Acu ca am terminat cu testele, trebuie sa recunosc ca poate am luat un pic prea personal raspunsurile. In orice caz, a fost un exercitiu interesant. Dar sa ne intoarcem la oile noastre. Ma plimbam aseara pe la Izvor si am avut ocazia sa prind un apus superb. L-am si pozat, dar pe film, asa ca va trebui sa aveti rabdare pana il developez. Cu ocazia asta am observat, oarecum cu parere de rau, ca zilele se scurteaza tot mai mult. E toamna… Eu, mare iubitoare a verii, sunt cam satula de ea acum. Parca m-am trezit subit dintr-o reverie. Chiar e toamna, s-a terminat cu vara. De acum incepe intunericul…

Mi-e dor de toamna, sincer, abia astept sa vad din nou covoare de frunze colorate peste tot prin oras si prin parcuri, copaci multicolori reflectati in apele lacurilor, ploi mocanesti, lenese si reci zile intregi spalandu-mi pervazul. Si mai mult decat atat, astept iarna, cu urme de frunze uscate zdrobite de asfalt, scheletele copacilor imbracate de turturi de gheata sticloasa, ger aprig cu vant taios care-mi inroseste obrajii si nasul, pana la urechi, si straturi peste straturi de haine grele pe mine. Stiu ca voi detesta exact aceste lucruri peste vreo trei luni cand imi vor ingheta mainile pe aparatul foto chiar si-n manusi, dar nu conteaza. Caldura din casa, refugiul sub plapume groase si mirosul proaspat de brad imi provoaca senzatii atat de familiare…

Intotdeauna e la fel. Vara tanjesc dupa toamna, toamna visez la iarna, iarna plang dupa primavara, iar primavara imi fac bucuroasa planuri pentru vara. Ma tem ca traiesc in decalaje. Neglijez prezentul pentru euforia proiectiilor de imagini ale viitorului care se imbina ademenitor ca un fum dens de narghilea si ma invaluie din toate partile. Vreau sa ma las purtata de ele si atat. Desigur, pana ma tresesc din nou subit si constat ca ma aflu intr-un nou anotimp si nici macar nu mi-am dat seama. O fi bine, o fi rau? Are vreo importanta? Poate ca nu, atata timp cat pastrez acelasi decalaj. Altfel risc sa ma prabusesc in gol intre o cadere de frunza si o perdea de nea. Sau si mai rau, sa ma trezesc strivita intre doua bucati de gheata. Stiu ca se intampla oricum, dar e rau a visa?… E minunat, dar costa.

Eu nu inteleg un lucru, dar deja cred ca am conturat o regula pe care sub nici o forma nu mi-o pot explica. Poate cineva mai intelept a gasit raspunsul si ma va lumina si pe mine. Se intampla in felul urmator: imi doresc sa merg undeva in vacanta, gasesc destinatia, gasesc eventual un loc minunat de cazare… asa ca incep sa-mi imaginez cum ar fi sa fiu acolo, ma uit la poze, ma interesez despre diverse lucruri legate de respectiva destinatie… etc. Ideea e ca sunt entuziasmata, sunt bucuroasa, abia astept sa merg si ma uit la poze. Deci, petrec ceva timp gandindu-ma la asta. Deloc negativ insa. 

Totusi, printr-o forta malefica universala, lucrurile se intorc complet pe dos si sub nici o forma nu mai ajung acolo. Dar, daca nu ma gandesc deloc, doar strictul necesar cat sa gasesc ceva cazare si eventual sa localizez pe harta… totul merge struna! Nu pot sa inteleg! De ce? Cu cat ma gandesc mai putin, ma entuziasmez mai putin si visez mai putin, cu atat exista mai multe sanse sa se intample. Imi alung singura sansele? Prin ce? Mda, tocmai mi s-au dus naibii planurile pentru la mare. Fac altele, nu-i asta baiul, dar am ramas cu dilema…

In alta ordine de idei, parca atunci cand ma straduiesc mai tare sa nu o dau in bara cu ceva, cu atat o dau in bara mai rau. Din fericire, atata timp cat exista pisici pe lumea asta si-mi si ies in cale, eu sunt fericita. Astazi am rasfatat un motan gri cu labutele albe. A stat la mine in brate sa-l mangai vreo jumatate de ora si a tors… atata era de adorabil ca l-as fi luat acasa. Si iubirea era reciproca 8-) Macar pana m-am ridicat de pe banca. Pana la urma n-a fost o zi asa nasoala. Plus ca m-am facut cu un Canon pe film pentru care sunt foaaarte recunoscatoare. Deja il iubesc tare! Prima mea poza cu el a fost la insulita cu gaste din Parcul Carol Sa speram ca urmatoarele poze vor fi mai inspirate.

Nu sunt familiarizata cu ce inseamna de fapt sa locuiesti la tara. Sincer, nici nu cred ca as vrea pentru ca sunt mult prea indragostita de viata la oras ca sa pot renunta la toate lucrurile cu care sunt familiarizata si care fac parte din viata mea de zi cu zi. Dar o scurta excursie cred ca mi-ar placea. Am facut aseara o excursie mentala, in lipsa de altceva. Iata rezultatul.

(acuarela)

Pentru ca dorinta ti se va indeplini! Asa spune o vorba bine-cunoscuta si , de altfel, foarte adevarata.  Eu imi doream de cand ma stiu un laptop de la Apple. Asa ca m-am facut bani si mi l-am cumparat. Tadaaam, dorinta s-a indeplinit! M-a costat o caruta de bani, dar ce mai conta?! Am convietuit foarte bine cu “Tasha” (asa l-am botezat), este o jucarie absolut minunata si pot sa spun ca a functionat ireprosabil pana acum cateva luni cand au inceput sa apara problemele.

Si ale naibii probleme persista. Intai mi s-a ars adaptorul de curent, acum mi s-a stricat mufa de la incarcator… si acum cateva zile am crezut ca mi-a murit si bateria. Nimic spectaculos poate pentru un laptop obisnuit la care aceste “piese” nu costa foarte mult, dar, daca te gandesti cat costa un nenorocit de incarcator sau o baterie pentru MacBook Pro-uri te ia durerea de cap! Am crezut ca lesin in magazin cand am auzit cat costa o nenorocita de baterie. Cred ca visul meu minunat ma va aduce la sapa de lemn . Momentan, Tasha e moarta pana ii aduc un nou alimentator… deci voi cam lipsi si de pe aici.

Concluzia: daca nu sunteti iremediabil indragostiti de Mac-uri sau plini de bani, optati pentru un alt laptop . Buzunarul si nervii vostri va vor multumi.

Later edit: Daca dorinta nu se indeplineste e spre binele tau sau ai fost un bleg/o bleaga ca nu te-ai straduit suficient .

De cand ma stiu, eu visez foarte mult, aproape (daca nu chiar) in fiecare noapte. Si de cele mai multe ori imi amintesc in cele mai mici amanunte toate visele. Cand eram mica obisnuiam sa am cosmaruri oribile. Numai criminali, cadavre, sange si orice monstruozitati va pot trece prin cap, ba chiar mai multe! (efectul pasiunii mele macabre pentru filme horror din acea vreme ). In timp am capatat imunitate si am cautat si o explicatie pentru ele. Ba chiar as putea spune ca sunt fascinata de creierul uman.

Bunica mea avea o carte cu explicatii ale simbolurilor viselor (in care nu credea, dar o tinea de amuzament). Desi eram micuta, mi-am dat seama repede ca erau niste aberatii. “Se zice”, spre exemplu, ca daca te visezi mireasa urmeaza sa mori. Ei bine eu m-am visat asa acum multi ani si ia te uita… inca respir bine merci. Asa ca mi-am indreptat atentia in alta directie, anume spre psihologie.

“Intr-o epoca, pe care o putem numi prestiintifica, umanitatii nu-i era greu sa-si interpreteze visele. Cei care si le aminteau la trezire le considerau ca o manifestare binevoitoare sau ostila a puterilor superioare, zei sau demoni. Odata cu nasterea spiritului stiintific, toata aceasta ingenioasa mitologie a fost devansata de psihologie si, in zilele noastre, toti savantii, cu exceptia unui mic numar, sunt de acord sa atribuie visul activitatii psihice a insusi celui ce doarme.” (Sigmund Freud)

Carl Gustav Jung identifica 3 componente ale psihicului uman: corpul (partea materiala, fizica, ce stapaneste instinctele animalice), sufletul (o personalitate interioara care contine totalitatea proceselor constiente si inconstiente) si spiritul (principiul creator universal, sursa de energie si inteligenta). Din punct de vedere psihologic, spiritul reprezinta substanta transformatoare care produce si face ordine in imaginile psihice in scopul de a permite constientizarea. Din intreaga noastra masa de energie, noi avem insa constiinta doar de o particica foarte mica. Dincolo de zona constientului, se afla zona inconstientului. Inconstientul se imparte, la randul sau, in doua zone: inconstientul personal si inconstientul colectiv.

Primul (mai poate fi gasit si sub denumirea de subconstient) aduna tot ceea ce am refulat si ce nu am reusit inca sa percepem despre noi insine, de la nastere pana in prezent. Continutul refulat al inconstientului personal il reprezinta dorintele, temerile si alte tendinte ale psihicului care sunt incompatibile cu ego-ul nostru . Acestea ar fi putut sa fie constiente, insa, prin refulare, au alunecat in zona inconstientului.

Inconstientul colectiv este zona alcatuita din ansamblul instinctelor si a tot ce are legatura cu acestea. Acesta este comu pentru intreaga colectivitate umana.

Subconstientul este poate cea mai activa parte a psihicului uman, iar comunicarea dintre acesta si constient este necesara pentru pastrarea integritatii psihice. Visele reprezinta calea de comunicare intre aceste doua componente. Ele arata idei, credinte, trairi, pe care individual nu le cunoastem inca, sau daca le cunoastem refuzam sa le acceptam, dar ele exista. Sunt exact mesajele subconstientului si ne pot fi extrem de utile in autocunoastere, daca reusim sa le interpretam corect. Dar aceasta interpretare difera de la o persoana la alta, pentru ca, in mod evident, si trairile interioare ale fiecaruia difera fata de ale celorlalti. Motiv pentru care cartile care ofera interpretari rigide, fixe ale unor simboluri, sunt false si nu conduc in nici un caz catre cunoastere.

Singura modalitate de a le gasi semnificatia este de a le raporta la propria persoana. Un prieten psiholog m-a sfatuit mai demult sa tin un jurnal de vise, mai ales daca reusesc sa mi le amintesc atat de amanuntit, iar asta ma va ajuta in timp sa gasesc niste legaturi pentru a dezvalui adevaratele semnificatii ale mesajelor subconstientului. Sincer, eu eram un pic speriata de avalansa de “mesaje”, dar el m-a asigurat ca pur si simplu am o legatura mai stransa cu propriul subconstient comparativ cu alte persoane, iar asta nu e deloc un lucru rau sau anormal, ci chiar interesant si benefic.

Later update: Fiindca tot vine vorba de vise prevestitoare, eu nu cred in premonitii prin vis. Adica nu in sensul adevarat al cuvantului. Le-am avut, dar nu cred ca este pentru ca ceva divin ne-a luminat mintea si s-a decis sa ne trimita o veste anticipat. Ci mai degraba ca noi insine stiam ce se va intampla, intuiam, insa nu eram constienti de asta sau am tot refulat aceasta informatie, pana a alunecat in planul inconstientului. Iar prin vis pur si simplu am redevenit constienti de ea. Si nu, nu voi primi iepurasi, desi i-am visat .