea asa ceva . A fost dragut un timp cat am admirat peisajul cu balti si animale, dupa care am obosit. Sincer, mi s-a parut un drum mai lung de 20 de minute si nu prea il recomand decat poate o singura data pentru a admira imprejurimile. Exista microbuze care circula des din oras pana la plaja si invers, asa ca nu are sens sa-ti rupi picioarele degeaba. Plaja are un nisip incredibil de fin, dar nefiind amenajata, are si destule cioturi de scoici in care te poti taia in talpa. Intrarea in apa e lina, iar fundul marii fin si lipsit de orice urma de pietre. In plus, poti admira des stoluri de pelicani, randunele de mare sau pescarusi survoland pe deasupra capului. De departe cea mai frumoasa plaja din Romania. Daca nu ar fi atat de complicat de ajuns la ea as merge mai des.

Dar nu se poate sa mergi in Delta si sa nu pleci in excursii pe canale. Eu am inceput cu Canalul Cardon. Stuf inalt de o parte si de alta, dupa care au inceput sa apara nuferi galbeni. In scurt timp am fost inconjurata de sute de nuferi, galbeni si albi, de o frumusete greu de descris. Pe intreg canalul se intindeau de ambele parti plauri si nuferi. Pentru cine nu stie, plaurii sunt niste insule plutitoare formate dintr-un amestec de radacini, ierburi, stuf, resturi organice si sol care sub presiunea valurilor produse de barcile cu motor se pot dizloca si pluti pe apa, ajungand chiar sa infunde unele canale, facand imposibila navigatia.

(Click pe poze pentru marire)

In stuf stateau ascunse egretele , ratele salbatice si cormoranii, care la orice zgomot cat de mic se speriau si-si luau zborul. Nu a fost deloc usor sa fac poze.

De asemenea, libelulele colorate zburat cu o repeziciune incredibila, insa erau atat de multe incat m-am incapatanat sa prind macar un cadru cu ele.

Pe nuferi stateau la soare broscutele, la fel de sperioase din pacate. In general a fost foarte greu sa ne apropiem de pasari si la fel de greu sa pozam libelule sau broaste. Dar pana la urma am reusit.

Apoi am vizitat Padurea Letea. Ceea ce nu stiam despre ea este ca in urma cu 800 de ani, ea a fost acoperita de apele marii, iar acum pastreaza o vegetatie complet atipica – de tip subtropical. Intr-adevar, o portiune destul de mare din ea este formata din dune de nisip foarte inalte, arbori cu liane ierburi specifice desertului.

Ce mai puteti intalni acolo sunt cai salbatici. Eu care sunt o mare iubitoare de cai am fost foarte bucuroasa sa-i vad atat de aproape.

De asemenea, padurea adaposteste un stejar batran de aproximativ 500 de ani. Este atat de gros incat nici 7 barbati nu-l pot cuprinde cu bratele.

Am continuat excursia pe canalul ce da in Golful Musura, unde stau coloniile de pelicani. De altfel, ce imi doream sa vad cel mai mult in Delta erau chiar pelicanii si pot spune ca am avut ocazia sa vad mai multi decat m-as fi imaginat si chiar de aproape. Culmea, pelicanii mi s-au parut cei mai putin speriosi.

Golful Musura era acoperit de niste flori galbene si plante asemanatoare nuferilor ce pluteau la suprafata apei (nu as sti sa va spun exact ce erau) astfel ca alcatuiau un covor imens  verde cu galben. Absolut superb! Iar aceste plante acvatice formau din loc in loc mici insulite pe care randunelele de mare isi faceau cuiburi. Am trecut pe langa zeci de astfel de cuiburi, iar datorita faptului ca din oua tocmai iesisera puisori, parintii nu-si paraseau cuiburile si incercau sa le apere de invadatori (adica noi) tipand amenintator si dand frenetic din aripi.

In final am vizitat farul vechi, mi-am luat un suvenir de papura si ne-am intors pe canalul Sulina. Per total o excursie de vis. A meritat din plin deplasarea. Si acum m-am intors la civilizatie si mi-am reluat viata de zi cu zi departe de salbaticia aia minunata. As vrea sa ma reintorc, dar drumul extrem de incomod cu autocarul pana la Sulina imi taie semnificativ elanul.

N-am mai preluat o leapsa de multa vreme, asa ca iata una noua. Trebuie sa va arat desktop-ul meu. Click pe poza .

Cine o mai preia? Sunt curioasa cum arata si ale voastre.

Ce mi se pare mie foarte interesant este felul in care oamenii isi schimba comportamentul atunci cand dau de o persoana rautacioasa, rea, nesuferita, bagacioasa, invidioasa, excesiv de aroganta, intriganta, fatarnica sau conflictuala. Exemplele pot continua, nu conteaza concret defectul persoanei in cauza, ci faptul ca nu este deloc bine intentionata, iar comportamentul ei te vizeaza direct pe tine. Spuneti drept, cum reactionati in contact cu astfel de persoane? Pentru ca zilnic le observ prin jur si nu sunt deloc dragute. Unii reusesc sa se abtina, dar fierb vizibil in suc propriu, altii schimba strategia si devin foarte pupaciosi fata de ei in partea dorsala, iar altii faci o scena demna de o piesa de teatru. Prea putini isi pastreaza calmul…

Am sa va spun cum reactionam eu: ma enervam. Ma enervam uneori atat de tare incat imi ieseau pete rosii pe piele. Imi venea sa tun si sa fulger, sa izbesc vaze de pereti si sa fac un scandal monstru. Daca s-ar fi acordat premii pentru gradul de enervare de care cineva poate fi in stare, eu meritam un doctorat . Poate depinde de firea omului, cat de coleric, impulsiv sau calm sau mai stiu eu cum este de la mama natura. In mod sigur depinde si de circumstante si experientele anterioare ae fiecaruia. Sa nu va imaginati ca aveam asemenea izbucniri in public, la serviciu sau chiar si acasa. Tunetele si fulgerele de obicei aveau loc la mine in cap si atat. Uneori mai faceam un mic scandal cand situatia permitea o oarecare exteriorizare, dar eram perfect constienta ca reactiile mele nu sunt deloc in regula, ba chiar ma iritau mai tare decat situatia in sine pentru ca mi-era ciuda pe incapacitatea mea de a fi indiferenta.

Care sunt reactiile mele acum? In 1% din cazuri, fix aceleasi (da, mai am de lucru). In 99%, insa, diametral opuse. Cine, cand, si cum a resuit sa produca minunea nu as putea sa va spun; in mod sigur a fost un proces de o durata mai lunga decat as putea eu determina. Pot spune, totusi, ca a inceput odata ce am realizat ca singura persoana care are de suferit in acele situatii sunt chiar eu. Si atunci de ce as continua in acelasi ritm? Mai mult, la o analiza atenta, faptul ca anumite conjuncturi si persoane ma pot determina sa am asemenea schimbari de stari si comportamente trebuie sa-mi ridice niste semne de intrebare, la care am gasit ulterior raspuns in filosofia budista.

Conforma acesteia, dezechilibrul starilor noastre mentale se produce numai si numai datorita unei vulnerabilitati proprii deja existenta in mintea posesorului. Originea suferintei, a nervilor, a reactiilor negative in general, se afla chiar in mintea noastra. Depinde, deci, numai de noi cata importanta acordam fiecarei situatii in parte si ce grad de implicare dorim sa ii alocam. In plus, daca toti cei din jur s-ar purta mereu frumos cu noi, ne-ar oferi sprijin si afectiune (situatie utopica oricum), evolutia noastra ar stagna, deoarece nu am fi pusi niciodata in contact cu propriile noastre defecte si vulnerabilitati. Ele ies la iveala doar atunci cand ni se pune degetul pe rana. In ziua de azi e practic imposibil sa intalnesti o persoana care nu iti va intinde un mic test printr-o doza de rautate, lipsa de consideratie sau nesimtire involuntara. E in natura umana a fi imperfect. Dar acestea sunt testele la care suntem supusi pentru a ne evalua progresul. Cei din jur (si mai ales cei care ne pun cel mai profund la incercare) nu sunt dusmanii nostri, ei sunt invatatorii nostri.

“Daca intalnesc o persoana foarte rea

Fie ca eu s-o pot socoti ca pe cel mai mare Maestru al meu”.

(Lojong)

Nu mai fusesem in Gradina Botanica din Bucuresti din primul an de facultate, asa ca m-am gandit sa o revizitez. Trebuie sa recunosc, nu este tocmai in cea mai buna forma. Se vede ca este cam lasata in paragina. Florile sunt in mare parte ofilite, lacul si iazurile sunt pline de mizerie si matasea broastei, cainii comunitari se plimba linistiti pe alei, iar serele… nici macar nu voi incerca sa-mi exprim parerea despre ele pentru ca ma apuca depresia cand ma gandesc. Deci in mod sigur nu se compara cu cea din Cluj, care este absolut minunata de la un capat la celalalt, dar poate fi un excelent loc de plimbare intr-o dupa amiaza insorita.

In ciuda faptului ca nu este foarte bine ingrijita, insa, Gradina Botanica mi-a oferit o serie de surprize foarte placute. Din ce imi aminteam eu vag, inainte nu existau rate pe acolo (este posibil sa ma insel). Totusi, am intalnit rate pe iaz si pe lac, cu o multime de bobocei flamanzi care se imbulzeau care mai de care la mancarea pe care le-o aruncau vizitatorii gura-casca. Doua dintre rate si-au luat zborul si au trecut tinta pe langa mine (eu nu mai vazusem niciodata rate zburand atat de aproape). Pe langa rate am mai avut parte de o portie de neprevazut. Lacul este plin de pesti, mari, negri si portocalii, alaturi de puiutii lor la fel de portocalii sau negri, iar cand spun mari nu estimez dimensiunea ca un pescar profesionist, ci ca un simplu privitor uimit. Erau MARI.

Per total, plimbarea a fost nu numai placuta, ci si foarte fructuoasa. Am avut oportunitatea sa fac destul de multe poze frumoase si am intalnit o fauna dragalasa. Iar ca tot veni vorba de fauna dragalasa, nu stiu daca ati observat, dar in parcul Herastrau se afla, pe langa lebede negre si rate madarine, si pauni. Sunt foarte frumosi, asa ca daca sunteti prin Bucuresti merita sa-i vedeti. (Poza este facuta prin gard, de aceea nu este foarte sharp.)