E clar ca gusturile nu se discuta, nici in materie de muzica, nici in materie de altceva. Totusi, muzica e care o ascultam zi de zi este care care rezoneaza cel mai bine cu starile noastre din momentele respective si spune foarte multe despre noi. Desi inaintez in varsta, din punct de vedere muzical par a evolua in sens invers. Din punctul meu de vedere, muzica nou-creata pe care o auzim din toate partile pentru ca e ultra-mediatizata, se indeparteaza tot mai mult, valoric vorbind, de trecut. In alta ordine de idei, orice ar fi, indiferent in ce directie as inainta ca om si prin ce schimbari as trece, ma intorc intotdeauna la acele “oldies but goldies” pe care le apreciez tot mai mult.  Deja ma vad si la 70 de ani fredonand “Soldier of Fortune” sau “Black Dog”…

Incerc sa-mi imaginez o zi perfecta, in care aud muzica ideala prin difuzoare si am bucuria sa pot spune ca incerc asta zilnic. Practic, fiecare zi, din punct de vedere muzical, e o zi perfecta pentru mine, pentru ca fiecare album pe care-l aud e ales perfect pentru starea de spirit in care ma aflu. Desigur, o lume perfecta nu exista, dar imi pot imagina una, iar daca ar fi sa-mi imaginez una, s-ar reflecta intr-o imbinare perfecta a celor mai placute stari pe care le-as putea experimenta. Si ar avea urmatorul fundal muzical:

Janis Joplin – Anthology

Jimi Hendrix – Are you experienced?

The Doors – Strange Days

Led Zeppelin – Early Days & Latter Days

John Coltrane – My Favorite Things

Daca mai doreste cineva sa preia initiativa, este binevenit.

De cate ori vi s-a intamplat sa va ganditi “ce frumos ar fi daca as putea sa fac… ” ceva, nu conteaza ce… sa simtiti un imens flux de energie care va inunda pe dinauntru si efectiv va da aripi sa puneti osu’ ca sa obtineti acel ceva, chiar atunci pe loc! Cateva secunde ati putea zbura, pentru ca in secunda doi ratiunea, experientele anterioare, perceptia voastra despre sine sa-i dea in cap si intregul vostru elan sa se prabuseasca in gol lasand in urma ei o groapa perfect conturata, asa ca-n desene animate.

Vedem pe altii ca reusesc sa faca lucrurile pe care le dorim, dar le gasim tot felul de scuze, ba ca a avut noroc, ba ca a avut pile, ba ca era mai talentat, mai destept, mai iscusit, mai… etc. Si asta pentru ca de fapt vrem sa ne gasim noua scuze ca sa nu fim nevoiti sa ne straduim mai tare. Unde e problema? Ma mir ca sunt atat de putini cei care o vad. Multi au impresia ca de fapt e lipsa vointei, dar asta e numai o jumatate din problema. Cealalta jumatate este ceacare face diferenta intre doi oameni, ambii cu vointa, dintre care doar unul dintre ei reuseste sa obtina ceea ce-si doreste, pe cand celalalt nu.

Asa ca sa vedem unde e buba. De cand incepem sa ne formam personalitatea, ne construim niste pareri despre noi, prin simpla constatare a unor fapte petrecute de-a lungul timpului si a parerilor exprimate de cei apropiati. Spre exemplu, cineva are dificultati in perioada copilariei cu lectiile de pian. Parintii l-au dat ca sa invete, dar profesoara il tot atentioneaza ca nu canta bine, ca greseste notele, etc. Desigur, poate nu orice copil ar reactiona la fel, dar unii ar ramane cu impresia ca nu se pricep la muzica si gata. S-ar lasa de cantat, le-ar spune parintilor ca nu mai vrea nici in ruptul capului sa puna vreodata mana pe o clapa, fie ea alba sau neagra, si cu asta basta. Drept pentru care, de atunci, de fiecare data cand va auzi pe cineva cantand superb la pian si se va gandi “ce frumos ar fi daca as putea si eu sa invat sa cant”, i-ar revni in minte acea veche conceptie formata inca din copilarie: “dar tu nu te pricepi la muzica, nu-ti amintesti?” Si te dezumfli instant cu vis cu tot, ca un balon intepat. Si cari conceptia aia veche in spinare ca Sisif pe munte. Pana cand?

Ce-ar fi sa lasam trecutul sa fie trecut? Vorbeam candva despre acel “suntem ceea ce gandim”. Tot ceea ce suntem acum este rezultatul gandurilor noastre trecute, al energiilor noastre trecute, al felului in care am stiut sa cream acest prezent. Drept pentru care prezentul este ceea ce vom cunoaste ca viitor si asa mai departe. Atata timp cat acum, in prezent, ne legam cu lanturi de gandurile noastre trecute, ramanem prizonierii inchisorii trecutului, condamnati sa traim nimic altceva decat ceea ce am fost. Daca vrem cu adevarat un viitor cu ceva nou in el, ceva ce ne dorim, ceva ce pana acum nu luasem in considerare si nu credeam realizabil, e cazul sa ne eliberam si sa avem curajul sa dezlegam lanturile cu care ne-am inhamat. Sa intelegem faptul ca noi nu suntem aceia de atunci, aia am fost, acum suntem altceva si putem sa fim altceva. Daca acel copil ar lasa in urma bagajul “dar nu te pricepi, nu-ti amintesti?” ar incerca din nou si in mod sigur ar canta la pian. Poate nu genial (nu ne nastem cu totii Mozart), dar macar decent.

Nu sunt un om ar retetelor dar asta functioneaza garantat, de fiecare data:
1. Defineste ce-ti doresti si blocheaza “mesajele binevoitoare” ce tin de trecut care iti apar ca un automatism in minte. Daca tu nu crezi cu tarie ca poti obtine acel ceva, nici nu-l vei obtine, poti sa uiti!
2. Considera ca deja l-ai obtinut si fii recunoscator pentru asta. Aici intervine partea cea mai dificila unde o vointa de otel si o fire optimista sunt absolut indispensabile. Scepticismul trebuie sa lase loc increderii. La inceput vi se va parea o minciuna gogonata si poate nu veti reusi, dar perseverati. Dupa ce va ies cateva incercari si va veti convinge ca functioneaza, va merge mai usor.
3. Eu nu sunt credincioasa, nu ma rog nimic, dar cred in energie si in faptul ca tot ce se intampla pe lumea asta si in univers in general se supune legii atractiei. Energia noastra e cea care atrage ceea ce ni se intampla, ceea ce primim. Daca ne dorim ceva si starea noastra de spirit e pozitiva, linistita, atunci il obtinem garantat. In schimb, daca mentinem o stare negativa, agitata, ceea ce ne dorim se risipeste fara urma. Asa ca aveti grija la starea de spirit. Incercati sa fiti suficient de puternici incat sa puteti fi fericiti, recunoscatori si multumiti, ca si cand acel ceva pe care vi-l doriti se afla deja in mainile voastre, desi nu se afla inca nimic acolo, iar Providenta vi le va plasa direct in palma atunci cand va asteptati mai putin.

- viata inseamna schimbare, amintirile raman doar amintiri si, oricat ai incerca sa le retraiesti, nu vei reusit, pentru ca desi locurile au ramas aceleasi, tu esti altul;
- barbatu/femeia ideal(a) exista, oricat de ridicate ne-ar fi standardele;
- nu exista niciodata prea multe carti, ci doar prea putin loc in biblioteca;
- ne nastem singuri si suntem singuri pana la final, oricate persoane dragi sau nu am avea in preajma, asa ca am face bine sa ne construim o relatie buna cu noi si nu ne plictisim singuri;
- norocul ti-l faci, el tine de atitudine, nu pica niciodata din cer;
- e bine sa ramai deschis si sa nu refuzi lucruri din prejudecati, pentru ca poti ajunge sa te distrezi minunat si sa cunosti oameni minunati cand si unde te astepti mai putin;
- uram la altii ceea ce avem chiar in noi, iubim la altii ceea ce suntem chiar noi, ne privim in oglinda o viata intreaga;
- a iubi inseamna a nu incerca sa schimbi/modifici/imbunatatesti;
- fotografiile bune au suflet;
- in viata regreti ceea ce nu faci, nu ceea ce faci;
- femeile si barbatii sunt diferiti si nu se vor intelege niciodata unul pe celalalt pentru ca functioneaza diferit;
- poti sa ai orice iti doresti si poti sa fii orice iti doresti daca vrei cu adevarat;
- intuitia functioneaza;
- tot ce conteaza e sa fii tu multumit de tine si sa te simti bine in pielea ta;
- religia, desi in esenta promoveaza toleranta si iubirea, naste intoleranta si ura;
- bagajele emotionale trebuie abandonate in gara;
- cuvintele au foarte multe interpretari si fiecare le interpreteaza pe ale altora asa cum le gandeste el insusi atunci cand le rosteste;
- schimbarea e intotdeauna spre mai bine, chiar daca de multe ori nu pare deloc asa;
- curiozitatea e cheia evolutiei, doar cei care vor sa cunoasca ajung sa o faca;
- ca ne place sau nu, toti avem tendinta sa ne transformam in parintii nostri;
- frumuseta vine si din exterior si din interior;
- exista tratament pentru alergia la pisici;
- sunt un capricorn atipic;
- inaintarea in varsta nu ne face automat mai maturi;
- narcisismul e o tulburare de personalitate;
- exista timp pentru toate, atata timp cat esti un manager bun si stii sa-ti gestionezi viata.

UPDATE: Am luat-o inaintea unei lepse pe care vreau totusi sa o preiau. Se numeste bilant si rezolutii pentru 2010. Bilantul l-ati citit deja, asa ca urmeaza rezolutiile. In primul rand, trebuie sa mentionez ca anul trecut nu am stabilit nici o rezolutie, pentru ca am observat ca nu are nici un sens sa mi le stabilesc, dat fiind faptul ca oricum voi uita de ele sau mi se va face prea lene sa le duc la bun sfarsit. Pentru cine a ratat postul de atunci, click aici.

Asa ca, pe acelasi principiu enuntat de Mark Twain (New Year’s Day – Now is the time to make your regular annual good resolutions. Next week you can begin paving hell will them as usual) si in care cred cu tarie, nu stabilesc nici o rezolutie. Imi voi propune totusi, niste lucruri pe care oricum doresc sa le realizez si fac parte din planurile mele de viitor:

- sa ma mut in casuta mea proprie si cu al meu prieten;

- sa invat sa cant bine la chitara, e cazul, ca prea o lalai;

- sa merg in Delta;

- sa  plec mai mult in excursii aventuroase prin tara, pentru ca sunt atatea locuri frumoase pe care inca nu le-am vazut;

- sa invat mai mult design interior;

- sa finalizez proiectul fotografic cu Bucurestiul (nu va povestesc inca despre ce e vorba);

- sa-mi continui seria de fotografii macro pe care sa le includ intr-o carte;

- sa evoluez, ca om, profesional, dar si la capitolul pasiuni/hobby-uri.

Astazi, insa, am facut pasul cel mare. M-am dus la medicul alergolog, m-am testat, mi-am intepat mana in o gramada de locuri, m-am umflat si inrosit pe tot antebratul, evident am iesit alergica la epiteliu de pisica (si ceva mucegai care se gaseste prin casele vechi – ma intreb unde as putea intra in contact cu asa ceva… deci putin imi pasa), si m-am ales cu o reteta pentru imunoterapia pe care o voi incepe cat de curand. Mai ramane doar sa ridic reteta de la farmacie si sa ma indop cu fiolele.

Pisica draga, ma asteapta putin!  (poza nu e intamplatoare, chiar imi doresc o british shorthair)

Fotografie de digitaldreamz666

P.S. Costa al naibii de mult treaba asta, asa ca daca v-ar tenta ideea, mai ganditi-va cat de mult va doriti acel ceva sau cata nevoie aveti de ea. Daca puteti trai bine si fara, mai bine lipsa.

(Fotografie de Kedralynn)

Am peste o suta de ani si totusi nu am primit niciodata un nume. Probabil nimeni nu acorda prea multa importanta unui simplu evantai, astfel incat sa considere ca ar merita un nume. Ce folos sa atribui o identitate particulara unui obiect necuvantator? Nu imi este cunoscuta nici originea, practic nimeni nu stie nimic despre mine, decat ca am fost cumparata de o femeie tanara si frumoasa de pe taraba unui vanzator ambulant din Bangkok.
De fapt, eu m-am nascut in Tara Soarelui Rasare, pe masa unui mester iscusit care mi-a cioplit scheletul din bambus si m-a invaluit intr-o matase fina dantelata pictata manual, centimetru cu centimetru. Dupa spusele mesterului, aveam un aer romantic, poate datorita florilor colorate pe care le dezvaluiam atunci cand imi deschideam larg spitele. Visam neincetat la ziua cand prima mana de femeie va fi cucerita de atingerea mea diafana si farmecul povestii mele florale si ma va cumpara.

Dar soarta mi-a jucat feste, si iata-ma aruncat cu neglijenta intr-un sac murdar la gramada cu alte obiecte furate de prin diverse locuri, am presupus eu, indreptandu-ma catre cine stie ce locuri necunoscute… Am petrecut zile intregi in intunericul si mirosul de panza putreda de pe fundul sacului alaturi de tovarasii mei de companie pana sa vad lumina zilei din nou. Incepusem sa-mi fac tot felul de scenarii macabre – cum ca aveam sa fiu strivit din greseala de vreo caruta grabita sau chiar distrus deliberat, cu nepasare. Eram trist. Dar am ajuns, intr-un final, la destinatie. Nu mai recunosteam, insa, nimic familiar. Piata straina unde fusesem rasturnat fara mila duhnea de legume si carne stricata. Visele cu maini de femeie se risipisera in departare…
Eram in Bangkok, departe de doamnele elegante si domnii distinsi din inalta societate japoneza. Eram fara speranta. Dar inima mi-a revenit la loc in piept cand, intr-o zi, o tanara doamna mi-a deschis pentru prima data aripile anchilozate. Eram fericit. In sfarsit, imi indeplineam menirea. Seara de seara imi fluturam povestea de matase pictata pe la serate dansante. Eram remarcat, eram admirat, eram important, eram micul confident al stapanei mele… zeci de ani… Dar frumoasa mea stapana a imbatranit. Era pe zi ce trece tot mai bolnava, asa ca seratele nu mai erau pentru ea o prioritate. Incet incet am fost abandonat intr-un cufar plin de carti, scrisori si caiete de amintiri. Cine eram eu sa-mi plang nemurirea, cand imi fusese oferita din clipa in care m-am nascut? Eram condamnat sa fiu martorul a zeci si sute de povesti, pana cand vremurile ma vor uza iremediabil. As fi putut sa fiu strivit, sa-mi frang visele si eternitatea in acel sac murdar in drum spre Bangkok. Dar mi-a fost dat sa sclipesc, asa ca am sclipit. Acum eram dat uitarii si trebuia sa astept, cu rabdare de otel, pana cand cineva, candva, ma va readuce la sclipire. Batrana s-a stins intr-o zi, nepoata sa luand in primire vechea si prafuita casa batraneasca.

O chema Amara si lucra pe doi bani ca dansatoare intr-un local jegos din mahalaua vecina. Abia de reusea sa-si duca traiul singura si ingropata in datorii, pana in ziua cand a descoperit cufarul. Era sa orbesc la vederea luminii dupa atatia ani in bezna. Amara m-a readus la viata si, in ciuda sovaielii initiale, m-a facut parte din numerele sale de dans. In fiecare noapte eram partenerul ei nedespartit. Ma deschidea si ma inchidea prin miscari languroase, alternand cu miscari sacadate, pe acordurile chitarii ce rasunau de pe un disc al localului. Extazul meu crestea cu fiecare accelerare de ritm. Eram vie! Aceasta era esenta vietii mele. Vroiam sa storc fiecare clipa, sa o purific, sa ma abandonez in existenta, in fiecare nota de chitara si sa stralucesc, sa simt cum prezentul cade dintr-un prezent in altul, fara trecut, fara viitor, in spatele sunetelor care din zi in zi se descompun, se desprind si aluneca in moarte.

Amara incepuse sa stranga ceva bani, astfel ca traiul ei s-a imbunatatit intr-o oarecare masura. Ba chiar a reusit sa-si gaseasca o slujba decenta si sa lase in urma vremurile de camaraderie scenica alaturi de mine. Acum nu mai avea nevoie de fostui ei partener; m-a azvarlit intr-o dugheana parasita, laolalta cu toate celalalte obiecte care ii aminteau de fosta ei viata. Asa se intampla mereu cu trecutul de care ne rusinam – il ingropam, il aruncam sau in transformam in cenusa, pentru ca vantul s-o risipeasca in toate zarile, pentru ca nimeni niciodata sa nu ne mai poata identifica cu el.

Eram din nou singur intr-o existenta fara sens, in care fiecare clipa dureaza cat un minut, fiindca e lipsita de continut. Existenta imi strange sufletul ca-ntr-o menghina. Rabdare… Acceptare… Indurare… Ultimele note de pe discul fostului local de mahala imi rasuna ca un ecou undeva in departare, intr-o amintire ca un vis dintr-o alta viata. Asta pana cand o fetita ma vede si ma ridica prinvindu-ma curioasa, nestiind ce sunt si la ce folosesc. Melodia se sparge, atunci, in sute de franturi de acorduri care isi ia zborul pierdut in zare. Iar eu, eu rup in sfarsit coconul care-mi sufoca visurile si-mi deschid larg aripile ca un fluture, gata pentru o noua poveste.

Cine vrea sa preia leapsa? Doritori?

Mi-e dor de toamna, sincer, abia astept sa vad din nou covoare de frunze colorate peste tot prin oras si prin parcuri, copaci multicolori reflectati in apele lacurilor, ploi mocanesti, lenese si reci zile intregi spalandu-mi pervazul. Si mai mult decat atat, astept iarna, cu urme de frunze uscate zdrobite de asfalt, scheletele copacilor imbracate de turturi de gheata sticloasa, ger aprig cu vant taios care-mi inroseste obrajii si nasul, pana la urechi, si straturi peste straturi de haine grele pe mine. Stiu ca voi detesta exact aceste lucruri peste vreo trei luni cand imi vor ingheta mainile pe aparatul foto chiar si-n manusi, dar nu conteaza. Caldura din casa, refugiul sub plapume groase si mirosul proaspat de brad imi provoaca senzatii atat de familiare…

Intotdeauna e la fel. Vara tanjesc dupa toamna, toamna visez la iarna, iarna plang dupa primavara, iar primavara imi fac bucuroasa planuri pentru vara. Ma tem ca traiesc in decalaje. Neglijez prezentul pentru euforia proiectiilor de imagini ale viitorului care se imbina ademenitor ca un fum dens de narghilea si ma invaluie din toate partile. Vreau sa ma las purtata de ele si atat. Desigur, pana ma tresesc din nou subit si constat ca ma aflu intr-un nou anotimp si nici macar nu mi-am dat seama. O fi bine, o fi rau? Are vreo importanta? Poate ca nu, atata timp cat pastrez acelasi decalaj. Altfel risc sa ma prabusesc in gol intre o cadere de frunza si o perdea de nea. Sau si mai rau, sa ma trezesc strivita intre doua bucati de gheata. Stiu ca se intampla oricum, dar e rau a visa?… E minunat, dar costa.

Totusi, printr-o forta malefica universala, lucrurile se intorc complet pe dos si sub nici o forma nu mai ajung acolo. Dar, daca nu ma gandesc deloc, doar strictul necesar cat sa gasesc ceva cazare si eventual sa localizez pe harta… totul merge struna! Nu pot sa inteleg! De ce? Cu cat ma gandesc mai putin, ma entuziasmez mai putin si visez mai putin, cu atat exista mai multe sanse sa se intample. Imi alung singura sansele? Prin ce? Mda, tocmai mi s-au dus naibii planurile pentru la mare. Fac altele, nu-i asta baiul, dar am ramas cu dilema…

In alta ordine de idei, parca atunci cand ma straduiesc mai tare sa nu o dau in bara cu ceva, cu atat o dau in bara mai rau. Din fericire, atata timp cat exista pisici pe lumea asta si-mi si ies in cale, eu sunt fericita. Astazi am rasfatat un motan gri cu labutele albe. A stat la mine in brate sa-l mangai vreo jumatate de ora si a tors… atata era de adorabil ca l-as fi luat acasa. Si iubirea era reciproca 8-) Macar pana m-am ridicat de pe banca. Pana la urma n-a fost o zi asa nasoala. Plus ca m-am facut cu un Canon pe film pentru care sunt foaaarte recunoscatoare. Deja il iubesc tare! Prima mea poza cu el a fost la insulita cu gaste din Parcul Carol Sa speram ca urmatoarele poze vor fi mai inspirate.

(acuarela)

Pentru ca dorinta ti se va indeplini! Asa spune o vorba bine-cunoscuta si , de altfel, foarte adevarata.  Eu imi doream de cand ma stiu un laptop de la Apple. Asa ca m-am facut bani si mi l-am cumparat. Tadaaam, dorinta s-a indeplinit! M-a costat o caruta de bani, dar ce mai conta?! Am convietuit foarte bine cu “Tasha” (asa l-am botezat), este o jucarie absolut minunata si pot sa spun ca a functionat ireprosabil pana acum cateva luni cand au inceput sa apara problemele.

Si ale naibii probleme persista. Intai mi s-a ars adaptorul de curent, acum mi s-a stricat mufa de la incarcator… si acum cateva zile am crezut ca mi-a murit si bateria. Nimic spectaculos poate pentru un laptop obisnuit la care aceste “piese” nu costa foarte mult, dar, daca te gandesti cat costa un nenorocit de incarcator sau o baterie pentru MacBook Pro-uri te ia durerea de cap! Am crezut ca lesin in magazin cand am auzit cat costa o nenorocita de baterie. Cred ca visul meu minunat ma va aduce la sapa de lemn . Momentan, Tasha e moarta pana ii aduc un nou alimentator… deci voi cam lipsi si de pe aici.

Concluzia: daca nu sunteti iremediabil indragostiti de Mac-uri sau plini de bani, optati pentru un alt laptop . Buzunarul si nervii vostri va vor multumi.

Later edit: Daca dorinta nu se indeplineste e spre binele tau sau ai fost un bleg/o bleaga ca nu te-ai straduit suficient .

De cand ma stiu, eu visez foarte mult, aproape (daca nu chiar) in fiecare noapte. Si de cele mai multe ori imi amintesc in cele mai mici amanunte toate visele. Cand eram mica obisnuiam sa am cosmaruri oribile. Numai criminali, cadavre, sange si orice monstruozitati va pot trece prin cap, ba chiar mai multe! (efectul pasiunii mele macabre pentru filme horror din acea vreme ). In timp am capatat imunitate si am cautat si o explicatie pentru ele. Ba chiar as putea spune ca sunt fascinata de creierul uman.

Bunica mea avea o carte cu explicatii ale simbolurilor viselor (in care nu credea, dar o tinea de amuzament). Desi eram micuta, mi-am dat seama repede ca erau niste aberatii. “Se zice”, spre exemplu, ca daca te visezi mireasa urmeaza sa mori. Ei bine eu m-am visat asa acum multi ani si ia te uita… inca respir bine merci. Asa ca mi-am indreptat atentia in alta directie, anume spre psihologie.

“Intr-o epoca, pe care o putem numi prestiintifica, umanitatii nu-i era greu sa-si interpreteze visele. Cei care si le aminteau la trezire le considerau ca o manifestare binevoitoare sau ostila a puterilor superioare, zei sau demoni. Odata cu nasterea spiritului stiintific, toata aceasta ingenioasa mitologie a fost devansata de psihologie si, in zilele noastre, toti savantii, cu exceptia unui mic numar, sunt de acord sa atribuie visul activitatii psihice a insusi celui ce doarme.” (Sigmund Freud)

Carl Gustav Jung identifica 3 componente ale psihicului uman: corpul (partea materiala, fizica, ce stapaneste instinctele animalice), sufletul (o personalitate interioara care contine totalitatea proceselor constiente si inconstiente) si spiritul (principiul creator universal, sursa de energie si inteligenta). Din punct de vedere psihologic, spiritul reprezinta substanta transformatoare care produce si face ordine in imaginile psihice in scopul de a permite constientizarea. Din intreaga noastra masa de energie, noi avem insa constiinta doar de o particica foarte mica. Dincolo de zona constientului, se afla zona inconstientului. Inconstientul se imparte, la randul sau, in doua zone: inconstientul personal si inconstientul colectiv.

Primul (mai poate fi gasit si sub denumirea de subconstient) aduna tot ceea ce am refulat si ce nu am reusit inca sa percepem despre noi insine, de la nastere pana in prezent. Continutul refulat al inconstientului personal il reprezinta dorintele, temerile si alte tendinte ale psihicului care sunt incompatibile cu ego-ul nostru . Acestea ar fi putut sa fie constiente, insa, prin refulare, au alunecat in zona inconstientului.

Inconstientul colectiv este zona alcatuita din ansamblul instinctelor si a tot ce are legatura cu acestea. Acesta este comu pentru intreaga colectivitate umana.

Subconstientul este poate cea mai activa parte a psihicului uman, iar comunicarea dintre acesta si constient este necesara pentru pastrarea integritatii psihice. Visele reprezinta calea de comunicare intre aceste doua componente. Ele arata idei, credinte, trairi, pe care individual nu le cunoastem inca, sau daca le cunoastem refuzam sa le acceptam, dar ele exista. Sunt exact mesajele subconstientului si ne pot fi extrem de utile in autocunoastere, daca reusim sa le interpretam corect. Dar aceasta interpretare difera de la o persoana la alta, pentru ca, in mod evident, si trairile interioare ale fiecaruia difera fata de ale celorlalti. Motiv pentru care cartile care ofera interpretari rigide, fixe ale unor simboluri, sunt false si nu conduc in nici un caz catre cunoastere.

Singura modalitate de a le gasi semnificatia este de a le raporta la propria persoana. Un prieten psiholog m-a sfatuit mai demult sa tin un jurnal de vise, mai ales daca reusesc sa mi le amintesc atat de amanuntit, iar asta ma va ajuta in timp sa gasesc niste legaturi pentru a dezvalui adevaratele semnificatii ale mesajelor subconstientului. Sincer, eu eram un pic speriata de avalansa de “mesaje”, dar el m-a asigurat ca pur si simplu am o legatura mai stransa cu propriul subconstient comparativ cu alte persoane, iar asta nu e deloc un lucru rau sau anormal, ci chiar interesant si benefic.

Later update: Fiindca tot vine vorba de vise prevestitoare, eu nu cred in premonitii prin vis. Adica nu in sensul adevarat al cuvantului. Le-am avut, dar nu cred ca este pentru ca ceva divin ne-a luminat mintea si s-a decis sa ne trimita o veste anticipat. Ci mai degraba ca noi insine stiam ce se va intampla, intuiam, insa nu eram constienti de asta sau am tot refulat aceasta informatie, pana a alunecat in planul inconstientului. Iar prin vis pur si simplu am redevenit constienti de ea. Si nu, nu voi primi iepurasi, desi i-am visat .