Recunosc ca imi place la nebunie sa-i decupez si sa le fac mutre sinistre. Anul acesta arata asa:

Si un clip bonus, in ton cu sarbatoarea . trick ‘r treat!

Weekendul acesta mi-l petrec la Master of Jazz Festival. Desi nu e prima editie a lui, e prima la care merg eu si, dupa doua seri exceptionale cu Richard Bona, Eliane Elias, Chcik Corea, Lenny White si Stanley Clarke, mi-am promis ca voi merge si la urmatoarele. Abia astept sa-i vad si pe Barndford Marsalis, Mike Stern si Dave Weckl diseara. Festivalul asta chiar isi merita toti banii.

Cu toate astea, romanul chiar nu poate sa organizeze ceva ireprosabil. Vineri seara le-a picat instalatia de lumini, iar trupa lui Eliane Elias a fost nevoita sa cante un pic pe intuneric, glumind apoi ironic: “Aici se vede maiestria unui muzician, daca poate sa cante si pe intuneric”. Ei au demonstrat ca pot. Dar noi iar ne-am facut de cacao pentru ca nu suntem in stare sa orgnizam nimic. Sambata seara a fost si mai penibil. In mijlocul unui solo de pian Chick Corea, careva “destept” a apasat butonul prin care declansa semnalul sonor de “gong” urmat de “Rugam publicul sa intre in sala”  care de fapt era folosit in pauze pentru a ne anunta ca urmeaza partea a doua a concertului Ce sa zic, publicul a aplaudat penibilul.

Va las cu niste jazz. Weekend fain! (ce-a mai ramas din el)

Eu traiesc pentru ca-mi place imi place totul, imi place ca sunt atat de multe lucruri minunate pe lumea asta de care ma pot bucura: exista natura asta superba pe care, e adevarat, o cam distrugem, insa eu cel putin ma straduiesc sa contribui cat pot la conservarea ei, pentru ca si copii si nepotii mei sa aiba un motiv pentru care sa se trezeasca dimineata si sa traiasca; exista muzica; exista acuarele; exista carti; exista aparate foto; exista potential de creatie; exista transformare; si cel mai important lucru, exist eu, si-mi place sa incerc sa ma cunosc. Aveam o colega de master foarte vesela, care avea ca motto ceva de genul: “nu uita sa crezi in miracole, pentru ca esti unul”. Desteapta fata aia

Chiar asa, v-ati pus vreodata problema asta: de ce va treziti dimineata si mai traiti inca o zi?

Ceva care pe mine una ma inveseleste si ma face sa-mi amintesc pentru ce traiesc, atunci cand vremea de afara nu ajuta foarte mult:

Cause i love looove LOOOOVE the Ramones

Prima oara cand am auzit melodia asta era la finalul unui episod din Sex and the City. Nu o stiam, asa ca am cautat-o, am ascultat-o, dupa care am uitat de ea. Dar aseara, la finalul unui episod al altui serial (House), iat-o din nou. Aceeasi piesa. Imi place, ma relaxeaza, se potriveste pe fundalul vremii mohorate de afara.

P.S. Clipul mi se pare cam neinspirat, asa ca sugerez a se asculta fara a si viziona. Ori va uitati la altceva, ori inchideti ochii .

Ati observat vreodata cat de bine se potriveste muzica lui Tom Waits cu cartile lui Charles Bukowski?

Click play.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“In ultima vreme n-am dormit prea bine, dar nu aici vroiam sa ajung. Se intampla cand pare ca dorm. Spun “cand pare ca dorm” pentru ca exact asa se intampla. Tot mai des in ultima vreme pare ca dorm, simt ca dorm si totusi in vis imi visez camera, visez ca dorm si ca toate sunt exact la fel cum le-am lasat inainte sa ma culc. Ziarul pe jos, sticla goala de bere pe masuta de toaleta, pestisorul de aur facand cercuri line pe fundul bolului, toate lucrurile astea intime care fac parte din mine, ca o mana sau un picior. Si atunci de multe ori cand NU dorm, stand in pat, uitandu-ma la pereti, motaind, asteptand sa adorm, ma intreb deseori: sunt inca treaz sau am adormit si visez despre camera mea?

Lucrurile merg prost in ultimul timp. Oamenii mor, caii fac curse proaste, ma dor dintii, sangerez si alte lucruri pe care nu le pot mentiona aici. De multe ori ma gandesc: “Oare se poate mai rau de atat?” Apoi imi spun: “Ei, macar ai o camera. Macar nu dormi pe strazi”. A fost o vreme cand nu ma deranja sa dorm pe strazi. Acum nu le mai suport. Nu mai suport multe lucruri. Am fost intepat, ranit, da, chiar si bombardat… atat de des, incat pur si simplu nu mai vreau; nu mai pot sa fac fata.

Deci iata cum stau lucrurile. Cand ma duc sa ma culc si visez ca sunt in camera mea, sau cand se intampla cu adevarat sa fiu treaz, nu-mi dau seama, dar incep sa se intample tot felul de chestii. [...] Lasati-ma sa continui. Desi, daca aveti chef de niste chestii mai stranii, va povestesc despre crima. Aceste Vise despre Camera, hai sa le numim asa, au inceput acum cativa ani. Pe unul dintre primele l-am avut in Philadelphia. Nu prea lucram nici pe atunci, si probabil era din cauza grijilor pe care mi le faceam pentru chirie. Nu beam pe atunci mai mult de un pahar de vin sau doua-trei beri, iar sexul si jocurile de noroc nu ma acaparasera inca. Desi pe atunci traiam cu o tipa de pe strazi si mi se parea ciudat ca mai avea chef de sex sau “dragoste”, cum ii spunea ea, chiar si dupa ce mai avusese 2-3 barbati in ziua si noaptea respectiva, si, desi eram un tip trecut prin multe, ca orice Rege al Soselelor, mi se parea cumva aiurea s-o bag acolo dupa toti AIA… si toate astea se intorceau pana la urma impotriva mea.

- Iubitel, obisnuia sa-mi zica, tre’ sa intelegi ca eu TE IUBESC. Cu ei nu simt nimic. Tu nu CUNOSTI femeia. O femeie poate sa te lase sa intri si sa ai impresia ca esti acolo, dar de fapt nu esti nici macar aproape. Pe tine in schimb, te las sa intri.

Toata vorbaria asta nu prea ma ajuta. Nu facea decat  sa ma sufoce si mai rau. Si, intr-o noapte, visam sau nu, nu mai stiu, ma trezesc, si ea era in pat cu mine, ma uit in jur si vad niste omuleti, vreo 30 sau 40, care ne legau pe amandoi de pat cu sarma argintie. Si ne legau, ne infasurau sub pat, peste pat, cu sarma. Probabil ca doamna mea a simtit ca eram agitat. Am vazut-o ca se uita la mine cu ochii larg deschisi.

- Taci! i-am zis. Nu te misca! Incearca sa ne electrocuteze!

- CINE INCEARCA SA NE ELECTROCUTEZE?

- Fir-ar al dracului, ti-am zis sa TACI! Stai linistita acolo!

Ii las sa munceasca in continuare, prefacandu-ma ca dorm. Apoi, cu toata puterea, ma ridic, smulgand sarma, luandu-i prin surprindere. Dau sa-l pocnesc pe unul, dar ratez. Nu stiu unde au disparut, dar am scapat de ei.

In fine, hai sa ne intoarcem la prezent. De la o vreme ma trezesc dimineata cu niste semne pe mine. Niste vanatai  in toata regula. E o patura la care ma tot uit de ceva timp. Cred ca se strange treptat in jurul meu cand dorm. Ma trezesc si cateodata mi-e infasurata in jurul gatului, incat abia mai respir. Aceeasi patura, mereu. Dar pana acum am ignorat-o. Desfac o bere, deschid Formularul pentru Curse cu un deget, ma uit pe geam la ploaie si incerc sa uit de toate. Vreau doar o viata linistita, fara complicatii. Sunt obosit. Nu vreau sa-mi imaginez lucruri sau sa inventez cine stie ce.

Si cu toate astea, in acea seara, patura incepe iar sa ma sacaie.  Se unduieste ca un sarpe. Ia fel si fel de forme. Nu vrea sa stea intinsa pe pat. Si noaptea urmatoare. O dau jos cu piciorul pe podea, langa canapea. Si vad ca incepe sa se miste. Ma scol din pat, aprind lumanarile, iau ziarul si citesc, citesc orice, bursa de valori, ultimele tendinte din moda, cum sa gatesti un pui de porumbel, cum sa scapi de buruieni, scrisorile catre redactor, rubricile despre politica, mica publicitate, decesele, etc. In tot acest timp, patura nu se misca, iar eu beau 3-4 beri, poate mai multe, apoi se lumineaza de ziua si imi vine mai usor sa adorm.

Acum o noapte, s-a intamplat nenorocirea. Din cauza ca nu prea dormisem, m-am culcat pe la 4 dupa-masa si, cand m-am trezit sau am visat din nou, se lasase deja intunericul si patura era infasurata in jurul gatului meu si decisese ca GATA, imi vine de hac! S-a terminat cu prefacatoria! Era pusa pe treaba si era puternica, sau poate eram eu prea slab, ca in vis, si a trebuit sa-mi adun toate fortele ca s-o impiedic sa ma sugrume definitiv, dar atarna peste mine si sarea din cand in cand, incercand sa ma prinda cu garda lasata. [...] In sfarsit, am reusit sa ma descotorosesc de ea si s-o trantesc de pamant, si am aprins luminile. Asta avea sa puna capat la tot! LUMINA, LUMINA, LUMINA! Dar nu, inca se mai misca cativa centimetri si cu lumina aprinsa. M-am asezat si am privit-o cu atentie. Se misca din nou. M-am ridicat si am inceput sa ma imbrac, miscandu-ma in jurul paturii ca sa-mi gasesc pantofii, ciorapii, etc. Apoi, imbracat cum eram, nu stiam ce sa mai fac. Patura se linistise. Poate o plimbare in aerul noptii.

Apoi, cand am ajuns  la capatul scarilor, ceva m-a facut sa ma intorc si sa ma uit de-a lungul holului. Ati ghicit: patura ma urmarea, unduindu-se cu miscari de sarpe, cutele si umbrele de pe fata formand un fel de cap cu gura si ochi. Da, chiar ma urmarea! Se misca atat de repede pe scari, ca si cum ar fi avut propria vointa. Fara un sunet. Hotarata.

Stateam la etajul trei. Cobora dupa mine. Etajul doi. Etajul unu. Primul meu impuls a fost sa o zbughesc afara, dar era prea intuneric. Cel mai indicat ar fi fost sa gasesc niste oameni ca sa testez realitatea situatiei. Am batut la usa apartamentului 102. Imi deschise nevasta lui Mick. Mick statea in pat.

- De ce-ai venit cu patura, pustiule? ma intreba.

M-am uitat in jos. Patura sarise pe bratul meu ca sa intre neobservata.

- Ei, i-am zis, ce sa fie, am prea multe. Am zis ca poate una nu-ti strica.

Si am luat-o si am aruncat-o pe canapea.

- N-ai adus nici macar o bere?

- Nu, Mick.

- O bere sigur nu mi-ar strica!

- Ma intorc imediat, i-am zis, aduc eu niste beri de la mine din frigider.

M-am ridicat si am luat-o spre usa, cu un ochi la patura. Nu s-a clintit. Statea si se uita la mine de pe canapea.

Cred ca totul se petrece doar in mintea mea, ma gandeam. Eu am fost cel care a carat patura cu mine si mi-am imaginat ca ma urmarea. Cred ca e cazul sa mai ies in lume. Lumea mea e prea mica.

Am urcat si am pus 3 sau 4 sticle de bere intr-o sacosa de hartie si am coborat. Eram pe la etajul 2 cand am auzit tipete, o injuratura si apoi o impuscatura. Am  alergat pe scari si am imtrat la 102. Mick statea in mijlocul camerei, umflat, si tinea in mana un magnum de calibru 9, din care iesea o dara ingusta de fum. Patura era pe canapea, acolo unde o lasasem.

- Mick, esti nebun! zicea femeia lui.

- Asa este, spuse, imediat cum ai plecat tu la bucatarie, patura aia a sarit la usa. Dumnezeu mi-e martor. Incerca sa rasuceasca manerul, incerca sa iasa, dar nu putea sa apuce clanta. Dupa ce mi-am revenit, m-am dat jos din pat si m-am dus spre ea, dar, cand m-am apropiat, a sarit de la maner direct la gatul meu si a incercat sa ma sugrume!

- Mick a fost bolnav, spuse femeia, a facut tratament cu injectii. Isi imagineaza tot felul de lucruri. [...]

M-am dus la patura. gaura se vedea clar. Patura parea foarte linistita. Care era oare punctul vital al unei paturi vii?

- Dumnezeule, hai sa bem o bere, spuse Mick, iar eu am aprins doua Pall Mall-uri. [...]

Am urcat pe scari. Patura era linistita. Poate ca glontul ala chiar i-a venit de hac. Am intrat in casa si am aruncat-o pe un scaun. Apoi am stat un pic pe scaun si m-am uitat la ea. Si mi-a venit o idee. Am luat o tigaie si am pus niste ziare peste. Am cautat un cutit pentru decojit. Tigaia am pus-o pe jos. M-am asezat pe scaun. Am luat patura si am pus-o in poale. Si am ridicat cutitul. Dar era destul de greu sa tai o patura. Stateam acolo pe scaun, in timp ce vantul de noapte al imputitului de Los Angeles imi sufla in ceafa. Cine stie? Poate patura aia era de fapt o femeie care ma iubise candva si care acum incerca sa se intoarca la mine luand infatisarea unei paturi. M-am gandit la 2 femei. Apoi la una. Apoi m-am ridicat si m-am dus la bucatarie dupa sticla cu vodka. Doctorul ma avertizase ca dau coltul daca ma mai dau la tarie. Dar imi facusem antrenamentul cu ea. Mai intai, de-un deget pe noapte. Apoi de doua degete. Acum insa, mi-am turnat un pahar intreg. Nu moartea conta, ci tristetea si mirarea. Si putinii oameni buni care plangeau in noapte. Puntinii oameni buni. Poate ca patura fusese o femeie care incercase sa ma omoare ca sa ma tarasca spre moarte impreuna cu ea, fie sa ma iubeasca sub forma de patura, fara sa se priceapa prea bine… Nebunie? Bineinteles. Dar e normal pe lumea asta? Nu e viata o nebunie? Cu totii suntem dirijati ca niste marionete… arcul se invarteste de cateva ori, dupa care se strica si asta-i tot… Si cand te gandesti ca ne traim viata facand tot felul de presupuneri, de planuri, ducandu-ne la alegeri, tunzand iarba… Nebunie, normal, dar ce NU E nebunie?

Am dat vodka peste cap si mi-am aprins o tigara. Am luat patura in brate pentru ultima oara si APOI AM TAIAT-O! Am taiat, am taiat, si-am taiat, nu ma mai opream, am taiat-o in fasii mici-mici… apoi le-am pus in tigaie, am pus tigaia langa geam, am pornit ventilatorul ca sa scoata fumul din casa si, in timp ce focul se aprindea, m-am dus la bucatarie si mi-am turnat inc-un pahar. Cand am iesit, flacarile ardeau rosii, ca o vrajitoare batrana din Boston, ca o Hiroshima, ca o iubire, ca orice fel de iubire, si nu ma simteam bine, nu ma simteam bine deloc. Am dat peste cap al doilea pahar de vodka, dar parca n-am simtit nimic. M-am dus inapoi sa-mi mai torn unu, cu cutitul  dupa mine. Am azvarlit cutitul in chiuveta. Lama era manjita de sange, se vedea.

M-am uitat la mainile mele. ma uitam dupa taieturi. Mainile lui Hristos fusesera niste maini foarte frumoase. M-am uitat la mainile mele. Nici o zgarietura. Nici o taietura. Nici macar un semn.

Simteam cum lacrimile mi se preling pe obraji, ca niste taratoare greoaie, fara viata, fara picioare. Eram nebun. Trebuie sa fiu cu adevarat nebun.”