Baieti, buni sau baieti rai, cam astea sunt categoriile in care incadram tipii din jurul nostru in mod obisnuit. Daca e atent, docil si cam bleg, clar e baiat bun, daca e atractiv dar nepasator si dificil, atunci e baiat rau. Asa sa stea oare lucrurile? La o prima vedere e mai haios sa-i impartim in doua extreme si sa glumim pe tema asta, plus ca e mult mai usor sa pui o eticheta pentru a avea o oarecare siguranta in privinta a ce te asteapta. Din pacate, experienta pe mine m-a invatat ca tipologiile sunt mai numeroase, nu numai doua, ba mai mult, si ele sunt destul de vagi. Si am sa argumentez.

1. Va amintiti de tipul acela timid din liceu, caruia abia ii scoteai cu clestele cuvintele din gura, sau daca reuseai sa-l faci sa se simta suficient de confortabil ca sa palavrageasca mai relaxat, era numai pentru ca-ti povestea despre jocuri pe calculator sau mai stiu eu ce dracii care te plictiseau. Nu prea il vedeai in companie feminina decat daca era vorba de colege de clasa, sora sau vecina de bloc, si asta pentru ca succesul sau la femei era nul. Poate ravnea in secret la un succes extraordinar la fete, poate era indragostit de una din tipele populare din grup, dar toate zaceau bine ferecate in carapacea lui singuratica. De ce? Pentru ca era nesigur, pentru ca nu se considera dintre cei “populari”, ca nu avea sarm, ca nu era interesant, ca era neindemanatic si nu foarte aratos. Toate astea isi puneau amprenta. El era ceea ce numim “baiatul bun”. Era cel mai bun prieten al fetelor, era mereu atent cu ele, nu le uita ziua de nastere, le ajuta la nevoie, si cate si mai cate. Ar fi fost prietenul ideal, daca ar fi fost mai… frumos si mai… increzator si mai… interesant si mai… cu acel ceva… nu gasiti cuvantul, nu? Ei bine cuvantul e… inaccesibil. Baiatul bun pune totul pe tava, e si putin disperat sa aiba o relatie serioasa si asta se simte, e gata sa iti ofere si umarul pe care sa plangi la greu, si orice altceva ti-ai putea dori, toate ca sa te faca fericita. Incearca  sa iti fie pe plac pentru ca se simte nedemn de tine, nu are suficienta incredere in el insusi si nu-si vede valoarea. Asa ca incearca din greu. El are nevoie sa se simta pretuit, important, interesant, atragator, cuceritor… practic tot ceea ce nu se simte.

Daca ajungi sa fii iubita lui, mai ales daca ai avut cateva relatii esuate la activ si, mai ales, daca ai ramas cu sechele din partea unor “baieti rai” mai interesanti si mai atragatori, probabil un “baiat bun” pica fix ca un pansament pe rana. Totul bine si frumos, nu? Ei bine nu prea, si aici intervine partea in care se rupe tiparul. Baiatul bun nu are experienta, nu a fost cu multe femei, poate esti chiar prima si singura sau, in cel mai bun caz, a treia. Odata ce te cucereste pe tine isi dobandeste increderea si incepe sa se simta asa cu nu reusise pana atunci. Capata si curaj, incepe sa simta gustul succesului. Si atunci de ce s-ar orpi aici? Incepe sa nu mai vrea sa fie fraierul care iti este mereu la dispozitie. Din “baiatul bun” de odinioara nu mai ramane mare lucru. Frustrarile ies la suprafata intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu. Poate va dori sa fie cu alte femei, pentru ca acum stie ca poate avea si succes. Poate va incepe sa consume tot felul de substante dubioase, pentru ca vrea sa experimenteze tot ce nu a facut mai demult. Poate incepe sa devina indiferent, agresiv, etc. Cert e ca un “baiat bun” de la varste fragede nu garanteaza si un barbat in toata firea la fel de bun. E cu dus si intors, poate deveni si mai bun, dar poate deveni si exact opusul a ce era atunci cand l-ai cunoscut.

2.  In liceu era ca un magnet pentru fete, vesnic inconjurat de ele, vesnic in centrul atentiei. Arata bine, stia sa se faca placut, cu alte cuvinte, avea charisma. Fetele suspinau dupa el in timpul orelor si ieseau buluc afara din clasa in pauze sprand sa-l vada, sa vorbeasca ceva cu el sau macar ca el sa le observe existenta, iar seara adormeau cu gandul la el. Ce mai, era Cassanova in devenire. Avand asa un background, e normal ca s-a umplut de tupeu si incredere in persoana lui. Drept pentru care, odata devenit adult, a dobandit suficienta experienta incat sa stie sa cucereasca femei. Si ciar reuseste. E genul de barbat pe care il vezi relaxat, sigur pe el si inconjurat de o anume aura greu de definit, dar care simti ca inglobeaza acea experienta, faptul ca a fost cu multe femei. Nimic din el nu striga “sunt disperat sa am pe cineva langa mine”, din contra. El nu face decat sa traiasca clipa. Aici insa, intervine diferenta intre anumiti “baieti rai”, care sunt destul de misogini din fire si nu se ataseaza de nimeni, nici nu cauta ceva serios, ci doar distractie de moment, aventuri. Poate au si relatii, dar in care nu se implica emotional decat intr-o foaaaaaarte mica masura sau chiar deloc. Isi inseala partenera pentru ca pur si simplu nu e monogam, nu crede in asa ceva si nu se poate abtine. Lui ii plac femeile si vrea sa le aiba pe toate cele care ii plac. Punct. Nu e nimic de interpretat, pur si simplu nu ii pasa de tine. Poate ii pasa de anumite avantaje pe care relatia cu tine i le aduce, dar nimic mai mult. Eh, in afara acestui tip, mai exista si altul: barbatul “Don Juan” si-i zic asa pentru ca lui ii pasa de fiecare femeie pe care o cucereste, si pune la bataie tot arsenalul pentru asta. E un adevarat gentleman si probabil se va purta impecabil, te va coplesi cu atentie si afectiune, flori si cadouri, astfel ca totul va parea “prea bun ca sa fie adevarat”. Si nici nu este, pentru ca “Don Juan”-ul nu este niciodata indragostit de femeia de langa el, ci de ideea de dragoste, care i se pare sublima. Are un ideal feminin in minte pe care il cauta si spera sa il intalneasca intr-o buna zi, in fiecare femeie pe care o cucereste, insa niciuna nu se va ridica niciodata la nivelul asteptarilor lui. Asa ca se plictiseste, odata cucerita femeia nu mai prezinta interes, asa ca trece la urmatoarea. C’est la vie!

Inainte sa-i punem la zid trebuie sa ne gandim ca nimeni, dar absolut nimeni nu ramane o viata intreaga neschimbat. Unii oameni au anumite predispozitii, cum este cea pentru poligamie. Cu toate astea, fiecare trece prin experiente care ii schimba. Destui “baieti rai” devin asa pentru ca ori nu au avut destula minte, ori au crescut intr-un mediu mai special, ori anumite sechele i-au determinat sa aleaga sa adopte o atitudine rece, detasata si lipsita de atasament in relatii. Dar si sechelele se pot vindeca. Poate ca acel proverb “lupul schimba parul, dar naravul ba” se aplica intr-o oarecare masura, dar nici ceasul biologic nu e de negljat. Poate ca unii ajung sa-si traiasca viata la fel pana la batranete, sarind dintr-o aventura in alta, insa nu va fi fara regrete. Altii, insa, vor alege sa se schimbe partial si sa imbunatateasca anumite defecte, astfel ca sunt “baieti rai” care ajung sa aiba familii fericite, chiar daca o dau in bara ocazional si chiar daca au avut de parcurs un drum foarte lung si anevoios pana acolo. Pana la urma tine de structura interna a fiecaruia.

In concluzie, dupa cum ati putut observa, lucrurile nu-s deloc asa albe sau negre ca in teorie. Pana la urma nimic nu garanteaza o relatie fericita decat modul in care fiecare reuseste sa-si defineasca nevoile/dorintele (reale!) si sa aleaga un partener in conformitate cu ele, sau pur si simplu sa aleaga omul potrivit pentru situatia potrivita. E si o chestiune de circumstante. Poate intr-o seara ai chef de o aventura si un “baiat rau” in cautare de acelasi lucru poate fi omul ideal pentru tine in acel moment. Sau poate vrei un moment de liniste in compania unui barbat in care sa poti avea incredere sa-i povestesti ce ai pe suflet fara ca el sa ti se holbeze in decolteu si apoi sa caste plictisit si sa se intrebe cat mai dureaza pana il inviti la tine acasa. Poate un “baiat rau” e mai incitant la prima vedere, dar poti avea enorm de suferit daca pui suflet intr-o relatie cu el, daca ai anumite asteptari pe care el nu le poate satisface. Poate un “baiat bun” pare perfect pentru a-ti linge ranile dupa un “baiat rau”, insa te poti trezi ori moarta de plictiseala fiindca un om atat de docil nu ti se potriveste, ori langa un om pe care nu-l mai recunosti si care ajunge sa iti provoace repulsie.

Nu categoriile conteaza, ci omul. Nuantele sunt variate si poti intalni destule persoane pe care sa nici nu le poti incadra nicaieri. Important e sa fii deschis sa cunosti ce e in spatele ambalajului si cine stie, poti fi placut surprins. Dar fara naivitate, caci nu exista porci roz care zboara. Si fara a interpreta mesajele celuilalt prin prisma unor proiectii ideale proprii. Femeile au instincte materne care le determina in timp sa aiba tot felul de comportamente, la baza lor, similare. Ca aleg sa creasca plante, sa aiba grija de animalute sau sa aduca pe calea cea dreapta barbati, ideea e aceeasi: le place sa “creasca” chestii. Totusi e bine de retinut ca barbatii nu sunt nici catelusi, nici iepurasi, nici plante. Nici macar bebelusi. Poate ca pana la 22-23 de ani mai poti reusi sa modelezi/cizelezi unul in anumite privinte (de obicei, mai superficiale), insa dupa 25 de ani NU MAI AI NICI O SANSA. Nu va chinuiti sa ii schimbati, sperand ca veti fi zana cea buna cu puteri magice care va transforma un cersetor in print. Nu functioneaza. Ei nu se mai schimba, pentru nimeni, decat daca au ei chef. Si de obicei nu au , asa ca nu mai porniti batalii imposibile, ca nu faceti decat sa irositi energie, timp si sentimente.

Oara cat este de simplu in ziua de azi sa-ti gasesti linistea interioara, in conditiile in care zgomotul orasului este intr-o continua derulare? Deschizi usa de la balcon sau geamul si in casa iti patrunde imediat vacarmul produs  de trafic, vocile deloc suave ale persoanelor de etnie rroma care cumpara fiare vechi, clopotele bisericilor din vecinatate, tobele manelistilor din spatele blocului sau muzica house de la vecinii de bloc… Iesi din casa si dai direct nas in nas cu ele. Pe strada, acasa, in mijloacele de transport, nu ai scapare. Si atunci cum faci sa-ti gasesti oaza de liniste fara a te izola in varf de munte, inainte de 3 noaptea, daca ai noroc sa nu fie nici o petrecere zgomotoasa in bloc?

Imi aduc aminte de un episod din Sex and the City in care Charlotte mergea la o sedinta de acupunctura la un medic chinez renumit. Dupa ce-o transforma pe Charlotte in perna de ace, doctorul iese din salon, nu inainte de a o indemna sa se linisteasca si sa-si gaseasca “centrul”. Nu prea intelege ea mare lucru, dar inchide ochii si se straduieste sa se relaxeze, fara succes insa. Protestatarii cubanezi din strada faceau o galagie de nedescris si, pierzandu-si rabdarea, iese chinuita si plina de ace din salon, strigand dupa doctor sa vina sa o ajute pentru ca nu se poate nicicum concentra din cauza cubanezilor de afara. Insa raspunsul chinezului nu-i este deloc pe plac… El o indeamna sa invete sa blocheze energia negativa ce vine din exterior catre ea, pentru ca altfel nu-si va gasi niciodata “centrul”. Debusolata, ea paraseste cabinetul pentru ca nu reuseste nicicum sa puna in practica sfatul medicului chinez.

De ce e atat de greu pentru majoritatea persoanelor sa blocheze energia aia nociva externa si sa se concentreze pe interior, unde sa-si gaseasca si linistea? Pentru ca nu multi sunt familiarizati cu exercitiul meditatiei si beneficiile sale, ba chiar resping aceasta practica din start considerand-o o prostie inutila. Cu exceptia practicantilor yoga si a celor de religie hindusa, budista etc, nu exista nici un contact intre persoana si interiorul sau, decat accidental poate atunci cand simte multa suferinta sau multa bucurie. Nimic din cultura noastra nu ne invita sa ne privim interiorul, sa ne concentram pe starile care vin la suprafata din interior catre exterior si nu invers. Astfel ca ajungem sa traim pe pilot automat, adica pasiv, raspunzand exclusiv la stimulii externi, fara a ne crea exteriorul in functie de ce generam din interior. Si daca nu facem altceva decat sa raspundem, in loc sa participam activ, cum am putea sa ne gasim linistea? Ea nu are de unde sa ne parvina in mediul in care traim, decat daca il schimbam radical si ne mutam in pustietate.

Primul pas este concentrarea. Cand ati fost ultima oara atenti la propria vostra respiratie spre exemplu? Cu fiecare inspiratie puteti alege sa lasati doar energia vitala benefica a universului sa intre si sa circule prin intreaga voastra fiinta, devenind constienti ca suntei o parte a lui si creand o conexiune intre voi, pentru ca intre noi si toate celelalte elemente universale exista o permanenta interactiune. Fiecare dintre noi este de fapt o masa de energie, conectata la energia tuturor celorlalte fiinte vii. Cu fiecare expiratie, lasati sa iasa din interiorul vostru orice urma de energie negativa pe care ati acumulat-o: stres, nervi, suparari etc. Odata ce mentineti concentrarea se produce o detasare de tot ce inseamna atasament. Pentru ca tot ce ne afecteaza se intampla datorita atasamentului nostru, fie fata de un lucru, o persoana, o problema, o situatie. Detasarea produce calm deoarece se afla in spatele gandurilor si sentimentelor generate de ganduri si, totodata, deoarece aduce omul mai aproape de natura lui si il determina sa fie mult mai constient de ceea ce este de fapt – nu o masinarie ghidata de sentimente si stari aleatorii, ci o fiinta desavarsita. Acolo este si “centrul” luminos despre care vorbea medicul chinez si acolo este si linistea si calmul pe care le puteti simti, blocand zgomotul de fond.

Nu uitati ca nu sentimentele si starile pe care le simtiti ca reactie la ce vine din exterior sunt cele care va conduc,  ci voi sunteti cei care alegeti ce stari si sentimente doriti sa simtiti. Ciclul firesc si benefic este interior -> exterior, si nu invers. Veti spune poate ca e greu, ca nu poti sa nu fii afectat, ca nu poti sa nu raspunzi la exterior. Evident ca usor nu este. Dar asta e scuza celor care nu au suficienta putere si autocontrol. A te lasa ocazional coplesit cateva clipe de o anume problema e una, pentru ca pana la urma e firesc sa nu avem la fel de mult autocontrol si intelepciune ca Dalai Lama, dar a te lasa in voia sortii in mod perpetuu e cu totul alta.

P.S. Daca tot nu-s deloc fana zambile si totusi am primit una pe care, deci, sunt nevoita sa o gazduiesc, am transformat-o in material de pozat .

“Words and eggs must be handled with care.
Once broken they are impossible
things to repair.”

(Anne Sexton)

Cat de mult conteaza oare sinceritatea? Sau mai bine zis, pana unde e bine sa mergi cu ea de gat? Exista limite sau e de preferat sa exprimi ce simti, ce gandesti in fiecare situatie? Probabil parerile sunt impartite. Poate unii ar spune ca atunci cand ascunzi ceva e ca si cum ai minti, prin omisiune, asa ca a ascunde ceva e ca si cum ai trada intr-un fel. Altii poate considera ca nu are mare importanta, atata timp cat nimeni nu este afectat si sunt, desigur si mincinosii de profesie experti in a musamaliza si fabrica povesti. Sunt oameni si oameni, abordari de toate felurile.

Pana de curand si eu era adepta adevarului in orice circumstante, poate si din cauza ca mi-e extrem de greu sa ascund ceva, ma macin pe dinauntru pana explodez si nu mai am incotro decat sa-mi exprim pozitia. Si totusi, m-am inselat, asta nu e nici pe departe solutia optima. E departe, departe de ceea ce inseamna optim. A fi prea onest strica uneori mai mult decat a omite anumite detalii. De ce? Pentru ca unele lucruri sunt absolut inutile, nu ar schimba cu nimic datele problemei daca le-ai dezvalui, iar a vorbi despre ele nu aduce nici un element constructiv in ecuatie, din contra, aduce presiuni inutile, tensiune si, in plus, raneste oameni complet gratuit. Si pentru ce?

Deci in concluzie, grija mare la cuvinte, ganditi-va bine la ce consecinte vor avea vorbele pe care sunteti pe cale sa le rostiti, pentru ca uneori comunicarea verbala face totul, dar alteori nu numai ca nu e necesara, dar poate strica tot ce ai trudit sa construiesti pana atunci.

Sa-mi iau pantofii rosii oare, sau pe aia bej? Oare sa plec in vacanta la Paris sau la Viena? Sa ma mut in SUA sau sa raman in Romania? Sa divortez sau sa incerc sa-mi salvez casnicia, daca s-o mai putea, desi nu-s sigura? E greu de spus ce inseamna o decizie dificila, pentru ca difera de la om la om, in functie de gradul de nehotarare de care dispune si de nivelul de dramatism pe care-l atribuie diferitelor situatii cu care se confrunta. Pentru unii si sa gaseaca raspuns la o intrebare de tipul: “sa iau perechea aia de pantofi sau nu?”, constituie o adevarata dilema. N-am sa ma refer insa la genul acesta de decizii, ci la cele care presupun o schimbare majora cu impact semnificativ in viata cuiva. Si sunt ferm convinsa ca fiecare dintre noi ajunge la o astfel de rascruce macar o data in viata, daca nu de mai multe ori.

Acum cativa ani a fost si randul meu sa ma trezesc cu o dilema majora careia trebuia sa-i dau de cap, si intr-o perioada bine determinata de timp chiar. Sinu cred ca e strain de cei care s-au vazut pusi in fata unei astfel de decizii faptul ca este intr-adevar forte dificil sa alegi, cu atat mai mult cu cat ai presiunea timpului pe spinare. Decizia a fost o surpriza pentru toti apropiatii. Sincer, nu cred ca era vreo persoana din viata mea care s-ar fi asteptat la acea alegere din partea mea. Asa ca nu prea am putut sa evit evidenta intrebare: “De ce?! Ce te-a putut determina sa alegi asa?” Si oricat as fi vrut sa le pot raspunde, nu am putut, pentru ca nu aveam nici cea mai vaga idee cum as putea sa explic asa ceva. Acum, insa, pot si am sa va impartasesc si voua revelatia. 

Nu se putea ca ea sa apara fara un catalizator. In cazul de fata a fost vorba de un articol dintr-o revista, in care o tanti psiholog explica pe un caz concret cum sa invatam sa luam decizii usor. Am ridicat automat o spranceana. “Cum dracu’ sa iei deciziile usor? Mie mi s-a parut oricum, numai usor nu!”, gandeam eu in scepticismul care ma caraterizeaza. Dar am zis ca hai, treaca de la mine… sa auzim ce are de spus tanti asta. Nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca tani aia explica, asa cum eu n-am putut nici de-mi storceam creierul ca buretele imbibat de apa, exact pasii pe care i-am urmat (fara sa-mi dau seama) atunci cand am luat atunci acea decizie. Nici nu mi-a venit sa cred cata logica era la mijloc si cat de mult simplifica ecuatia. 

1. In cazul in care esti un om foarte ocupat, ai clar nevoie sa-ti scoti de undeva un pic de timp liber. Nu cred ca oricine isi permite sa-si ia concediu chiar cand vrea muschiu’ lui, dar ideal ar fi unul, pentru ca in conditii de stres, tot efortul e inutil. Este nevoie de o minte limpede si relaxare. 

2. Luati frumos un caiet sau niste foi de hartie si un pix. Nu sunt, de obicei, adepta unor astfel de liste, insa candva am aplicat metoda pentru ceva si s-a dovedit a fi unul din cele mai istete lucruri pe care le-am facut vreodata. Asa ca nu strambati din nas si luati rechizitele cu pricina . 

3. Dat fiind faptul ca de obicei omul oscileaza intre doua optiuni, veti avea nevoie sa faceti doua liste, cate una pentru fiecare din cele doua optiuni intre care trebuie sa va decideti. Nu le abordati pe ambele in acelasi timp, nu veti face decat sa va zapaciti complet. Luati-le pe rand. 

4. Pentru prima dintre ele acordati-va un timp de gandire si asterneti pe hartie cum credeti ca va deveni viata voastra in prima saptamana dupa ce luati decizia cu pricina. Nu va grabiti, treceti tot ce va vine in minte, insa nu asa cum doriti sa devina ci asa cum credeti in mod obiectiv ca va deveni. Nu cred ca e foarte dificil acest prim exercitiu, deoarece vizeaza o perioada foarte scurta de timp. Partea mai dificila vine abia pe urma. Dupa ce ati terminat cu prima saptamana, incercati sa faci exercitiul de imaginatie pentru urmatorii 6 ani. Tanti psiholog mentiona ca acest exercitiu poate sa dureze si o saptamana, chiar mai mult. Deci luati-va cat timp aveti nevoie si nu va grabiti. O importanta deosebita in aceasta parte a exercitiului o are obiectivitate, veti vedea imediat de ce. 

5. Dupa ce ati terminat cu prima optiune, continuati acelasi exercitiu si pentru cea de-a doua. 

6. Acum luati fisele si citit-le din nou. Sunt convinsa ca sistemul de valori isi va spune automat cuvantul si va simplifica infinit de mult decizia, desi la prima vedere parea una extrem de dificila. Fiecare dintre noi are anumite nevoi mai pregnante decat altele, are dorinte diferite de ale celorlalti. Ok, nevoile de baza le avem cu totii, dar in privinta celorlalte ne diferentiem in mod fundamental. Motiv pentru care nu e deloc in reula sa stam sa judecam de pe margine ca “vai, ce decizie de rahat a luat ala. Eu n-as fi procedat niciodata asa”. Evident ca nu, pentru ca “tu” ai alt sistem de valori prin prisma carora ai alte nevoi si dorinte/asteptari de la viata. Daca prima parte a exercitiului, cea cu lista, implica obiectivitate, cea de-a doua este o analiza pur subiectiva.

Organizarea asta simplifica foarte mult procesul de decizie. Sper sa va fie de folos. 

Probabil ca dupa acest post, Simina ma va iubi mai mult, iar cativa dintre cititorii mei (sper eu, nu toti) se vor orienta spre alte bloguri, poposind pe al meu mai rar sau niciodata Dar e ok, atata timp cat nu fuge Simina, ca sa raman complet fara cititori .

Aveam o colega in facultate care era foarte pudica si nu prea suporta sa se discute despre sex in prezenta ei, sa se mentioneze macar cuvantul, iar daca se intampla ca cineva sa scape vreo fraza referitoare la acel subiect tabu, coleguta noastra se inrosea toata. Nu ne-am dat seama ca o stingheream intr-un asemenea hal pana cand nu i-am observat intr-o frumoasa dupa amiaza de vara expresia oripilata privindu-ne complet socata pe mine si o alta colega in timp ca ne povesteam cu lux de detalii picante cele mai recente aventuri. Biata fata se uita stupefiata si nu stia cum sa dispara mai repede de langa noi pana nu se transforma intr-o rosie cu picioare.

E trist sa constat ca pana si in ziua de azi, in secolul 21, mai sunt persoane (tinere, nu din generatiile trecute) care considera sexul ceva jegos, demn de dispret, rusinos si mai presus de toate, neplacut. Cumva incercam sa vad cazul fostei mele colege de facultate ca pe un fel de exceptie. Dar se pare ca nu, nici pe departe nu este vorba de o exceptie. Conform mentalitatii lor, daca esti intr-o relatie stabila cu cineva, nu prea mai e nevoie sa faci sex, pentru ca daca o faci, este ca si cum te-ai injosi pentru el. Adica ce, “eu sunt jucaria lui de care sa se foloseasca”? wow, am ramas perplexa. Inca sunt femei care, atunci cand fac sex, se gandesc la propria persoana ca la un obiect de folosinta al barbatului, pe care dupa ce acesta l-a uzat pentru satisfacerea placerilor sale meschine de porc nesimtit, o arunca la gunoi ca pe-o zdreanta si trece la urmatoarea.

Oare de unde sa incep?  Sunt atat de socata incat am o avalansa de ganduri care se imping unul pe celalalt grabite sa iasa la suprafata, dandus-i coate si picioare, care sa iasa primul dar, in graba lor, mi se blocheaza toate in gat. Ok, respir adanc, gandesc “zen” si acum sa o luam pe bucati:

In primul rand, a face sex, fie ca place sau nu omenirii sa admita, este o nevoie fiziologica, la fel ca nevoia de a manca, de a bea apa, de a dormi si de a merge la toaleta. Problema este ca fara mancare nu prea poti trai prea mult timp, la un moment dat, vrei nu vrei, daca te infometezi, mori. Valabil si pentru celelalte nevoi biologice, mai putin pentru sex. Nu moare nimeni din abstinenta, nu-i asa? Probabil de aceea unii o pun la coada listelor lor de prioritati pentru ca… se poate si fara. De fapt, nu stiu de ce ma mai mir, din moment ce sunt atatia oameni care nu mananca pentru ca n-au timp sau chiar uita sa manance pana seara cand nu se mai pot tine pe picioare. Deci daca nu se acorda importanta cuvenita nici macar nevoilor vitale pentru supravietuirea omului, de ce m-ar mira ca se neglijeaza o nevoie care nu duce, in caz de neglijenta, decat cel mult la disfunctii sexuale si stare de iritabilitate sau diverse alte disconforturi “minore”?

(Ca o paranteza, ca tot veni vorba, oare chiar se poate fara? Daca da, atunci de ce virginii/ele se mastrubeaza uitandu-se la filme porno, de ce calugarii se … in partea dorsala, de ce calugaritele sunt de fapt niste perverse si de ce barbatii “loiali si familisti” cu neveste care nu se mai uita de muuult la ei au amante sau viziteaza frecvent “domnisoarele” de pe centura? Nu cumva pentru ca nu se poate fara?)

Sunt constienta ca aceasta mentalitate s-a nascut dintr-o educatie invechita. Parintii crescuti in perioada comunista traiau cu ideea ca e rusine sa vorbesti despre asta, cu atat mai mult in public, ca e rusine sa faci sex necasatorit fiind, ca e rusine mare sa nu ai un comportament moral si acceptat (mai ales acceptat!) de societate (ca nu cumva sa te vorbeasca “lumea” de rau). Orice forma de exprimare deschisa in domeniu era automat catalogata drept “esti o rusine, o curva, o stricata, o fata cumsecade nu face niciodata asa ceva!”. In plus, copii erau de mici invatati ca a face sex cu un baiat = s-a folosit de tine ca de o lada de gunoi, sperma fiind evident acel jeg dezgustator (nu purtatoare de spermatozoid care contribuie incontestabil la perpetuarea speciei). In plus, e dureros si neplacut si ingrozitor, deci nu-ti doresti sub nici o forma asa ceva! Mai mult, dupa ce te va folosi, te va parasi pentru ca toti barbatii sunt niste porci ordinari. Si preferata mea, te lasa gravida!

Nu comentez nimic referitor la cele de mai sus, sunt oameni care au crescut intr-un anume regim care i-a afectat extraordinar de mult pe toate planurile, asa ca nu cred ca e cazul sa judecam. Totusi, in lipsa unei educatii adecvate acasa, evident, toti adolescentii cautau informatii in alte parti internet, reviste, carti, intrebau cunostinte, colegi, prieteni, se uitau la Playboy in pauze la scoala etc. Curiozitatea trebuia satisfacuta, de aceea, pana la urma, majoritatea isi dadeau seama ca “predicile” parintilor sunt in mare masura false si invechite. Cu atat mai mult cu cat volumul mare de informatii care au invadat tara dupa revolutie iti bagau sub nas, ca vroiai asta sau nu, o multime de imagini cu conotatii sexuale care te puneau un pic pe ganduri: “Ma oare cat de rau poate sa fie, daca o fac toti cu atata placere?” Plus ca instinctele exista in fiecare din noi. Degeaba afirma unii (mai ales din generatia mai sus mentionata) ca ei nu se gandesc la asa ceva, ca lor nu le place, ca ei n-au facut si nu ar face niciodata asa ceva. Hai sa fim seriosi! Oare noi cum ne-am nascut? In eprubeta? Bineinteles ca se gandeau si bineinteles ca le placea si faceau, probabil nu cu sotia, dar mai toti aveau amante si salivau dupa curve ca niste copii dupa inghetata. Casniciile durau insa, pentru ca nevestele erau supuse, pentru ca societatea si Biserica nu priveau cu ochi buni divorturile, pentru ca pentru ei asta insemna normalitate: sa taci si sa inghiti, altfel societatea te judeca si vai si-amar de capul tau daca te judeca! Ajungi de rasul lumii!

In ziua de azi, insa, lucrurile nu mai stau chiar asa.  Femeile s-au emancipat si si-au cerut drepturile, emit pretentii si nu tolereaza orice comportament. Sunt relatii care se destrama din motive care ar parea putin spus minore pentru cineva din generatia trecuta. Acum totul e la suprafata, se joaca mereu cu cartile pe fata si se negociaza la sange. Intr-un astfel de joc, cum poate cineva sa spuna ca sexul nu e important? Poate ca nu era important candva (desi de fapt era si atunci, era si va fi intotdeauna) pentru ca regulile si jocurile sociale mentineau relatia de dragul aparentelor si dupa ce ea inceta sa mai existe. Nu numai ca e important, dar e un element de baza fara de care relatia nu poate functiona, pe acelasi nivel cu increderea si comunicarea! Am sa argumentez.

Cred ca sunteti cu totii de acord ca o relatie cu o persoana in care nu ai incredere sau care nu are incredere in tine nu va tine mult timp. Reprosurile, gelozia si o intreaga serie de manifestari care nu-si au rostul si degradeaza relatia, isi vor face imediat aparitia si o vor distruge pana se alege praful de ea. La fel, o relatie intre persoane care nu comunica nu va mai merge din simplul motiv ca nimeni nu mai aduce nimic in ea, iar partenerii se distanteaza in lumile lor pana constata ca traiesc vieti paralale si nu le ramane nimic de facut decat sa-si urmeze fiecare drumul separat. Pe de alta parte, cand comunicarea exista dar e defectuoasa, apar certuri peste certuri, conflictele iau amploare pana cand explodeaza cu totul. Nu suna a final fericit nici varianta asta.

Ce se intampla fara sex, insa? Ei bine, cred ca asta e cea mai nefericita varianta dintre toate. Pentru ca in multe relatii exista iubire (chiar reciproca), insa cei doi au impresia ca iubirea este de ajuns pentru a-i tine impreuna pana la adanci batraneti. Gresit, fundamental gresit! Iubirea e ca o planta in ghiveci (scuzati, va rog, cliseul). Daca nu o vizitezi din cand in cand, nu o uzi, nu ai grija de ea sa-i scoti buruienile care-i acapareaza spatiul vital si sa-i oferi grija si afectunea ta, se usuca. Nu poti sa o lasi 3 luni in balcon si apoi sa-ti amintesti ca “hey, eu parca aveam o planta, ia sa vad ce mai face”. Ce sa faca, biata de ea? E complet uscata de se descompune la o simpla atingere, asa ca nu-ti mai ramane decat sa o arunci, cu toata parerea de rau. La fel se intampla si cu relatiile. Nu ai grija de ele, mor, iubirea nici nu mai e relevanta cand nu exista o grija permanenta. Iar grija aceea permanenta presupune apropiere fata de celalalt, pe 3 niveluri: emotional, intelectual si fizic. Ceea ce diferentiaza o relatie de o simpla prietenie este acel nivel fizic, adica sexul! Degeaba ai conversatii filosofice si despre vreme cu iubitul/iubita si va declarati iubirea eterna zilnic. Daca el dispare totul se transforma intr-o simpla prietenie platonica. Si asta nici nu e partea cea mai rea. Intr-o prietenie nu se pune problema de sex si pasiune, asa ca nevoia asta din start nu exista. Dar in cazul unui cuplu, problema apare cand intr-o buna zi te trezesti si te intrebi “unde a disparut pasiunea”? Apare frustrarea majora, “oare il mai iubesc?” “Ce se intampla?” “Poate asa e iubirea, dureaza doar cateva luni la inceput, dupa care gata, e doar prietenie”. Gresit, ea poate sa dureze toata viata, iar dovada o vedem uneori pe strada la batranei care se plimba tinandu-se de mana si orb sa fii sa nu observi afectiunea reala si grija pe care inca si-o poarta dupa zeci de ani impreuna!

Pasiunea se intretine, altfel dispare. Iar pentru a o intretine trebuie sa nu pui acea nevoie la capatul listei de prioritati si nu te privesti ca pe un obiect de folosinta. Denota sila fata de chiar propria ta persoana. In calitate de femeie pot sa confirm ca exista unii barbati care sunt niste porci absoluti. Insa nu putem generaliza deoarece nu toti sunt asa, ba mai mult, exista o multime de barbati care isi respecta intotdeauna partenerele si sunt niste oameni de nota 10. Desigur, daca tii mortis sa te arunci de gatul cocalarilor cu poze penibile pe hi5 s-ar putea sa nu ai parte de cel mai civilizat tratament, iar in acest caz teoria enuntata de “batranii incuiati” s-ar putea chiar sa se confirme. Pana la urma, respectul pe care il primesti e direct proportional cu cel pe care il ai fata de tine. Deci mi se pare cel putin deplasat si jignitor sa afirmi ca acea relatie care te apropie la cel mai intim nivel de cel pe care pretinzi ca-l iubesti, e rusinoasa si demna de dispret, acuzand partenerul ca se foloseste de tine, cand de fapt el vrea doar sa-si exprime sentimentele frumoase pe care le are fata de tine. Practic, contrazice in insasi esenta ei ideea de dragoste. Nu exista iubire fara intimitate.

Poate esti obosit, poate n-ai chef, poate te doare capul, poate te-ai obisnuit cu persoana de langa tine si o iei de-a gata, poate cauti deja pretexte pentru a te distanta, fiindca ca s-au adunat o serie intreaga de nemultumiri, fara sa mai fii recunoscator pentru ceea ce ai. Dar timpul nu iarta pe nimeni, cu atat mai mult cu cat toti suntem intr-o continua evolutie si schimbare. Daca nu tii constant pasul, te pierzi pe drum, ceea ce aveai se pierde pe drum, si asta pentru ca relatiile nu functioneaza pe pilot automat. Ceea ce candva mergea minunat nu va merge la fel de minunat si maine in mod automat, deci a te agata cu gandul de o amintire trecuta e o iluzie. De la rutina la neglijenta e doar un pas, pentru ca rutina aduce nemultumire si plictiseala, iar plictiseala iti scade interesul si te determina sa neglijezi intimitatea. Practic, fiecare zi iti cere o noua alegere. Poti sa alegi sa-ti pese de nevoile si relatia ta si sa faci ceva in privinta asta sau poti sa-ti bagi direct picioarele in ea.

De ce unii pot si altii nu? Pentru ca unii fac sex si nu din obisnuinta sau ca sa-i faca pe plac celuilalt, ci din placere si ca o exprimare a ceea ce simt, pentru ca impartasesc ceea ce li se intampla, pentru ca au decis sa fie deschisi si sa-si lase atat hainele, cat si inibitiile de-o parte, pentru ca incerc sa-i asculte celuilalt nevoile si chiar incearca sa-l inteleaga, penru ca nu judeca ci sprijina, si nu in ultimul rand, pentru ca nu pun nevoile lor personale si nevoile lor de cuplu pe ultimul loc.

UPDATE:  La sugestia lui Dan, am sa aduc o scurta completare deoarece am omis un aspect al chestiunii in cauza.

Ce se intampla in ziua de azi? Femeile emancipate pun cariera pe primul loc si lasa in urma conceptia invechita conform careia trebuie sa te mariti tanara, sa stai la cratita si ai grija de barbat, copii si menaj. Casatoria pierde teren in fata relatiilor – fie ele scurte, lungi sau cum or fi. Costrangerile sociale s-au daramat, asa fiecare e liber sa faca sex cu cine vrea si cand vrea fara sa fie pus la zid asa cum se intampla inainte de ‘89, nu mai e nevoie de verigheta pentru a-ti pierde virginitatea, nu-i asa? Oamenii se despart mult mai usor, sunt mai putin toleranti, mai egoisti, drept pentru care evita sa faca “pasul” pentru ca responsabilitatea ii sperie. Prefera libertatea de a gresi fara consecinte dezastruoase pentru vietile lor. Sau pur si simplu o considera ceva invechit de care nu au nevoie. De ce sa te legi de un singur om si sa-ti negi privilegiul de a putea avea oricate relatii doresti cu oricine doresti? Sunt destul de multi care prefera sa faca sex “casual”, fara a se confrunta cu implicatiile casatoriei sau a unei relatii stabile, sau pur si simplu pentru ca nu intalnesc nici o persoana care sa se ridice la nivelul asteptarilor lor. Sau nu au timp pentru implicatiile deja mentionate, deoarece au un job solicitant care le ocupa tot timpul. Exista totusi si dezavantaje (sau poate sunt eu mai de moda veche) – cand schimbi des partenerii ai destule sanse sa nu nimeresti mereu oameni cu care te potrivesti in asternuturi, altfel stau lucrurile cand stii ca ai langa tine un partener cu care stii deja ca te potrivesti minunat.

Desigur, sunt si cei care nu se feresc de responsabilitatea unei casniciei, stiind ca exista institutia divortului, iar orice “greseala” se poate indrepta printr-o simpla semnatura pe o coala de hartie, invocand “diferente ireconciliabile”. Astfel, am cunoscut persoane care au si trei casnicii la activ. Candva m-am repezit sa judec, spunand ca “Oare oamenii aia nu gandesc? Cum pot sa se arunce asa in atatea casnicii? De ce vrei sa te casatoresti atat de repede, cum simti niste fluturasi in stomac si dorinta fara de o alta fiinta?” Apoi am cunoscut o astfel de persoana si mi-am dat seama ca la mijloc nu e decat o dorinta de a avea pe cineva alaturi, care sa ii inteleaga si sa ii iubeasca. Poate in iuresul in care ne traim vietile exista (la unii, la multi poate) nevoia de a gasi un element de stabilitate, astfel ca, de indata ce simt ca se pot atasa de cineva, ca se simt bine cu cineva, isi doresc sa-l tina pe acel cineva in viata lor pentru totdeauna. Numai ca, din pacate, fluturasii in stomac si dorinta nu sunt de ajuns. Pana la urma numai sex de calitate nu garanteaza ca o relatie va functiona, el e doar unul din acele elemente de baza de carea vorbeam inainte. Si din pacate, in primele luni de relatie nu prea cunosti cu adevarat omul de langa tine, nu exista consolidare, nu exista decat fluturasi si dorinta, poate un inceput sa prietenie cladita pe afinitati comune, in cazurile fericite.

Problema mai poate fi privita si din alt unghi, cel al tinerilor care din varii motive (educatie, religie) nu admit a face sex inainte de casatorie. Ori din punctul meu de vedere, asta e sinucidere curata. Cu atat mai mult cu cat, de obicei, oameni cu astfel de convingeri, nu privesc nici divortul cu ochi buni. Ce faci atunci cand v-ati pus verighetele pe deget, v-ati jurat sa va iubiti si sa va fiti fideli pana la adanci batraneti, dar constatati ca nu sunteti compatibili in pat? Considerati ca asa e sexul, nasol? Va prefaceti ca va place si disimulati? Ramaneti impreuna si dupa un timp constatati ca ati fi curiosi sa vedeti cum e si cu altcineva? In fond e firesc, nu aveti idee cum e cu altcineva si nu aveti idee cum ar trebui sa fie o relatie intima  satisfacatoare, deoarece nu exista nici un termen de comparatie. Si iata terenul propice adulterului sau a nefericirii perpetue.