Nu sunt medic si nu ma pricep atat de bine incat sa explic in termeni medicali procedura, dar am sa va povestesc despre cum o tanti doctorita, careia ii voi fi vesnic recunoscatoare pentru ce a facut pentru mine, m-a imunizat la alergenul de pisica. Poate in alte circumstante as fi tinut povestea privata, pentru ca nu tin neaparat sa o impartasesc, insa consider ca un medic atat de competent ar trebui sa primesca laudele pe care le merita si, in plus, am observat ca exista oameni care sunt alergici si renunta la a-si lua animalul pentru ca sunt convinsi ca nu exista solutie pentru problema lor sau nu cunosc faptul ca sunt alergici pana nu aduc animalutul in casa si constata ca o convietuire cu acesta nu este posibila. Este traumatizant pentru om si, totodata, pentru animal, care vine intr-o casa noua, pentru a fi, ulterior, expediat.

Care sunt simptomele alergiei la pisica

Din proprie experienta, va pot spune ca alergia la pisica este cumplita. Chiar nu poti sta in aceeasi casa cu pisica. La naiba, nu poti sta nici pe strada langa ea, pentru ca te gadila totul si-ti curge nasul, iti lacrimeaza ochii si stranuti incontinuu, ca la cea mai oribila raceala. Cei mai nefericiti care au si astm se mai si sufoca pe deasupra. Si atunci ce faci cand ai asemenea reactii alergice si totusi iti doresti o pisica? Povestea se aplica si pentru alte animale, desigur. Exista si alergii la catei, la iepuri, la chinchilla si alte cele. Oare chiar trebuie sa te dai batut si sa te resemnezi pentru ca nu exista leac?

Eu nu m-am resemnat, si bine am facut. Am fost la un prim medic alergolog, in speranta ca ma va informa corect si va incerca sa-mi faca o schema de tratament. Dar spre uimirea si dezamagirea mea, tanti mi-a raspuns ca alergia la pisica nu se poate trata si… pana la urma la ce-mi treuie mie pisica? Am fost la un al doilea medic, care m-a expediat direct si fara ocolisuri. “Cine ti-a spus asemenea prostii ca se poate vindeca? Nu se vindeca.” Si totusi… Dupa nu stiu cate vizite la (nu mai tin minte cati) doctori, care nu m-au luat in serios, am ajuns si la un banal control alergologic, unde am intalnit-o pe doctorita Violeta Perlea (foto) de la clinica Medsana, care mi-a raspuns ca DA, se poate trata, de principiu, dar depinde de cum raspund la medicament. Si, pentru prima oara, am plecat dintr-un cabinet cu o reteta de tratament. Sfatul meu, daca vreti mult sa aveti pisica sau catel sau ce-o fi si sunteti alergici, este sa nu va dati batuti doar pentru ca niste medici sunt incompetenti. Eu o recomand cu caldura pe doctorita Perlea, fara de care nu as sta acum cu o falcuta de pisica lipita de obrazul meu fara sa mor sufocata de alergie.

Ce inseamna alergia la pisica

Contrar credintei populare, reactia alergica nu provine de la contactul cu parul de pisica, ci de la contactul cu epiteliile pisicii din saliva ei, cu care se unge atat de constiincios pe blana. Astfel ca este nevoie de imunizare la saliva pisicii, nu la parul ei.

Cum se determina alergia

O simpla testare cutanata va poate confirma ca sunteti sau nu alergici. Teoretic, asta poate face cam orice alergolog. Sau cel putin asa ar trebui . Testul imunoglobulinei din sange este foarte util, dar mai degraba pe parcursul tratamentului, pentru a monitoriza mai precis evolutia imunizarii. Cu cat e mai mic indicele, cu atat mai mult a crescut imunizarea la alergen. Totusi, ceea ce trebuie sa stiti este ca, desi imunizarea este posibila, imunoglobulina va exista in sange pana muriti. Cat timp aveti contact cu alergenul (pisica in cazul de fata), indicele va ramane scazut si nu veti avea reactii alergice. Dar daca, din varii motive, candva in viata veti decide sa dati pisica, sau va fuge/ moare pisica si veti sta o perioada mai lunga de timp fara a avea contact cu alergenul, ei bine indiele va creste si va veti trezi din nou alergici. E bine de stiut de la bun inceput ca imunizarea si vindecarea nu-s chiar sinonime.

Ce alternative de tratament exista

Desi leacuri exista, nu recomand sa va aruncati sa cumparati medicamentul fara a consulta medicul intai, pentru ca nu puteti sti ce reactii veti avea la el sau daca vi se potriveste. Medicamentul pe care l-am folosit eu se numeste Staloral (solutie sublinguala) si este urmat de un cod. 507 este pentru epitelii de pisica, dar exista si pentru alte tipuri de alergii. Se gaseste extrem de greu si, in general, este indicat sa vorbiti cu farmacista pentru comanda. Singura farmacie unde am gasit eu medicamentul este Help Net-ul din Dorobanti (sunt 2 in zona, ambele au, dar trebuie vorbit in prealabil), nici nu are sens sa va chinuiti sa-l cautati in alta parte, pentru ca nu prea aceti sanse. De asemenea, este destul de costisitor (360 ron cutia cu flacoane care tin cam 2 luni) si se gaseste sub doua forme: de initiere si de mentinere. Cel de initiere se foloseste numai 2-3 luni, pana se termina cele 3 flacoane, dupa care se continua cu cel de mentinere, teoretic timp de 3 ani. La mine 2 au fost de ajuns. Cutia contine un set de instructiuni, pe care vi le explica, oricum, si medicul. Ele trebuie urmate intocmai, atat la dozaj, cat si la frecventa de administrare.

Din cunostintele mele, exista si tratament injectabil, dar nu stiu daca a ajuns inca pe piata noastra si pentru ce tip de alergie este recomandat.

Cum evolueaza tratamentul

Initial, se urmeaza schema cu dozele de initiere, apoi cu cele de mentinere timp de un an. Apoi urmeaza o testare Ig total si Ig specific pentru epitelii de pisica, pentru a vedea in ce stadiu va aflati cu alergia. Un ig specific de 5 inseamna o alergie severa. Intre 3-4 e o alergie medie, iar sub 3 deja este mica. Daca in urma testarii rezulta un Ig de maxim 3, puteti trece la faza urmatoare a tratamentului – contactul cu pisica. Acesta presupune sa vizitati o casa unde exista pisica, pentru a va expune la alergen in mediul sau. Incepeti cu o jumatate de ora, o data pe saptamana, dupa care mariti timpul de “expunere” cat suportati. Cand nu mai tolerati, plecati, nu stati sa va chinuiti. Cand ajungeti sa puteti sta ore intregi intr-o casa cu pisica fara a avea reactii alergice, puteti sa va luati, in sfarsit, pisica.

Va anunt ca nu va fi usor. Va asteapta o perioada lunga de tratament, dar pentru cei care isi doresc mult animalul, merita tot efortul. E nevoie de foarte multa rabdare si perseverenta, pentru ca imunizarea nu se produce peste noapte. Dar bine ca e posibila!

P.S. Pisicuta din poze e Missy a mea, care a crescut enorm si e o minunatie de pisica. Desi arata ca o pisica adulta, are doar 4 luni. E un vis devenit realitate.

]]> http://camiachim.com/blog/2011/09/dupa-alergia-la-pisica/feed/ 2 http://camiachim.com/blog/2011/08/concediu/ http://camiachim.com/blog/2011/08/concediu/#comments Mon, 08 Aug 2011 06:54:05 +0000 Cami http://camiachim.com/blog/2011/08/concediu/ Dupa toata aventura cu mutatul, am plecat, in sfarsit, intr-un bine-meritat concediu.

Prima oprire va fi la Sighisoara, dupa care voi sta cateva zile in Sibiu si poate, cu putin noroc, ajung si la Balea. Concediul se va incheia in Franta, la Paris si prin Normandia.

Revin mai fresh si cu multe poze. Si o iau si pe Missy acasa.

Nu credeam ca voi ajunge ca o drogata in sevraj de la ceva, dar adevarul e ca fara internet in ziua de azi nu prea merge. Cel putin nu la mine. Abia mi-am platit facturile, nu am putut cauta nimic ca lumea pe un display mare, nu am mai vazut nici un film, m-am chiorat la seriale in ipad si cate si mai cate. Ce sa zic, frustrant. Dar acele vremuri tulburi sunt deja in spate, pentru ca de azi sunt un om conectat .

Lasand, totusi, belelele la o parte (fiindca despre ele va voi povesti mai pe larg cand voi avea de pe ce), trebuie sa va prezint noii mei vecini, minim dubiosi. Avem asa:

- o familie numeroasa de tigani pocaiti, care asculta muzica clasica (nici vorba de manele, ba chiar le detesta) si cu niste odrasle atat de politicoase si binevoitoare, incat uneori am impresia ca am nimerit intr-o dimensiund paralela in care totul este intors cu dusul in jos. Daca n-ar vorbi atat de mult, n-ar pune atatea intrebari si n-ar fi atat de dornici sa te ajute cu orice, inclusiv racait de vopsea uscata de pe geamuri, ar fi minunat;

- o familie tanara si simpatica, dar cu o logoree atat de mare, incat ma simt ca intr-un orasel minuscul de provincie, unde toti se cunosc cu toti si barfesc ore intregi… Despre toti. Oare de ce oamenii din zona asta a Bucurestiului vorbesc atat de mult?

- o tanti batrana si relativ ursuza, care locuieste intr-o casa darapanata, are o gradina lasata in paragina, dar in aceladi timp are cei mai frumosi si mai bine ingrijiti trandafiri pe care i-am vazut in viata mea. Oscilez intre merge cu tupeu la ea sa o intreb de unde si-a procurat o asemenea minunatie de buruiana, cum o ingrijeste plus o mie de alte intrebari agasante a la tiganusii din familia de pocaiti, si a crapa de invidie ca eu n-am asa ceva;

- si nu in ultimul rand, o babuta si un mosulet iubitori de animale. Astazi, pe cand inspectam plantele din balcon, am auzit o serie cel putin bizara de injuraturi dintr-o gura de femeie batrana. Babuta se pusese pe blestemat de neamuri si boli necunoscute, intr-un mod de-a dreptul neverosimil, cine stie ce nemernic afurisit. Si fiindca ploaia de apostrofari nu mai inceta, transformandu-se la un moment dat chiar intr-un potop, gata gata sa se pravsleasca inclusiv peste propriul balcon, am scos un ochi curioasa sa vad ce soi de “lighioana spurcata” o nemultumeste atata pe batranica. Era vorba de un catel, care fugarea niste pisici prin gradina babutei. Ma intrebam atunci, de ce totusi nu-l da afara? Nu-i pacat sa irosesti atata energie injurand? In fine, pana la urma m-am plictisit de reality show, am terminat si de ingrijit plantutele si am intrat in casa. Dar curiozitatea m-a readus, dupa vreo zece minute, din nou la spionat vecini. Si ce mi-a fost dat sa vad… Babuta sedea bine merci in prispa, smotocind la caine pe care mai ca nu-l scuipase sau snopise in bataie cateva minute mai devreme. Ca sa vezi chestie, cainele era al ei .

“Talk about a love-hate relationship”.

- si uite ca m-am luat cu diverse si era sa-i uit pe vecinii de vis-a-vis, care s-au mutat intr-o frumusete de vila, dar inainte sa-si puna parchetul pe jos .

Da, ati citit bine. Pisica! Dupa lungi tratamente de imunizare, odata cu noua casa va aparea in viata mea si animalutul mult dorit de atatia ani. Am sa-i spun Missy, are o luna fara o saptamana, e british shorthair blue si abia a deschis ochisorii. Deocamdata se afla in grija mamicii ei de la crescatoria lui Candice Dragota si o voi putea lua acasa (in noua casa) peste 3 luni, cand va fi suficient de maricica si va fi vaccinata corespunzator.

Poate unii dintre voi sunteti curiosi de ce am ales rasa asta si de ce m-am dus direct la o crescatorie autorizata, cand puteam sa iau o pisica de aceeasi rasa la jumatate de pret. Ei bine, cu alegerea rasei e destul de simplu. Intr-o zi frumoasa de vara, cand ma plimbam cu iubitul de mana prin Parcul Tineretului, am zarit (de fapt, mai bine zis, Catalin a zarit, pentru ca spiritul meu de observatie, pe strada, e nul) in curtea unei vile, o pisica gri atat de pufoasa ca o jucarie de plus, de un gri superb. M-am indragostit pe loc :X. Am decis sa-mi iau NEAPARAT o pisica exact ca aia. M-am interesat ce rasa era… british shorthair .

In ceea ce priveste optiunea crescatoriei, ar trebui intai si intai sa mentionez ca eu nu sprijin sub nici o forma exploatarea animalelor sau traficul cu animale. Ok, nu sunt vegetariana, dar nu sunt nici de acord cu chinuitul animalului, fie el pisica, porc, cal, musca sau anaconda. Din punctul meu de vedere, si un animal merita acelasi respect ca orice alta fiinta, inclusiv umana. Si atunci, cand aud de animale multiplicate pe banda rulanta, chinuite in conditii uneori insalubre, transportate in toata lumea, tinute in custi sau expuse prin pet shopuri, in spatii inguste unde abia au loc sa se intinda… fara suparare, dar mi se pare ingrozitor.

In plus, animalele respective nu mai sunt de multa vreme rase pure. Initial, probabil ca s-a pornit de la un exemplar de rasa pura, dar care a fost ulterior incrucisat cu “cine o fi”, pentru a produce cat mai multi pui si a castiga cati mai multi bani de pe urma lor. Astfel, in acest “business” nu se tine cont de bolile care ar putea fi transmise pe cale genetica puilor sau de compatibilitatile de grupe sanguine. Rezulta exemplare dragute care par a fi de rasa, dar in 80% din cazuri sunt bolnave si mor repede. De ce as incuraja asa ceva? Pentru 200 de euro in plus? Vietile nu pot fi cuantificate in sume de bani si nu voi fi niciodata de acord cu asemenea “concesii”. Decat sa alimentez astfel de afaceri odioase, as prefera oricand sa salvez o pisicuta amarata de rasa “europeana” tomberonista, care are nevoie de un stapan, hrana si grija.

Si animalele au drepturi, iar crescatoriile autorizate chiar le respecta. Animalele sunt ingrijite, vaccinate, iubite, respectate, intr-un mediu cald si afectuos, avand la dispozitie mijloacele si spatiul de care au nevoie pentru a fi fericite si sanatoase. Da, este greu de intrat in posesia unui pui cu pedigree, in special la noi in tara, pentru ca exista putine crescatorii autorizate si crerea e mare. Exista liste de asteptare pe care poti sta si un an de zile sau mai mult, pentru ca animalele nu sunt imperecheata la scara industriala, ci la intervale suficient de mari de timp pentru ca animalele sa duca un trai normal si fericit. Dar ai satisfactia ca puiul pe care il iei acasa este sanatos, sociabil, civilizat, nu-ti va devasta casa si nu-ti va baga in spital musafirii.

Revenind la subiectul postarii, Missy e cat o palma, nici culoarea ochilor nu i s-a format inca, nici blana cea gri-albastrui nu i-a aparut. In poza de mai jos se poate observa cat este de “mare” e in comparatie cu ghiveciul de flori de langa cosulet. E un ghem de puf cu niste gherute minuscule si fara dinti in gura. Dar e absolut adorabila. Abia astept sa o iau acasa. Ma simt ca o proaspata mamica.

(Click pe poze).

Am casa! In sfarsit, dupa o perioada de chin, incep sa apara si recompensele. In curand ma voi muta intr-un locsor pe care il voi putea numi, cu adevarat, “acasa”. Si pentru ca acum am aflat ce inseamna cautarea unei locuinte, m-am gandit sa impartasesc experienta si aici pe blog.

Intai si intai, recomand tuturor celor care se vor inhama la aceasta misiune dificila sa-si defineasca FOARTE bine nevoile si dorintele cu privire la ceea ce cauta. Nu cumva sa faceti greseala sa mergeti la vizionari fara sa aveti cea mai vaga idee despre ce va doriti, pentru ca va asteapta o mare dezamagire. Riscul de a cumpara ceva care nu este chiar conform cu nevoile voastre e mult prea ridicat in acest caz si a cumpara un apartament sau o casa nu este echivalent cu a-ti lua o noua pereche de pantofi. E vorba de multi bani. Eu am procedat in felul urmator: am luat un carnetel si zi de zi am notat in el tot ce imi trecea prin cap referitor la ce ar trebui sa existe in viitoarea casuta si ce nu are ce cauta acolo.

Zis si facut. In cateva luni se stransesera deja cam multe informatii. Dar nu m-am descurajat. Am inceput cautarile pe internet, prin reviste, brosuri, ziare etc. Oriunde ar fi putut exista vreo informatie despre vanzari de apartamente, hop si eu. Am fost si la fata locului. Intai am contactat un agent pentru un apartament foaaarte dragut, dar care avea o bucatarie… inexistenta . Trist. Cu toata parerea de rau, finisajele frumoase si minunata vedere spre parc, am renuntat. Cu ce am ramas de pe urma lui a fost mania pentru zona respectiva.

In perioada urmatoare mi-am canalizat cautarile pe zona aceea, la care nu mai vroiam sa renunt sub nici o forma. Am contactat un alt agent, femeie de data aceasta. Doar ca duduia s-a dovedit a fi o “tiganca” (scuzati termenul) fumacioasa cu un … amant? cred? cu doua capete mai scund decat ea si negru ca tuciul. In compania lor fermecatoare am vizionat vreo 8 apartamente ai unor proprietari cu nume de interlopi sau personaje de bancuri, unul mai ingrozitor ca altul. Mai sa nu fac atac de cord in cateva dintre resprectivele “casute”. In altele abia ma abtineam de la un ras isteric. Ce sa zic, a fost o zi destul de deprimanta care m-a oripilat din crestetul capului pana-n varful degetelor de la picioare. Dar trecem peste.

Drept urmare, am decis, impreuna cu tovarasul meu de “suferinta”, Catalin, ca poate nu ar trebui sa ne restrangem optiunile la o singura zona. Asa ca am reinceput sa exploram tot bucurestiul. Probabil ca am vazut toate apartamentele posibile si imposibile din oras care se incadrau la numarul de camere si limita de pret. Nici un succes. Apoi am fost la targul de case imobiliare de la Sala Palatului. Doar doar om gasi ceva ce ne-a scapat in cautarile noastre. Trebuie sa recunosc ca eu personal imi facusem ceva sperante. Am plecat de acolo cu un morman urias de pliante in brate, pe care le-am pasat ulterior mai departe unui amic, si el doritor de cumparat “casuta”. Insucces total. Ce mai, nu ne placea nimic. Iar ce ne-ar fi putut surade macar 60%, era ori la mama dracului in afara orasului sau muuult peste buget. Oficial, am renuntat la cautari. Nu exista nimic.

La scurt timp, un agent pe care il contactasem anterior se ofera sa ne arate niste apartamente in zona aceea pe care mi se pusese mie pata atat de pregnant candva. Fara prea mari sperante, mergem sa le vedem. Nu mi-a placut nimic, cu exceptia unuia, care mi se parea foarte dragut, dar intunecat (il vizitasem dupa apusul soarelui). Am decis sa revenim in alta zi, sa-l vedem si pe lumina. Revenim. Pe lumina, place. E dragutel foc. Dar scuuuump. Vedem ce putem face. Fara mari sperante, facem totusi o oferta de pret care sa se incadreze in bugetul nostru. Sincer, nu as fi crezut in vecii vecilor ca proprietarul va accepta. Dar profesorul meu de comert international din facultate m-a invatat o treaba foarte desteapta la vremea respectiva: nu e prost cine cere, e prost cine da. Culmea, chiar cand ne luasem gandul de la apartamentul cu pricina, suna telefonul.Agentul ne anunta ca proprietarul a acceptat oferta de pret.

Fiindca nu eram siguri daca merita sa luam aceasta casuta, am recurs la vechea mea metoda de solutionat dileme, preluata din Gilmore Girls : “the pro-con list”. Nu da gres niciodata si functioneaza cam asa: se ia o foaia de hartie si se trage o linia verticala pe mijloc. In dreapta, trecem toate argumentele pro-decizia respectiva, iar in stanga toate cele contra. Simplu ca buna ziua. Pentru a facilita lista, am recurs la bunul nostru prieten carnetelul cu doleante despre “casuta”. Si ce util a mai fost! La finalul “exercitiul”, decizia era mai mult decat evidenta. Apartamentul cu pricina bifa toate punctele pe care le trecusem constiincios atatea luni de zile. Ba mai avea si alte avantaje in plus. Ce mai, era “casuta noastra”.

Din experienta cautarilor, nu pot sa recomand decat multa rabdare si perseverenta. Mergeti sa vedeti tot ce se poate, nu va grabiti. Ganditi-va bine in ce veti investi banii si confruntati realitatea din teren cu listuta aia despre care am vorbit mai sus, pentru ca la fata locului ati putea fi distrasi de imprejurari si se prea poate sa nu va mai amintiti exact ce ati fi vrut, sub efectul persuasiunii proprietarului si nerabdarii sau dezamagirii sa fiti tentati sa faceti concesii mai mari decat ati fi vrut daca ati fi  avut mintea limpede si o stare echilibrata.

Problema este ca in tarisoara noastra se construieste “romaneste”, cu materiale proaste, la repezeala, finisat “ca sa fie”, compartimentat fara nici o logica si pe principiul: cum sa construim cat mai mult pe o suprafata cat mai mica. In conditiile astea, e infernal de greu sa gasesti ceva frumos. Desigur, aprecierile la aceste capitole sunt pur subiective si depind foarte mult de standardele fiecaruia. Din pacate (si in acelasi timp din fericire) pentru noi, amandoi suntem foarte pretentiosi si deloc dispusi sa lasam ceva de la noi. Pana la urma de ce ne-am multumi cu mai putin decat ne dorim? Aparent nu era posibil ceea ce urmaream sa gasim, si totusi am gasit. Morala, nu va lasati! Greu, dar se poate!

Si daca aveti taria si tenacitatea sa ajungeti sa gasiti ceea ce va doriti, daca nu aveti banii jos, veti avea un nou “mic” obstacol de infruntat: banca. In spiritul pur romanesc, si banca practica procrastinarea si taraganarea, birocratia si munca dezorganizata. Se poate oricand trezi ca mai are nevoie de o mie de hartii, dar nu deodata, ci pe rand. Ca sa fim si noi mai sportivi si sa dam jos suncile de la Craciun si Pasti. Este stresant si dureaza. Deci din nou, se face apel la rabdare. Mare virtute rabdarea asta, si a naibii de greu e cand n-o posezi .

Acum pe final, nu mai ramane decat sa ne alegem finisajele, sa punem prize, sa tragem lumini si alte dracii mititele si enervante si sa ne instalam in santier. Cu putin noroc, vom finisa repede, vom cumpara mobila, ne vom muta tiganiile si ne vom gandi cu umor la calvarul care ne-a inghitit cateva luni bune din viata si care ne-a mancat ficatii. Cu tot chinul, orice ar fi, sunt si voi fi mereu de aceeasi parere: merita fiecare secunda de stres si oboseala.

Un alt aspect de avut in vedere cand va luati casa este antecontractul. Cu alte cuvinte, nu lasati entuziasmul sa va umbreasca judecata. Au facut-o altii inainte si s-au ales cu buza umflata si tepe de zeci de mii de euro. Mai bine mergeti frumusel la notar si puneti pe hartie clauzele care va asigura ca nu va jecmaneste nimeni de bani.

Si in alta ordine de idei, da, traim intr-o tara in care casele si apartamentele costa mult mai mult decat valoreaza. Uneori ma minunez cum poate ceva atat de urat si de superficial construit sa coste atat de mult. Sa dau o caruta de bani, pe ce? Totusi, pana la urma aici locuim si optiunea cutiei de carton de la metrou nu suna mai dragalas. Cu strangere de inima, cam trebuie sa scoatem banul. Sau sa ne mutam in alte tari. Eu am decis sa raman, asa ca m-am conformat.

“Casuta” este intr-o vila nou construita, intr-un cartier rezidential, are trei camere, doua bai, este, pana la urma, foaaarte luminoasa si primitoare, cu multa verdeata in jur, priveliste verde, langa un parc si o gura de metrou si este absolut minunata. Momentan este “la gri” si urmeaza sa ne apucam sa o “coloram”. Abia astep sa o vad finisata! Pe masura ce lucrurile avanseaza, va voi posta si niste poze.

Nu am idee despre ce voi scrie in viitor, dar ceea ce pot anticipa este ca fiecare articol va fi legat de experientele prin care trec sau am trecut, lectiile pe care le-am invatat sau pe care nu reusesc sa le invat si, desigur, preocuparile in care pun pasiune si locurile pe care le vizitez. Este posibil ca unele categorii sa capete o noua denumire, in masura in care voi considera oportun, dar in mare, lucrurile vor continua drumul cu care v-ati obisnuit deja.

Mi-as dori sa fac si un mic update la blog, lucru care se va intampla candva in decursul acestul an. Poate voi posta ceva mai rar decat v-am obisnuit in anii anteriori, dar blogul reprezinta o particica draga din viata mea si imi doresc sa-l pastrez, sa-l cresc si sa-l revizuiesc ocazional, astfel incat sa se regaseasca in armonie cu mine. Nu caut sa-l includ in vreun domeniu anume; el evolueaza odata cu mine.

Deci… lansez un apel la sufletele milostive ale prietenilor, amicilor, cunoscutilor, tuturor celor care ar avea incredere sa ma lase sa le calc pragul… Va rog frumos… Cine se ofera sa ma lase sa-i vizitez pisica? Ati face un mare mare bine unei mari iubitoare de pisici a carei mari dorinte depinde de ajutorul posesorilor de animalul in cauza. Va multumesc anticipat si mentionez ca pisica vizitata nu va ramane nerasplatita .

Se poate probabil observa ca ordinea cartilor nu exista. Ei bine, ea exista, nu este un haos total asa cum ar putea parea la prima vedere. Nu le-am trecut nici alfabetic, nici in functie de preferinte sau pe autori, ci le-am trecut intr-o ordine relativ cronologica,in functie de perioada in care le-am citit eu. Sa-mi fie cu iertare daca ordinea nu este chiar perfecta, intrucat a trecut cam multa vreme si au fost cam multe carti in total, asa ca nu-mi mai mai amintesc exact care dupa care a fost. Dar e undeva pe’acolo, in orice caz Pe masura ce mai citesc, lista va fi actualizata.

Pagina cu pricina se numeste “biblioteca mea” si o puteti gasi undeva in coloana din dreapta la “paginile mele”. Lectura placuta!

Lectura placuta raritatilor care nu cresc paianjeni in biblioteca!